Uneori, suntem puși în situația în care trebuie să ne adaptăm, să nu ne bazăm pe creativitate și să fim pregătiți pentru orice.  Avem timp la dispoziție, timp pe care, la un moment dat, l-am tot cerut într-un fel sau altul. Timp să ne relaxăm, să facem ce ne place, să ne izolăm de tot și de toate. E adevărat însă că este totuși o provocare să folosim acest timp pentru introspecție și să privim în profunzime.

Incertitudine, teamă, panică

 Am trecut și eu prin toate. Din fericire, mediul în care activez în acest moment m-a ajutat să mă echilibrez, să mă relaxez și să rămân activ, din toate punctele de vedere. Un adevărat suport atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional mă completează.

Dar, îmi dau seama, totuși, cât de fragili suntem și cât de repede reușim să stricăm tot echilibrul sau mai degrabă liniștea resimțită prin gândurile noastre. E suficient un gând de teamă și devenim neliniștiți și tensionați. Tocmai de aceea practica noastră și orice ne ajută pe noi să rămânem ancorați în realitate, ne oferă încredere, ne face să fim stăpâni pe situație și să găsim soluții. Și acest lucru ar fi indicat să se întâmple constant sau chiar zilnic. În această perioadă, am fost mai atent la schimbările mele de dispoziție. Uneori sunt destul de ascunse, dar am identificat, totuși, câteva care mi-au schimbat dispoziția la 120 de grade. Uneori suntem ca un mountain rousse, stările noastre se schimba cu o viteza uimitoare.

Erau destul de multe momente când acasă nu mă simțea tocmai ca acasă. Voiam să evadez de oricâte ori puteam, atunci când eram nevoit să stau în casa. Acum, deși am descoperit și lucruri care mă nemulțumesc, mă simt acasă și fac tot posibilul să-mi aduc o stare plăcuta în camera/casa. Prin curățenie, aerisit, flori, schimbat ordinea la anumite obiecte, uleiuri esențiale, cu ce pot și am la îndemână.

Am norocul să petrec timpul cu soția și cu băiatul care mă ajută foarte mult, pentru că ne jucam, râdem, cântam, desenăm, ne îmbrățișăm și e foarte plăcut. Îmi mai lipsesc lucruri/oameni dar e o bucurie și ceea ce am alături de mine acum. Avem și un colț mic de aer, o mică curte comună, care ne ajută să mai evadăm, să vedem soarele și pomii înfloriți, din când în când. Dar, tot mai bine ne simțim în casă. Îmi e tare dor însă de natură, de verdeață, de primăvara ei, parfumul florilor din parcuri, de libertatea de a mă plimba. Îmi e foarte dor și de munte, aș vrea să simt aerul proaspăt cum îmi umple plămânii și cum îmi dau lacrimile de la prospețime, la fel cum îmi e dor și de mare, de soare, valuri și nisip.

Îmi e dor și de câteva persoane, nu sunt multe cele care au rămas în cercul celor apropiați, mi-aș dori să fie legăturile mai puternice în această direcție, să ne pese mai mult unii de alții. Să fim mai uniți, să ne reîntâlnim din plăcere, sinceritate și cu multă bucurie la o activitate comună. Să simțim dor, iubire, înțelegere și bucurie pură.

Sunt încă lucruri pe care le amân

Deși timpul este alături de mine, încă mă mai ascund în anumite privințe. Mă străduiesc, totuși, sa mă accept mai mult, să închei situații pe care le-am tot învârtit în capul meu, să fiu mai înțelegător, să iert, să cer iertare și să fiu mai ancorat în realitate. Încă sunt lucruri pe care le descopăr, pe care le am de învățat, simt că sunt acolo emoții care pot fi activate și simt nevoia să fiu mai responsabil atât cu mine, cât și cu cei din jur. Sper la lucruri mai bune pentru noi toți, la mai multă înțelegere, unitate, compasiune, iubire, respect si frumos.

E adevărat că nu sunt o persoana prea deschisă sau carismatică, trebuie să am foarte mare încredere și să mă simt în siguranță, ca să-ți pot împărtăși de la cele mai simple gânduri, la cele mai complexe trăiri sau vise. Ăsta este unul dintre motivele pentru care, în acest moment, nu sunt foarte multe persoane în jurul meu, ar mai fi și că nu mă simt confortabil să cunosc oameni noi sau poate că nu mi-am dorit suficient. 

