Ignoranța face ca ideile satanice, ce promovează liberalismul ABSOLUT,  să ducă planeta în haos. Educația, bazată pe cunoașterea studierii funcționarii corpului uman, conduce la descoperirea perfecțiunii instaurata de creator, dintre care reamintim: relația pancreas-stomac, stomac-creier, ADN-ul uman, reprezintă cunoașterea perfecțiunii. În corpul uman exista zeci, poate sute de asemenea procese care asigura o funcționare perfectă și o viață fără boli și de lungă durată, așa cum a făcut-o CREATORUL. În rest, totul este istorie.

Omenirea a evoluat în derivă

Nerespectând legile stabilite de Dumnezeu. Acum, satanismul a promovat liberalismul TOTAL, care înseamnă HAOS. Imaginați-va o circulație fără reguli. Instaurarea haosului este evidentă. Ce este de făcut? Întoarcerea la Dumnezeu și prețuirea tuturor regulilor care promovează respectul față de viață și al relațiilor interumane. Dumnezeu să ne ajute!

Am fost orbit de multe ori de discursul liberalismului fără limite. Mi-e rușine de anumite articole, în care pledam pentru privatizările în avânt, dar rușinea mea nu are cum să întoarcă răul la care am fost complice. Că mi s-au luat vălurile de pe ochi, e o bucurie care nu-mi șterge vina. Sigur, am circumstanțe atenuante, la ieșirea din comunism aveam treizeci și ceva de ani, eram idealist, credeam că organizarea capitalistă e cea mai fericită, o culme a democrației, a moralei, fagure al fericirii. Ce prost!

Pornind de la exemplul personal, cu amară luciditate, nu mă feresc să zic că intelectualii cu vizibilitate publică sunt cele mai periculoase lighioane în corpul unei națiuni. Găsesc justificare pentru orice aberație, care pulsează valențele monstruozității în logica omului de rând. Haosul creat de o politică sălbatică duce la ,,crima politică de stat”. Dacă luăm așa- zisa țară cu democrația cea mai avansată, ce constatăm. SUA este o naţiune care are crima între valorile sale fundamentale. Dacă tinerii din ziua de azi ar lăsa-o mai uşor cu ideologia îngurgitată pe net sau în faţa Netflix-ului şi ar prefera să citească o scurtă istorie a asasinatelor comise acolo, cu siguranţă că altfel ar înţelege realitatea în care se află. Jon F Kennedy, Abraham Lincoln, James Garfield. Alții au murit în condiții dubioase, Martin Luther King.

 De asemenea, asasinarea mârşavă a lui Robert Kennedy, fratele mai mic al lui John F. Kennedy, mascată dibaci sub forma unui act terorist şi împiedicând astfel o candidatură la preşedinţie care deranja sistemul ocult de putere. N-am amintit lichidarea indienilor, operaţiune efectuată cu atâta sfidare a celor mai elementare instincte umane încât efectiv pare ireală în macabrul său. Dacă toată această istorie criminală ar fi rămas doar în SUA, poate că nu ne-ar fi interesat. Însă, din păcate, crima este o politică de stat a SUA. Şi nici n-are de ce să ne mire în condiţiile în care aceea este o naţiune-criminală. Au murit în 10 ani peste 16.000 de oameni în atentate cu drona. Ceea ce e îngrozitor este numărul aşa-numitelor victime colaterale. Actele criminale au condus la asasinarea unui număr cuprins între 1000 şi 2000 de civili, dintre care 300-400 erau copii. Oameni absolut nevinovaţi, care n-aveau nicio treabă cu „sentinţele” date de tribunalele bolşevice americane. Menţionez că datele  le-am luat de la „The Bureau of Investigative Journalism” şi sunt atât de vagi întrucât e extrem de greu să documentezi un asemenea caz.

Ticăloşia o vedem şi acum

  Cum este posibil să ucizi cu sânge rece nişte bieţi oameni vinovaţi că ar fi făcut „pact” cu ruşii, iar apoi să-i aranjezi hollywoodian la Bucha, dând vina pe „criminalii ruşi”. Greşelile de regie au fost atât de evidente încât, până la urmă, ticăloşii din spatele  scenei au lăsat-o moartă. Într-adevăr, în cazul Bucha, la comandă nu se aflau americanii, ci ceilalţi ticăloşi ai istoriei.

