OPINII: De la ”Guten Tag” la ”Auf Wiedersehen”

Obsesia de a ne uita în ograda celuilalt și de a-l invidia, dorința ca celuilalt să-i meargă rău pentru ca noi să putem supraviețui, preocuparea permanentă de a ne exhiba reușitele materiale, toate astea ne-au transformat într-un popor urât, morocănos, rău.

Dar, mai există o șansă…

Ea se numește educație. România educată?! Nuuu! La baza educației normale stă bunul simț. Doar când ne vom întoarce la valorile bunicilor noștri, vom fi salvați. Când medicii vor deveni din stăpâni slujitori ai binelui, vom fi salvați. Când judecătorii vor vedea în fața lor oameni și nu dosare, vom fi salvați. Când nu vom mai lăsa țara pe mâna oricui, pentru că nu ne pasă, pentru că ne e lene, pentru că, oricum, nu putem schimba nimic, atunci vom fi salvați. Când cei care au copiat două rezumate pe “goagăl” nu vor mai conduce tara asta, vom fi salvați. Timpul hoților și proștilor este limitat, chiar dacă nu pare. Timpul impostorilor făcuți “mari” la apelul de seară, va trece. Va veni și vremea copiilor școliți pe bune, a oamenilor cu bună creștere și educație. A celor care, duminică de duminică sunt în fața Altarului, rugându-se pentru toți și toate. A celor care cred în șansa poporului ăsta amărât, care a avut prea mult timp parte doar de analfabeți și bețivi, de drogați și impostori, papagali care urlă și dansează bezmetic, prefăcându-se că le pasă. Și va veni vremea în care bolnavii nu vor mai fi umiliți, nu vor mai muri prin spitale insalubre, ale căror pereți se prăbușesc peste paturi, vegheați de medici căutători de arginți…Va veni și vremea celor iubitori de dreptate și adevăr. Și, va veni odată și vremea Lui Dumnezeu…Depinde doar de noi.

Avem o clasă politică jalnică!

 Plină de veleitari şi oportunişti, marionete numite pentru scopuri precise: distrugerea României, pierderea identităţii naţionale şi transformarea ţării în pepinieră pentru sezonierii Europei de Vest, care trebuie să se refacă după criza pe care o traversează. Clasa politică creată de Iohannis. Casele de la Sibiu fac casă bună cu casele de amanet și schimb valutar din urbea vâlceană. Doar proiectanții și proprietarii diferă.

„Guvernul Meu”, ca orice emanaţie a unei holograme căreia i-a fost atribuită titulatura de preşedinte al României, a primit scaunul fără a avea vreun talent special, iar la acest moment nu mai are nici măcar sprijin parlamentar. Păstrarea scaunului a devenit o luptă pe viaţă şi pe moarte, iar ca în orice război, sunt soldaţi salvaţi şi soldaţi sacrificaţi.

Uneori, este bine ca anume păreri să fie  repetate și înfățișate din nou. Asta mai ales în condițiile în care o propagandă absolut gigantică împroașcă minciună și ură în toată lumea. Mai rău, această propagandă este “specializată” pe țări și acolo toacă mărunt și apăsat, folosind stereotipuri, angoase istorice și anti-cultură. Este cazul situației din România, unde  vechile puncte de atac ale comunismului și “socialismului internaționalist” au fost Biserica Ortodoxă, Tradiția Românească și idea de Neam Românesc, care sunt din nou atacate sălbatic. Noua “ordine globalistă” (Plutocrați din toate țările uniți-vă!) a reluat aceste atacuri, după ce le-a dat haină nouă: ”europenism” (?!), 

Schimbările politice din Răsăritul Europei

Au fost o gigantică oportunitate pentru capitalismul sălbatic al Europei de Vest și Americii de Nord. Cu enormă repeziciune, având și bani, și informare, și plan, aceste cercuri și-au subordonat mijlocele de informare, mijloacele de control, intern și extern și au încorporat entitățile est-europene în structurile lor; nu ca membri egali, ci ca subordonați, ca slugi. Intelectualii, care erau  gata să se vândă, au fost folosiți ca să împrăștie gol “globalist”, îndoială și ateism. Puterea politică, aceste cercuri din “apus”  și-au pus-o în serviciu imediat. De fapt,  noua clasă politică, ”emanații”, nici nu așteptau altceva. Așa s-a ajuns ca politicienii români să fie slugi ai  celor din afară și vechili, neo-ciocoi, în România. Așa au apărut și apar noi formațiuni politice, partide care își fac program “din nenorocirea țării”. Știind cu ce fel de caractere au de lucru, cei din afară nu i-au crezut și…

Așa au apărut structurile “paralele”

Structuri funcționând în afară sistemului administrativ ales, un soi de “stat în stat”. Iar ilustrarea perfectă este “oficiul judecătoresc” independent. Aceasta însemnând că, în orice moment, cel care ar “mișca în front”, în relație cu interesele “apusului”, poate fi târât în anchete și închisori. 

Acest sistem “paralel” este vehement “apărat” de către Bruxelles și slugile sale.  Este limpede că de fapt lozinca acestei “opoziții”, USR, PLUS, ”Julien” și alți hoitari, este “scoală-te tu, ca să mă așez eu”.

