Oamenii se adaptează foarte greu la ideea cum că Dumnezeu se află în Sinele lor. Am văzut persoane care au spus inclusiv că Realizarea Sinelui este un lucru diavolesc, deoarece te îndepărtează cumva de Dumnezeu, te face s-o iei pe cont propriu și în detrimentul celorlalți. Sigur, dacă tot ceea ce cunoști ca Eu interior este personalitatea din buletin, atunci da, mi se pare normal să crezi că Realizarea Sinelui este un lucru egoist. Ce vreau să spun este că oamenii au reacții destul de viscerale atunci când apare posibilitatea ca ei să fie proprii creatori, la o adică, a ceea ce trăiesc zi de zi (mai ales dacă viața lor este un calvar).

Acest program al Salvatorului este adânc înrădăcinat în tiparele mentale colective pasând astfel responsabilitatea și asumarea propriilor alegeri în cârca divinității, ca și cum Dumnezeu și sfinții sunt un fel de dispecerat la comanda noastră. Să ne dezlege cununiile și să ne dea sănătate ca noi se ne putem continua viciile și gândirea urâtă la adresa semenilor. În timp ce “ăia 1% care ne controlează” se distrează pe seama naivilor, fiecare religie bazată pe profeții își așteaptă câte un salvator, în timp ce izbăvirea… nu mai apare.

Ieșirea din triunghiul victimă/persecutor/salvator necesită curaj. Oamenii preferă să caute mântuirea în ziduri, în icoane și în oseminte pietrificate într-un timp liniar, efemer și entropic, în loc să caute în ceea ce este Viu, în ceea ce te Eliberează cu adevărat din starea de conștiință a ceea ce numim moarte. Eu vă întreb pe voi, dacă un om pe care l-ați iubit a plecat din lumea asta, l-ați căuta doar în materie, între scânduri, sau ați vrea să-i simțiți Prezența în suflet, în gândire, oriunde ați fi, sperând că spiritul lui este acum liber de orice constrângere lumească? Dumnezeu exista, iar mulți încearcă îndobitocirea noastră, să ne facă să nu mai avem credință în noi.

În inima aceluia ce dorește să-l găsească pe Dumnezeu există întotdeauna întrebarea: „Cine la creat pe Dumnezeu?” Se pare că niciunde nu s-a tratat această casă în mod adecvat. Dacă însă meditezi profund despre acest subiect și citești cu atenție explicațiile de mai jos, vei reuși singur să primești un răspuns mulțumitor și să răspundă la această nedumerire. Ca să tratăm corect această întrebare, trebuie mai întâi și întâi să ne gândim de unde vine ea, de la ce conștiință, de la ce stare de fapt.

Trăim într-un univers cauzal

În care omul observă că totul are o cauză, cauză care și ea la rândul ei este un fenomen ce are o altă cauză. Spre exemplu, cauza unui copil este mama și tatăl său, iar acestea au rândul lor au fost create de părinți lor, anume de bunicii copilului, iar acești buni sunt în fapte cauzele părinților copilului. Această înlănțuire a fenomenelor se numește legea cauzalității, iar universul în care trăim este un univers cauzal. Este aceasta lege valabilă și pentru Dumnezeu? Este ea valabilă şi pentru El ca fiinţă transcendentală? Este Dumnezeu supus legii cauzalităţii universului material? După cum știm, Dumnezeu a creat Universul și legile sale. Mai știm că Dumnezeu este o ființă transcendentală, adică el se află dincolo de orice noțiune, dincolo de orice fenomen și dincolo de orice lege. Pe scurt spus, Dumnezeu nu se supune legilor Universului, deci el nu se supune nici legilor cauzalității.

Întrebarea „Cine l-a creat pe Dumnezeu?” este așadar o întrebare falsă, pentru că ea presupune că legea cauzalității ar fi valabilă inclusiv pentru cel ce a creat-o. În plus, ştim că Dumnezeu este conştiinţa infinitului, deci infinitul însuşi. Cine poate fi în afara infinitului pentru a-l putea crea pe Dumnezeu? Dacă ar exista ceva în afara infinitului, infinitul nu ar mai fi infinit, ci finit. Iată deci că, indiferent de logica folosită, ajungem la același rezultat. Dumnezeu nu e născut, nu a făcut și nici creat. De aceea, el este etern, căci numai ce se naște trebuie să moară. Dumnezeu, conştiinţa infinitului, este originea creaţiei sale finite. El produce forţă visului său, produce furtuna spirituală a relativităţii, anume a concepţiei şi percepţiei precum că unicul a devenit o multitudine de fenomene şi forme. Această furtună suflă pe deasupra oceanului ființei sale și inițiază dorința lui creată, ceea ce se manifestă prin producerea de valori în lumea materială. Prin faptul că însuși Dumnezeu se manifestă sub formă de vibrație cosmică, creatoare și inteligentă folosindu-se de furtuna creativă a relativității, el dă naștere la valuri vibraționale și efemere din sine însuși sub formă de spirit, energie și materie. Așa se formează electronii, protonii, atomii, moleculele, celulele și alte structuri materiale din care apar Soarele, Pământul și celelalte forme.

Vibraţia cosmică inteligentă

Este sursa tuturor fenomenelor şi formelor. Ea este sursa ce a creat Universul, chiar dacă în mod indirect formele materiale sunt constituite din părți fundamentale precum: celulele din molecule, moleculele din atomi, atomii din electroni și protoni, iar electronii și protonii își au originea în energia divină creată. Creația divină există și această cauză a lui Dumnezeu. Deci creația inteligentă există, deoarece există o Divinitate inteligentă și creată. Cine l-a creat oare pe Dumnezeu, ființa din care s-au născut toate lucrurile? Legea cauzalității se poate aplica asupra lucrurilor efemere, însă ea nu se poate aplica asupra eternității. Așa cum valurile din ocean se sting cu timpul, așa dispar toate lucrurile efemere scurgându-se în izvorul lor etern. Legea cauzalității este deci valabilă numai pentru creația exterioară, însă ea nu funcționează atunci când este vorba de infinit. Strămoșii noștri au dat viață umanității cu ajutorul legii cauzalității, iar ei înșiși au fost creația infinitului printr-un act științific, încă necunoscut oamenilor de știință. Deoarece, noi am fost procreați de părinții noștri, iar ei au fost, la rândul lor, procreați de bunicii noștri, ne întrebăm: cine l-a creat pe Dumnezeu? Noi folosim legea cauzalităţii, prin care noi am fost născuţi, inclusiv asupra infinitului. Aici este greşeala noastră de gândire. Dacă plutim pe valurile unei mări nu vom putea să avem o perspectivă de ansamblu asupra mării. Dintr-o perspectivă aeriană, însă, putem privi peste toată întinderea ei. Așa se întâmplă și în cazul în care nu ne concentrăm asupra fenomenelor și formelor lumii materiale.

Spiritul nostru se adâncește și se identifică cu acestea, iar noi vedem numai creația lui Dumnezeu și legea cauzalității. Dacă închidem ochii și învățăm să privim în interiorul spiritului nostru, nu mai percepem formele efemere ale lumii materiale și nici legea cauzalității, care le-a creat în mod indirect, ci vom putea contempla panorama infinitului fără formă și fără cauză.

Spiritul divin nu are cauză

Infinitul a creat legea cauzalităţii care, la rândul ei, a dat naştere tuturor lucrurilor efemere. De aceea infinitul nu are cauza. Cu toate că Dumnezeu este prezent în toate lucrurile, el nu se supune efemerului. În timpul disoluției cosmice, toată puterea, toată inteligența și inclusiv legea cauzalității devin inactive și se revarsă în Absolut. Aici, ele așteaptă următorul ciclu al revelației creatoare și divine. Puterea furtunii care stârnește valoarea pe mare se manifestă în valuri. Pe timpul cât marea este liniştită, această forță rămâne inactivă. Într-un mod asemănător se manifestă și infinitul în starea sa creatoare sub formă de inteligență, spirit, vibrație, forță și materie. În stare nemanifestată, infinitul există numai sub formă de spirit, care și-a revărsat toate puterile în sine însuși. Din spațiul cosmic provine vibrația subtilă sub formă de lumină și vibrația grobiană sub formă de materie care se retrag din nou în spațiul cosmic și se revarsă în el. Sfera divinului, dincolo de toate manifestările cosmice, este locul unde se ascunde spiritul. Infinitul se află dincolo de noțiunile inteligență, energie, spațiu cosmic și timp, lucruri care se formează din vibrațiile spiritului divin.

Infinitul este un fenomen de sine stătător

Care poate fi perceput și recunoscut și care este fără început și fără de sfârșit. Creaţia divină ia naştere cu ajutorul lui Dumnezeu. El, însă, nu a fost creat de nimeni și de nimic. El a fost, este și va exista întotdeauna. Atâta timp cât omul este muritor și se supune legii cosmice a cauzei și a efectului, el nu va înțelege natura spiritului divin. În starea de extaz, însă, ființa umană se contopește cu Dumnezeu și înțelege în mod exact ce și cum este el: fără început, sfârșit și fără cauză. În acest moment vei înțelege că și tu ești fără cauză. Ca muritori noi suntem creația lui Dumnezeu, iar ca ființe nemuritoare ce au dobândit iluminarea spiritului putem realiza că suntem un val în marea infinită a lui Dumnezeu și suntem deci o conștiință deplină, fragmente din cartea ”Dumnezeu Conștiința Infinitului”, autor  Mihail Ispan.

Religia, ateismul, satanismul și teoriile pseudo-științifice ale academicienilor au fost create pentru a deconecta omul de la sursa transcendentă, care este în fapt adevărul suprem în forma sa energetică, pe care o putem numi Sursă și care se află în fiecare om,  sub formă de Spirit+Suflet. Prin deconectarea de la Originea sa, omul se transformă într-un individ robotic cu o minte uniformizată și fără suveranitate individuală, care va putea fi folosit pe post de rob. Pierderea suveranității înseamnă pierderea capacităților de a se putea susține pe el însuși.

Dumnezeu există în tot și în toate. Trăim timpuri în care putem spune răspicat: scapă cine poate!

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală