Am atins înălțimile rușinoase ale platoului de pe care se vede sfârșitul. Orice clipă de tăcere în fața acestei panorame sterpe, e o vinovăție, tocmai pentru că totul e pierdut. Un singur lucru se mai poate salva. Spuneți-i cum (vă)simțiți: decență, onoare, conștiință de sine.

Situația în care am fost târâți n-a fost creată de noi, dar nu poate trăi fără noi. Situația e orbirea. Acea negație care trăiește din învinuirea incendiară a lumii, așa cum e ea rostită de gurile nesătule ale păcătoșilor. E tot mai limpede că lecția pe care o încasăm terapeutic de la șamanii politici și culturali care ne țin în lesă e oroarea de oricine nu e ca ei. Scopul e secretizarea propriei culpe.

Să notăm. Trmup e acuzat că a promis o ”baie de sânge” în caz că nu va fi ales. Mii și mii de conducte mediatice au răspândit știrea, titlul și acuzația. Iar știrea, titlul și acuzația sunt total false. Sunt o minciună enormă și premeditată. Trump a vorbit de soarta industriei auto americane, nu de soarta societății americane. Nimeni n-a rectificat știrea. Odată plasată, această oroare sovieto-maoistă nu a mai fost retrasă ci propagată și dezvoltată fără oprire. Niciunul din miile de site-uri și ONG-uri care susțin că sunt fact-checkers nu au mișcat un deget. Era de ajuns să privească și să asculte cele exact 64 de secunde  ale înregistrării. Nu au făcut-o și tac.

Despre ce și despre cine e vorba aici?

Ce ne spune această unanimitate sălbatică și acest apetit vicios pentru minciună? Nimic despre Trump, dar foarte mult, aproape tot, despre noi și liderii noștri. Ei, mințind cu siguranța imperială a celui ce transformă minciuna în adevăr și adevărul în minciună. Noi, reeducați pentru a înghiți minciuna și a scuipa adevărul. Așadar, problema nu e zicerea lui Trump, ci operația ce ne face să privim îngrijorați oriunde altundeva dar nu la substituirea presei cu o escrocherie. Tirania se simte și așază cel mai bine în timp ce denunță tirania. În spatele ,,deliciului” Macron se află tot unii benevoli de peste Ocean, cu acordul celebrei UE care aparține în totalitate Ursulei.

La fel, în delirul pueril de grandoare al penibilului Macron. Vreți o baie de sânge adevărată, nu metaforică, un măcel în flăcări, printre ruine și familii căsăpite? O veți găsi evocată și invitată de declarațiile de răsfățat piroman ale lui Macron, nesăbuitul care silabisește de câteva săptămâni premisele unul război direct NATO-Rusia. Pentru Macron n-ar fi rău să intrăm în războiul din Ucraina. Vizionarul n-are păreri de rău pentru frații, copiii și prietenii noștri trimiși la tocător. Mâncat de geniu, Macron vrea o ghilotină portabilă și cobai berechet. Asta nu ne privește? Nu asta e baia de sânge de care trebuie să ne ferim? Nu ne interesează descreierații care nu-și mai încap în statuie? Atunci de ce vorbim despre altceva? De ce suntem ajutați să ne uităm la altceva și să căutăm alt subiect?

La fel, în cazul magistralei victorii a lui Putin, reales a nu se mai știe câta oară. Toată lumea, de la Putin însuși la  Maica Tereza din ceruri, știa că alegerile din Rusia sunt o farsă. Nu e nimic de cercetat aici. În schimb, e de cercetat în spatele paravanului. Asta e treaba noastră. Alegerea trucată a lui Putin nu poate fi mai importantă decât prăbușirea democrației americane și înfrățirea ei cu statul de drept sudanez. Asta ar trebui să ne intereseze, pentru că e mai aproape de noi și pentru că ține de noi. E infinit mai însemnat să ai grijă de tine, de ținuta și de principiile tale. E de datoria ta, dacă vrei să judeci și să înțelegi starea lumii.

Statul permanent la putere în Statele Unite a decis că trebuie să rămână pe tron, chiar dacă asta cere eradicarea  democrației și suprimarea morală, juridică și, poate, fizică a lui Trump. Prizonier, aperitiv fel principal și mult dorit desert pe menu-ul dement al fanaticilor la putere în America, Trump e dat în judecată, amendat, spoliat, defăimat, dezumanizat, zi și noapte. Nu asta ar trebui să ne intereseze cu adevărat? Nu de noi și de viitorul lumii în care credem e vorba aici? Nu de părinții fondatori-îndrumători ai democrației noastre?

