Competența în alegerea soluțiilor viabile pentru propriul popor e de domeniul trecutului, în rândul așa-zișilor politicieni de top. Văd numai răutate, ipocrizie, incompetență, lașitate îndreptată împotriva perso- nalităților care au expertiză în a gestiona situația socio-economică. Și, totodată văd, fără putință de tăgadă, că-și urmăresc doar propriile interese, milogindu-se la Bruxelles, Strasbourg, în special la Berlin, poate și la Washington.
Chiar și la cel mai mic nivel, dacă îți exerciți atribuțiile competent și cu responsabilitate, fac tot ce e posibil să te elimine, tratându-te cu superioritate și dezgust, pentru că nu le faci pe plac.
Judecătorilor le e frică să pronunțe soluții corecte, bazate pe adevăr și dreptate, prelungesc invocând anumite artificii juridice pentru soluționarea dosarelor, chiar și a celor MINORE, soluții de care depinde stabilitatea familială a multora dintre romani.
Încotro ne îndreptăm?
Spre un haos general! Și, haosul aduce instabilitate economică, politică… DOAMNE FEREȘTE DE ȘI MAI RĂU!
Digitalizarea impusă țărilor mai puțin dezvoltate, subdezvoltate și chiar în statele dezvoltate, parte a NOII ORDINI MONDIALE, este unul din elementele esențiale ale GLOBALIZARII.
Principiul “CONDU ȘI DEZBINĂ” SE APLICĂ CU SUCCES.
Proverbul: “După faptă, și răsplată” se va aplica cât de curând. Pentru că, românul rabdă, rabdă, rabdă, dar până la un punct!
Lucrurile se schimbă cu viteză în jur. Cu sau fără Covid, toată omenirea trăiește un moment de cotitură istorică. Poate unii l-ați “văzut” deja. Haideți să facem un simplu exercițiu de imaginație.
În câțiva ani, mașinile se vor conduce singure, roboții vor prelua tot mai mult din munca oamenilor. Digitalizarea va simplifica și eficientiza totul, până la a suplini chiar și doctorii sau chirurgii. În casele noastre, roboții inteligenți vor face curățenie (deja o fac) și aparate speciale vor găti la același nivel cu bucătarii din marile restaurante. Magazinele fizice vor dispărea în mare parte (deja se întâmplă cu multe dintre cele mai cunoscute și accesibile oricui). Locul lor va fi luat de lanțuri de logistică, care, folosind drone și inteligența artificială, vor livra totul la ușă. Vi se pare SF? Uitați-va un pic în jur. Deja se întâmplă cu o viteză pe care nu o percepeți. Băncile vor dispărea, vor rămâne câteva bancomate, care vor deservi depunătorii, clienții respectivelor bănci.
Ce vor face oamenii?!
Mulți dintre ei vor rămâne fără locuri de muncă. Deja se reduce timpul de lucru la patru zile, în mai multe tari. Chiar ieri, germanii dezbăteau săptămâna de lucru de patru zile. Ce vor face oamenii cu timpul câștigat? Nu, nu-l vor petrece pentru a sta mai mult cu familia sau pentru a se dezvolta. Răspunsul e simplu, și se numește digital entertainment. Vă place sau nu, deja stați cu orele hipnotizați în fața ecranelor și nici nu conștientizați. Deja social media, Netflixul, jocurile pe calculator vă ocupă o mare parte din timp. De fapt, vă fură o bună parte din timp. Peste toate acestea, vine cu viteză VR-ul. Copiii voștri vor petrece mare o parte din viață în realitatea virtuală, pierduți în jocuri, în relații virtuale cu persoane ideale sau în reality-showuri interactive, care vor crea dependență.
Pentru a evita o situație în care, sute de milioane de oameni rămași fără locuri de munca, vor pune presiune pe ordinea socială. Deja se vorbește și se și aplică pe toate meridianele venitul minim garantat. Ne-au trebuit câteva sute de ani ca să trecem de la căruță la mașină. Următorul pas este la mașina care se va conduce singură. Peste câțiva ani, vom interconecta inclusiv frigiderul. Apariția 5G va duce deja la o interconectare rapidă față de situația actuală.
Informația înseamnă putere
Fără informație, nu poți să ajungi la standardele esențiale. Citeam că au apărut roboți și lămpi anti-covid în școli.
Lumea evoluează. Într-un cotidian de mare tiraj a apărut o știre cum că, cercetătorii dintr-o țară, vor scoate cât de curând anumite aparate care, pe baza energiilor, vor reseta celulele umane mărind durata de viață cu peste 25 de ani. Dar oare veniturile oamenilor cum vor fi?!
Cred că suficiente, nici să mori, nici să trăiești! Nu ai ocupație, dar stai pe un venit minim, cu mințile pierdute în digital entertainment. Uiți să mai faci copii și mai scade populația… Cam așa arată average citizen în maxim zece ani. Mixul de realitate și realitate virtuală va avea efecte dramatice asupra inteligenței. Se poate povesti mult despre asta. Deja sunt mulți cu creierele pe jumătate zombificate.
Toate aceste lucruri duc la tâmpirea populației. Distanțarea sociala, refugiul unor mase mari de oameni în digital entertainment împreună cu cele de mai sus, vor duce la scădere economică. Oamenii fără locuri de munca vor consuma mai puțin. De ce să cumperi haine, dacă oricum ieși rar?
Poate nu va dați seama, dar noi cumpărăm mașini, case, haine, bijuterii ca simboluri ale statutului social. O lume imperfectă în care, cine are mașina cea mai scumpă, este văzut ca cel mai deștept sau ca model de succes. În lumea veche, toate acestea aveau valoare dacă erai văzut fizic. Dar ce valoare are un Ferrari, dacă îl turezi în fața teraselor goale? Toate simbolurile statutului social, toate orgoliile și ambițiile se vor muta în lumea virtuală. Deja se întâmplă acest lucru în lumea gamerilor și adolescenților.
Deci dragii mei, urmează un moment istoric, pe care-l vom prinde în cursul vieții noastre, în care vom îngropa economia bazată pe consum, încet și sigur.
Ce va veni în loc?
Nu vreau să vă transmit din doza mea de pesimism. Cert este că lumea se va împărți între creatorii de tehnologie și utilizatorii de tehnologie.
Lumea se va polariza enorm. În această lume, veți fi responsabili de educația copiilor voștri. Pentru că, sistemele educaționale sunt în degringoladă în toată lumea, neputând tine pasul cu tehnologia și adicția pe care o creează copiilor. În această lume, veți fi responsabili direct de viața voastră. Va trebui să alegeți dacă îngroșați rândurile hoardelor de zombie digitali sau dacă faceți altceva. Ceva semnificativ pentru voi și pentru cei din jur, scria o cunoscută personalitate a condeiului, domnul Corneliu Neagu.
De cine și de ce ne este frică?
Trăim cu o spaimă în noi și observăm că mulți cumpără, ca și cum mâine ar fi ultima zi. Se spune ca frica de moarte e cea mai puternică dintre toate. Și totuși, pentru mulți, frica de viață întrece de multă vreme frica moarte. Frica de a fi tu însuți. Frica de a spune ceea ce simți, fără autocenzură. Frica de autodepășire. Frica de a depăși ceea ce gândești. Frica de a spune cuiva drag ție, ,,te iubesc”, fără așteptări. Frica de a te descoperi vulnerabil. Frica de a încerca și a învăța lucruri noi. Frica de a ieși din tiparele învechite, care te sufocă. Frica de a ieși din idolatria către un Dumnezeu închipuit. Frica de a ieși din lenea spirituală, în care te complaci de o viață. Frica de a renunța la relațiile toxice. Frica de a ieși din frică, acum și aici, în această viață, întrece cu mult chiar și frica de moarte. Frica de a nu avea loc de muncă și frica de a nu avea bani…
Sunteți pe roata hamsterului zilnic, într-o goană permanentă după bani, ca expresie a unui statut social într-o lume defectă, în care inventatorul unui medicament câștigă mai puțin ca un cântăreț analfabet. Mare parte din existență alergați după himera urcării unei noi trepte, într-o ierarhie primitivă, specifică unei societăți hedoniste.
Vă las o întrebare aici, la care să meditați dacă doriți. De ce trebuie să trăim în frică? De ce conducătorii noștri, pe care noi îi trimitem pe acele scaune, noi îi plătim, ne execută, fără frică?! De ce nu au frică de Dumnezeu, dacă de noi nu?!
Ce ați face mâine?
Dacă ați avea suficienți bani să trăiți cum vreți. Sau dacă ați fi nemuritori? Ok, faci petreceri, cumperi iahturi, vizitezi lumea…Dar, la un moment, dat te plictisești și de asta. Ce ați face după? Răspunsul spune multe despre tine și despre cine ești, de fapt. Ce fel de om ești după ce ai trecut peste toate orgoliile, ambițiile, dorințele și părerea celor din jur. Și atunci când nu ai, dar și atunci când ai prea mult, frica nu dispare. Robotizarea excesivă duce, în final, la creșterea producției și a lucrului pe stoc.
Dezumanizarea bate la ușă. Oamenii vor fi fără servicii, vor fi câțiva care vor beneficia de pe urma robotizării, dar populația automat trebuie redusă ca număr. Cum alegătorii și-au ales conducătorii de au acum numai repercusiuni? Și tinerii au contribuit la depistarea, studierea și eficientizarea apariției acestor roboți cât mai sofisticați. Mai bine spus, este rău când îți tai singur creanga de sub picioare!
Vă amintiți de celebrele concursuri de robotică? Orice salt înainte are și repercusiuni, de multe ori dezastruoase. Nu există în acest moment alternativă pentru viitorul oamenilor. Alternativa cu roboți există. Dar să nu uităm că, unii din semenii noștri, fac să dispară o parte din populație, folosind orice mijloc. La bază stă calicia, îmbogățirea, hoția și răutatea.
Numai judecata divină ne va mai face bine! Frica de NOI și de EI, tot frică rămâne.
Al dumneavoastră
Prof. Ioan Romeo Mânzală