Plecând de la o situație reală, că toți sau oricum majoritatea covârșitoare a politicienilor și oamenilor de  afaceri sunt incorecți, potențial penali, Bruxelles-ul și uneltele lui au creat un oficiu “paralel” ideal, pentru ei. Un oficiu care pune sub acuzare și condamna la bunul plac, pe oricine care ar fi mișcat în front.

Vespasiana politică USR-PLUS, ”fofilată” prin ușa din spate la administrație, caută să-și subordoneze procurorii “independenți”. Cu alte cuvinte, să se asigure că orice persoană care  ar sta împotriva programului lor, (adică interesele străine promovate prin latrina USR-PLUS), să poată fi șantajat și amenințat cu tragerea în anchetă.

Singura șansă a României este, în acest moment, o perioadă de stabilitate politică. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple este obligatoriu ca structurile statale “paralele” să dispară. Este necesar ca TOATE structurile statului să se găsească sub autoritatea organelor alese prin vot liber. 

Vârful de lance sunt politicienii! Subordonați total Bruxelles-ului. Urmează apoi otrava și blestemul României de azi, Organizațiile Ne Guvernamentale, finanțate de către demoniacul George Soros, și toți cei care le dau ascultare. Este gloata “imbecililor utili”, a celor care ciugulesc din palmele hidoase ale îndrăcitului Soros, sunt provocatorii și “demonstranții” de profesie, cei care azi “demonstrează” și mâine vor fi gardieni de pușcărie și torționari, sunt opozanții din temperament și sunt ”infinitus numerus stultorum”.

Trebuie să fim bine înțeleși!

Prostia este doar o foarte relativă circumstanță atenuantă, căci solidaritatea la rău este complicitate. Ca singur exemplu mă refer la tinereii și tinerele  care tot  “demonstrează” și cântă “jos corupția”. Acest grup de tineri târâți, este alcătuit din descendenți ai “neo-îmbogățiților”, a celor care au furat avutul național, care și l-au adjudecat fraudulos. Cum pot zbiera “jos corupția’ și în același timp ignoră necinstea crasă a părinților sau bunicilor direcți, furtul prin care există propriile case, furtul din care trăiesc? Uitați-va la sinistrele figuri scoase la iveală de latrina USR-PLUS, la jegoase ”vrajitoare menopauziste”sau ”handicapații fritzișori”.

Iar toți acești agenți ai răului sunt adunați sub abominabilul semn #Rezist. #Rezist la ce? #Rezist pentru ce?

Răspunsul nu este decât, #rezist la binele țării! Toți acești #reziști nici măcar nu știu că această “mișcare” a fost creata în USA, de  Soros, pentru a aduna la un loc pe promotorii anti-culturii, ai “politically correct”, al invertiților și porno-militarismului. Principalul mesaj #rezist fiind atacul împotriva Credinței Națiunilor și identității locale.

Medicritatea universală și controlul “luminaților”

Este visul acestor atleți ai răului, slăviți de “imbecilii utili”. Provocarea legată de sinistrul plan “ Koveși2” este un act de disperare al unui Bruxelles căruia îi fuge pământul de sub picioare.

Peste puţin timp modele societale şi politice actuale vor fi amintiri triste, iar preşedinţii de stat, cărora unii li s-au închinat ca la icoane, vor fi nişte mumii îmbălsămate de coşul de gunoi al istoriei. Deci, nu e cazul să consimţiţi autoritatea statului totalitar-corupt şi a specialiştilor falşi! Tiranii au ignorat complet natura divină şi libertăţile inalienabile ale omului.

Oamenii nu pot fi produsul statului!

Nici ai corporaţiilor! Nu pot fi sclavii acestor entităţi, indiferent de motivaţiile folosite ca pretext pentru o astfel de exploatare şi îngrădire. Oamenii se nasc pe acest pământ ca fiinţe divine, cu scopul mântuirii morale, a devenirii lor spirituale. Iată de ce nu putem fi vaccinaţi forţat de stat. E un abuz progresist-totalitar! Medicina mincinoasa virusologică fiind folosită şi de autoritatea deontică a statului pentru a-şi „întări” credibilitatea, ştiinţa nu face decât să-şi ştirbească suplimentar credibilitatea, generând un totalitarism inversat scientologic. Nu putem ascunde faptul că ştiinţa serveşte în prezent unor scopuri nociv-planetare, care pregătesc impunerea unei noi religii mondiale obligatorii. Atâta timp cât suntem conduși de vulpi, generali care nu știu să citească o hartă, procurori fără dosare finalizate, servicii care sunt doar în slujba unui palat și nu a oamenilor, miniștri șmecheri și flegmatici, prim-ministru cu păduri tăiate în mijloc și doar copaci pe margine, proprietari de case de amanet și case de schimb valutar, de oameni care nu au clarificată juridic și la fisc ,,hoția caselor”, niciodată nu vom avea o societate curată. Pentru că…,,hoții școlesc hoții’’.

De la ,,Guten &ag ‘la ,,Auf Wiedersehen’’!

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ing,Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns