Viața este o luptă frumoasă, dar nu are voie nimeni să atenteze la ea. Ce educație le-au dat părinții acestor ”impostori”, care ne conduc și ne dau lecții de moralitate? Ei trăiesc într-o altă lume.
Cu cât înaintez în viaţă, cu atât sunt mai conştient, mai hotărât, mai dornic, mai pregătit și mai tolerant cu mine, dar intolerant cu tot ce nu-mi dă linişte. Nu mai am răbdare cu persoanele oportuniste, meschine, false. Nu mai am timp de pierdut cu persoane mature, care se comportă ca nişte copii răsfăţaţi. Niște oameni fără copii, principii sănătoase de viață, fără suflet, fără respect și stimă pentru acest popor, dau ordine și lecții semenilor lor. Îmi confecţionez din nepăsare un soi de armură împotriva răutăţilor, a mediocrităţii, a bârfei ieftine, a celor care îmi provoacă decepţii şi trădează încrederea mea în ei. Lumea e plină de „profesori” care pretind că fac tot, ştiu tot, dar sunt repetenţi la educaţie şi bun simţ. Prefer persoanele imperfecte şi adevărate, care-ţi luminează calea fără să facă din asta un drapel.
Mă simt la jumătatea drumului…
Și încep să dau o altă valoare timpului. Timpul meu, timp preţios. Vreau să treacă aproape de persoanele care mă fac să mă simt bine. Vreau să trăiesc lângă persoane pozitive, umane, generoase, gentile. Vreau esenţa şi nu aparenţa.Vreau persoane care zâmbesc. Care iubesc. Care respectă. Care ştiu să râdă şi să accepte propriile defecte. Oameni care nu-şi dau aere de vedetă de doi lei. Oameni responsabili şi corecţi. Oameni care nu calcă în picioare demnitatea şi bunătatea celor mai slabi. Oameni care respectă regulile convivialităţii pacifice. Oameni care știu să-și respecte aproapele și semenii.
Vreau persoane care lasă binele şi frumosul în urma lor, care-ţi încălzesc sufletul prin simpla lor prezenţă. Vreau persoane bune, oneste, înţelepte, drepte, sincere şi iubitoare. Vreau persoane care, în pofida nefericirii şi a greutăţilor vieţii, au rămas frumoase, pline de dragoste, îngăduinţă, înţelegere. Vreau persoane care ştiu să-ţi intre în suflet şi să rămână acolo. Vreau să-mi curgă timpul lent, duios, să gust din el ca dintr-un măr parfumat, crocant şi plin de seva dulce a vieţii.
Acum ştiu că prioritatea şi obiectivele mele sunt să trăiesc fără să am regrete şi păreri de rău, în pace cu mine şi cu cei dragi. La sfârşit de drum vreau să zâmbesc! Nimeni nu trebuie sa-mi dea lecții ce trebuie să fac.
Masacrul inocenților de azi
În evoluția istoriei omenești întâlnim un fenomen sinistru, un fenomen caracteristic societăților totalitar-despotice și preocupate, conștient sau inconștient, de obținerea valorilor materiale. Aceste societăți au arătat și arată o vehementă opoziție către ridicarea condiției umane, o opoziție vehemență contra ideii de mântuire și căii de mântuire. Acestor societății și “culturi” nu le lipsea o dimensiune spirituală, dar acea dimensiune era a unei spiritualități “negre”, demonice și ea se exprima în practicarea sacrificiilor umane.
Jertfa umană este actul de a ucide unul sau mai mulți oameni, ca parte a unui ritual, care este de obicei destinat să mulțumească sau să-i liniștească pe zei, un conducător uman, o figură autoritară / preoțească sau spiritele strămoșilor morți. Sacrificiul uman a fost practicat în multe societăți umane, începând din timpurile preistorice. Cu toate acestea, în Lumea Nouă, sacrificiile umane au continuat să fie răspândite în diferite grade până la colonizarea europeană a Americii. Dar, să nu ne amăgim, această spiritualitate neagră nu a dispărut și ea se arată, în veștmânt nou, sub ochii noștri, colonizarea României și nu numai.
Trăim o perioadă specială
Din punct de vedere al stării existențiale. Niciodată omenirea nu a pus binele și răul în același plan, nu le-au considerat egal acceptabile. Au existat încercări de a justifica răul, dar nu a existat niciodată o încercare de a spune că binele și răul nu sunt adevăruri absolute și antitetice. În mintea oamenilor, atât binele, cât și răul erau adevăruri absolute, iar astăzi au devenit relative. Această “relativitate” este cultivată deliberat și tenace de către imperiul globalist-sodomit-anglo-saxon-sionist și împreună cu relativismul, este promovată și spiritualitatea”neagră”.