Cine se mai poate salva

Se poate salva separat, adică poate pieri pe limba lui. Stăpânii noștri au câștigat tot, pentru că au înnebunit de tot. De bine, de atâta putere, știință și lumină cerească roind în jurul minții lor. Democrația a fost un obstacol mic. Succesoarea ei reciclată e o minciună mare, iar sadismul conducătorilor întrece orice imaginație umană.

Analistul român Gabriel Elefteriu demontează intenția președintelui francez, Emmanuel Macron, de a trimite trupe în Ucraina, afirmând că este „o nebunie politico-strategică de prim ordin”.

Într-un editorial scris pentru Brussels Signal, Gabriel Elefteriu argumentează împotriva ideii, arătând că războiul din Ucraina nu este unul existențial pentru Europa, așa cum susține Macron.

Mai mult, riscul de confruntare directă cu trupele rusești este unul foarte real, cu consecințe incalculabile.

„Faptul că perspectiva unor bocanci europeni pe teren în acest teatru de operațiuni activ este o nebunie politico-strategică de prim ordin nu necesită alte explicații decât analiza oferită în aceste pagini la sfârșitul lunii februarie. Pe scurt, nu există o desfășurare „necombatantă” în Ucraina, iar angajamentele directe cu forțele rusești sunt aproape garantate, cu o escaladare ulterioară de acolo.

”Ideea că acest lucru poate fi realizat pe baza unei „coaliții de voință ”- doar de către câteva țări NATO care acționează separat de Alianța însăși, este mai rea decât o glumă proastă: trădează un stupefiant deficit de înțelegere și o lipsă de discernământ în ceea ce privește realitățile politice din jurul articolului 5”, a scris Elefteriu.

”Prostia monumentală” a lui Macron

Analistul român afirmă că terenul pentru „prostia monumentală” a lui Macron a fost pregătit de mult.

„Nu este o coincidență faptul că o persoană precum premierul estonian Kaja Kallas, care se situează la capătul extrem și ultra-hawkist al spectrului de opinie legat de Ucraina în Europa, este admirat pe scară largă – aproape în unanimitate – și prezentat ca model de către intelectualitatea europeană în materie de politică externă. Kallas a pledat în mod constant pentru cea mai radicală și extremă politică de înfrângere totală a Rusiei și “fără pace” până când toate teritoriile Ucrainei nu vor fi eliberate – ceea ce este nerealist. De asemenea, ea dorește aderarea imediată a Ucrainei la NATO, chiar și în timp ce războiul este în plină desfășurare, și clamează pentru confiscarea directă a activelor naționale ale Rusiei înghețate în băncile occidentale din februarie 2022.

Ea este, prin urmare, imaginea perfectă pentru gânditorii strategici ai Europei, a căror gândire strategică de la Războiul Rece încoace a îngenuncheat de fapt continentul în toate sensurile geopolitice.

Prin urmare, terenul „sociointelectualilor” a fost bine pregătit pentru ca prostia monumentală a lui Macron să prindă contur, tocmai pentru că viziunea sa „indiferent de costuri” privind salvarea Ucrainei este atât de radicală”, a notat Elefteriu.

Un atac al Rusiei asupra Europei

O insultă la adresa intelectului oricărei persoane care gândește. Românul a demontat și ideea că după Ucraina, Putin s-ar apuca să atace Europa. În opinia sa, o astfel de idee  e „o insultă la adresa intelectului oricărei persoane care gândește”.

„Franța a trecut într-adevăr printr-un fel de criză existențială, declanșată nu de o înfrângere eroică după o rezistență dură, ci de prăbușirea la prima înfrângere majoră în fața panzerelor germane. Așa că, poate Macron își imaginează că armatele tuturor țărilor ar întoarce coada la fel de ușor și că reperul “existențialismului” în geopolitică este la fel de scăzut pentru toată lumea ca și pentru francezi.

În orice caz, desemnarea războiului în termeni existențiali este, de asemenea, legată în mod explicit de presupunerea că Putin ar ataca automat NATO odată ce „a terminat” cu Ucraina – așa că, spune argumentul, am putea la fel de bine să luptăm cu rușii în Ucraina dacă va fi nevoie.