Am analizat și interacțiunile mele sentimentale, puține de altfel, care se pare că toate au avut la baza într-un final, limitări, nemulțumiri, frustrări, dezamăgiri, momente triste, persoane indisponibile, nesincronizare sau nepotrivire. Asta până într-un punct în care m-am îndrăgostit și mi-am încălcat reguli și principii, ca să pot să trăiesc măcar câteva momente unice, cum mereu mi-am dorit. Și au fost frumoase, pasionale, surprinzătoare, spontane, arzătoare de dorință și împărtășite, dar totuși limitate din anumite privințe. Doar că vezi tu, alea cinci minute pe care fiecare dintre noi vrem sa le prelungim atunci când suntem într-o situație plăcută, s-au transformat în ceva mult mai complex și complicat.

S-au transformat în ideea de atașament, de echipă, de despărțire, de sprijin necondiționat, de centru pentru tot ceea ce avea legătura cu mine. Iar atunci când intervine teama asta de a renunța la o persoană importantă pentru tine, cu care ai experimentat atât de multe situații noi, e dureros de greu să pleci. E prea greu să pleci când nu vrei, dar ești constrâns de circumstanțe.

Revenind acum la situația sentimentală din prezent, îmi dau seama de câteva lucruri foarte importante, încă nu sunt pregătit să cunosc pe cineva nou, să o iau de la început, sa-i ofer toată încrederea mea, toată lumea mea și tot ce este important pentru mine. Trebuie să am răbdare cu mine și să nu mai pun presiune singur pe mine, pentru că nimic din ce este forțat nu duce la sinceritate, autenticitate și lucruri reale. Să accept că încă mai am de lucrat cu mine și că o intenție potrivită ar fi să pot să fiu cât mai des, dacă nu chiar mereu, așa cum sunt când mă bucur sincer, când sunt natural, când am încredere în mine, când ascult și povestesc lucruri hazlii.

E nevoie de o nouă percepție, atitudine

Pentru că, uneori, un simplu gând te poate îndruma spre noua schimbare. De pus în practică nu e deloc ușor, dar știu că vreau sa-mi fie bine în momentul de față.

 Am organizat două evenimente minunate “Sărbătorește-ți viața”, au fost oameni de la care am învățat, m-am dedicat mai mult terapiei cu îngeri și cel mai important, am fost provocat să fiu față în față cu mine. Dacă nu eram atât de apropiat de îngeri, nu aș fi fost în stare să trec prin ce am trecut. A trebuit să mă uit în ochii mei și să-mi clarific: ce îmi doresc, de ce îmi doresc, ce pași să fac mai departe, ce nu sunt în stare să recunosc la mine, ce mă doare și de ce mă doare etc. Cred că n-am ajuns nici la jumătatea procesului (care de fapt ține o viață) pentru ca lumea noastră, aia din sufletul nostru, este extrem de amăgitoare. Și, am mers la Tronul Străbunilor.

 Pe când crezi că ai înțeles, apare altceva, pe când crezi ca ai rezolvat ceva, îți dai seama că te minți. Dar e un proces pe care trebuie să ni-l asumăm, pentru a ajunge la acea pace sufletească pe care cu toții ne-o dorim. Dacă vrei o schimbare în viața ta, începe de la tine. Schimbă-ți freza, look-ul, parfumul și gândurile.

Nu mai avem timp să ascultăm criticele celor din jur. Acționează așa cum simți. Înscrie-te acum la training-ul acela la care te gândești demult să participi. Pornește acum spre destinația pe care ți-o dorești să o vezi. Nu mai visa! Evită tot ceea ce te face nefericit, primește și îmbrățișează tot ce îți place. Încearcă să prinzi cât mai multe momente frumoase și primește plăcere de la ele.

 Nimic nu apare din nimic. Există totdeauna un germen. Germenii sunt uitați. Și germenii trebuiau să apară în continuare. Și dacă nu mai apar în continuare, trebuie să refăcuți. Pustiul nu există atâta timp cât ceva nu intervine. Intervenția este conștientă. Conștient se produc germenii. Atunci când constructorii dispar nu mai rămân decât scheletele ce trebuie mereu reconstruite. Pentru a reconstrui e nevoie de energie. Energia o dă pământul. Pământul trebuie să hrănească oamenii. Căci altfel, oamenii uită de germeni, uită de constructori. Astfel nu aparțin de nimeni.

Neaparținând de nimeni, nu au un reper cert. Neavând un reper cert, nu mai pot să existe. Singurul lucru liber e sufletul.

 Al dumneavoastră

Prof. Ioan Romeo Mânzală