Exemplu cel mai clar îl reprezintă promovarea “sodomiei”. Cei care o promovează fac dintr-un motiv evident: dorința de a-i incrimina pe Creștini. Legalizând sodomia, echivalând relația sodomită cu “familia” și căsătoria, ei forțează Biserica la un act de revoltă civică.
Țări care au conducători patrioți, au respins această oroare și acele state sunt amenințate pe față de “comisarii” de la Bruxelles. Până și în România această lege nu a fost aprobată. În România, Patriarhia Ortodoxă și-a ridicat cu vehementa glasul împotriva acestei ispite demonice. Dar iată că în sprijinul ei se pronunță o figura pestilențială, poate cea mai sinistră figură politică românească de după 1989: Dan Barna, președintele vespasienei politice USR. Domnul Alexandru Nemoianu a punctat foarte bine despre acest personaj insuportabil, Dan Barna.
”Acest ,,rău”eruptiv al vieții publice românești, care își face carieră și partid politic din nenorocirea țării, cel care a militat, el și hidoșii lui colaboratori, împotriva definirii familiei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, a avut temeritatea să afirme că acei părinți care își apară copiii sunt “medievali” (ce știe sinistrul Dan Barna despre epoca medievală sau despre trecut, în general?). Acest ,,rău” nociv, care nu are copii, dă sfaturi celor care au. Dan Barna insinuează că acei părinți care sunt împotriva îndoctrinării sodomite a copiilor lor, ar trebui decăzuți din drepturile părintești, copiii lor ar trebui luați. Dan Barna se află într-o categorie specială, destinată iadului cel mai de jos.
Dar, această practică abominabilă, demonică, folosită de comunism și nazism, este tot mai mult considerată “legitimă” de globalismul-sodomit-anglo-saxon-sionist, toate inspirații ale ngativității pure, ale demonilor.
Să-i apărăm pe cei ce nu se pot apăra!
Legea educației sexuale este nimic alta decât formă contemporană de sacrificiu uman, de masacrare a inocenților. Este dovada că globalismul-sodomit-anglo-saxon-sionist se închină negativității pure, demonilor, așa cum s-a închinat și Cartagina!
La vârsta cea mai dificilă, cea mai fragilă, într-o ambianța saturată cu sexualitate vulgară și aberantă, legea cu pricina i-ar expune pe copii la orori, ar masacra inocența și, probabil, viață lor spirituală. Dar, în același timp, toți cei care iubesc copiii sunt datori să îi apere, să le apere inocența și dreptul la mântuire. Cum spuneam, Patriarhia Ortodoxă și-a ridicat vocea împotriva acestei abominații. Ca de fiecare dată în istoria Românilor și acum Ortodoxia stă de veghe la binele Neamului. Din toate puterile, cei care mai credem în bine să-i stăm alături și să-i apărăm pe cei care nu se pot apăra.
Avem timp limitat pe Pământ
Am venit pe lume gol, voi pleca la fel, dar nu prost. M-am născut slab… la fel de slab voi pleca. Am venit fără bani și lucruri materiale, voi pleca tot fără bani și lucruri materiale, dar cu principii, suflet curat și mare. Primul meu duș… a fost cineva care m-a spălat și m-a îmbrăcat, adică mama. Ultimul tău duș… cineva care te va spăla și te va îmbrăca. Adică preotul. Aceasta este ființa umană! Deci, de ce atâta lăcomie, atâta mândrie, atâta răutate, atâta invidie, atâta ură, atâta resentiment, atâta egoism? Avem timp limitat pe Pământ. Trebuie să avem grijă cum folosim timpul și în ce fel îl pierdem. Asta ar trebui să ne amintim mereu! Scapă cine mai poate. Nebuni care aleg nebunii vor fi la tot pasul. Doamne scapă-ne de acești nebuni. Un anume ,,fost cerșetor ‘în Norvegia, ”Bula-Bulan” a ajuns să facă legi și să ne conducă, cere să se desființeze Ministerul de Interne. Și ”nebunii’ spun lucruri trăsnite! Președintele o fi în concediu ?! Văd că nimeni nu mai face ordine cu acești ,,năstrușnici’’.
Al dumneavoastră, același,
Prof Ing Ioan Romeo Mânzală