Noțiunea unui nou atac rusesc asupra NATO cândva în viitor, prezentată ca o certitudine, este la fel de eronată și neîntemeiată ca și ideea că războiul este existențial pentru Europa. Dar se potrivește foarte bine cu o mare parte din „comunicarea strategică” ucraineană și occidentală în legătură cu Rusia, care este prezentată, în mod eronat, ca un actor irațional pentru lansarea războiului în primul rând.

Există două puncte care trebuie aduse în discuție împotriva acestei ipoteze a unui nou atac al NATO dacă Ucraina cade. Primul este de ordin practic: preocuparea imediată a Rusiei în acest caz ar fi să securizeze și să “pacifice” țara recent cucerită, foarte probabil în fața războiului de partizani ulterior, care ar urma după încheierea războiului convențional. Ucraina este o țară imensă, iar Rusia va fi trebuit să facă un efort uriaș pentru a o supune, până la final. De unde ar găsi resursele necesare pentru a se lansa într-un război total cu întregul NATO în acel moment?

La acest argument se poate adăuga faptul important că reînarmarea europeană este deja în curs de desfășurare. Perioada de pericol – până când ne vom fi pus la punct, în ceea ce privește capacitățile militare și baza industrială de apărare – este o chestiune de câțiva ani.

Chiar dacă Rusia ar reuși să “câștige” în Ucraina în următorii doi ani și, cumva ar reuși, de asemenea, să își securizeze cucerirea, tot ar avea nevoie de câțiva ani – unii spun că un deceniu sau mai mult – pentru a-și readuce propria armată la nivelurile de care are nevoie pentru a se confrunta cu NATO.

Macron ignoră articolul 5 al NATO

Cel de-al doilea și cel mai important aspect legat de noțiunea lui Macron despre un risc imediat de atac rusesc asupra NATO “post-Ucraina” este că ignoră complet – ba chiar neagă – orice rol pe care l-ar juca descurajarea NATO și Articolul 5 în a-l ține pe Putin în loc.

În niciuna dintre discuțiile înțelepte ale strategilor occidentali în jurul acestui presupus “atac asupra NATO” pe care se spune că Putin l-ar pune la cale, nimeni nu a abordat în mod serios această întrebare cheie: de ce se presupune implicit că descurajarea NATO ar dispărea brusc odată ce Ucraina nu mai există? Dacă s-ar întâmpla ceva, s-ar întâmpla contrariul: panica în acest tip de situație nu ar face decât să mobilizeze societățile occidentale mai mult ca niciodată, odată ce pericolul a ajuns cu adevărat la ușa lor.

În acest lucru constă, într-adevăr, cel mai mare pericol – precum și eroarea logică – al liniei macroniste despre natura “existențială” a războiului din Ucraina pentru Europa și despre presupusa “inevitabilitate” a unui atac rusesc spre vest în urma subjugării Ucrainei: acest argument sugerează efectiv că articolul 5 nu are nicio valoare de descurajare și că Franța nu crede în el.

Se poate presupune că Putin va ataca „cu siguranță” restul Europei doar dacă articolul 5 este lipsit de valoare. Aceasta este ceea ce spune efectiv Macron – și nu este doar greșit și ilogic, ci și extrem de iresponsabil, în termeni politici.

Narațiunea actuală construită în mod artificial în jurul Europei, sugerând că trebuie să ne luptăm cu Putin în Ucraina, altfel va trebui să ne luptăm cu el pe teritoriul NATO, nu face decât să discrediteze Alianța. Este, de asemenea, o insultă la adresa intelectului oricărei persoane care gândește.

Există un motiv pentru care este o graniță NATO, care îi separă pe cei ce sunt în NATO de cei care nu sunt: ea marchează limita până la care un adversar ce ne dorește răul își poate întinde puterea – da, chiar și prin cucerire – înainte ca regulile jocului să se schimbe și puterea întregii alianțe să intre în joc.

Încercând să șteargă aceste limite și să șteargă orice distincție între apartenența și neapartenența la NATO, Macron și adepții săi slăbesc Alianța și fac un mare deserviciu securității europene. Cine ne conduce la război?!

Al dumneavoastră

Prof. Ioan Romeo Mânzală