Asasinarea unui copil de nici 30 de ani, care a picat victimă unei criminale conspiraţii, Daria Dughin. Într-adevăr, ţinta asasinatului era Dughin. Chiar dacă ar fi reuşit, ar fi fost un asasinat inutil, deoarece Dughin nu are absolut nicio putere politică. Există însă un tâlc pe care trebuie să-l înţelegem deplin. Este vorba de o disperare profundă a forţelor din spatele dezastrului ucrainean. Pierderile continue înregistrate în estul ţării, recentul asalt asupra zonelor strategice din sud, cu planul clar de preluare a Odesei, dar şi realitatea din teren în care cetăţenii simpli se înghesuie să fugă în zonele controlate de ruşi, toate acestea sunt elemente exasperante pentru cei din spatele narativului occidental. Iată de ce s-au scos de la naftalină armele cele mai ticăloase, Himars. Indiferent de justificare, trebuie să conştientizăm că asasinatul este cea mai ticăloasă armă, cea mai laşă formă de atac. Iar utilizarea sa împotriva unor civili, vinovaţi doar că gândesc altfel decât gândeşti tu, este o acţiune de-a dreptul abominabilă. Nu-s un susţinător al lui Dughin şi nici al teoriilor sale mistico-geopolitice. Însă nu pot rămâne indiferent când văd cum, din disperare, se recurge la asasinate inutile ale căror victime sunt absolut nevinovate.

Dar și noi trebuie sa fim mai atenți cu noi și implicit cu partenerii noștri. Deja s-au depăşit mai multe linii roşii. Vine un război în care, indiferent de tabăra pe care-o vom prinde la final, ne vom trezi că am făcut din nou o alegere greşită. Haosul si toate relele pleacă de la relațiile dintre oameni. Este  un adevăr prea simplu că lumea în care trăim, calitatea vieții, este determinată în primul rând de relația dintre persoane, de relația dintre oameni. Pe cât de simplu este acest adevăr, pe atâta de complicată a devenit explicarea acestei relații. Haosul creează războaie, atrocități monstruoase și multe crime cu oameni nevinovați.

Numeroase școli de gândire, moraliști de tot felul și toată orientarea, propovăduitori de duzină cu credințe dintre cele mai dubioase, au  amestecat noțiuni și subiecte și au făcut ca acest domeniu de maximă importantă să devină confuz  și obscur.

În esență,  relația dintre persoane  trebuie să fie simplă și întemeiată pe  acțiuni  inspirate de  o poruncă, fără lipsă de comentariu, pe iubire. Dar porunca iubirii înseamnă nu o opțiune teoretică, una de acțiune, de viață. Între oameni trebuie să fie bunăvoință, îngăduință, întrajutorare, doar așa “principiile” devin fapte și existența devine viață. Dar în plus mai există un aspect și el ține de  natura omenească. Fiecare dintre noi (sau oricum cei mai mulți dintre noi) suntem stăpâniți de mândrie și ne închipuim  a fi “centrul” pământului. Este o rătăcire care pleacă de la adevărul că  fiecare  persoană este “cea mai iubita” de Dumnezeu; adică pe toți și fiecare Dumnezeu ne iubește egal în planul Său, care este desăvârșit.

Rătăciți, cădem în mândrie

Și  atunci, începem să “jucăm” roluri, ne lăsăm pradă imaginației sau iluziilor, care sunt de la necuratul. Unii cădem în ispita de-a “stânga” și ne prăvălim în păcate și patimi “groase”(narcotice, erotism,lăcomie etc.) dar alții cădem în ispita de-a”dreapta”și, prin fățărnicie, ne imaginăm că suntem buni. Mimăm milă, dragoste, facem inflație de declarații eroice și fără  acoperire  și, mai rău, ajungem să ne înduioșăm de propria noastră “generozitate”(care în realitate, nu înseamnă nimic decât vorbă goală). În realitate, cultivăm părerea de sine, trândăvia, lingușeală, prefăcătoria, lașitatea, lenea, lăcomia și prostia. Cât de des selectăm relațiile conform cu imaginea de sine, pe care o dorim proiectată. Cât de adesea uităm binele primit în trecut și pe cei care ni l-au dăruit  îi înlocuim cu cei de la care putem avea  folos astăzi. Cât de des “rezistența” de azi înseamnă fripturism cras. Iar  mai grav este atunci când cădem în una din cele mai cumplite ispite, când confundăm mândria cu smerenie. De fapt calea  unor relații bune între oameni stă în empatia afectivă. Capacitatea și voința de a trăi stările (sau minimal a le înțelege) sufletești și materiale ale semenului, truda de a ne apropia și include în propriul eu aceste trăiri. Această înseamnă a lua asupra noastră măcar o parte din povara semenului și efortul conștient de a deveni “una”, comuniune, cu el. Și în acest fel, preluând “chipul” semenului, vom putea ajunge, în timp și cu trudă, la  schimbarea  omului “vechi” cu cel “nou”, la “metanoia”, la “întoarcerea comportamentală, care este  țelul suprem  al vieții creștine și minunea minunilor. De ce ne omoram unii pe alții? Pentru ca unii să trăiască în huzur, în timp ce alții mor de foame. Asta este democrația? Asta este lumea civilizata? Asta este lumea libera? Democrația, Lumea Liberă, capitalismul (nu cel sălbatic) NU rezistă doar călcând pe cadavre și aplicând forța. Este doar o opinie. Dar ,,sălbaticii” au creat haos în toată lumea, ca să poată domina. Aplauzele nu-și mai au sensul decât în cimitir, să aplaudăm cadavrele acelor oameni nevinovați.

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală