Dacă în următoarea perioadă o să ai tot mai des impresia că ai intrat, din greșeală, într-un talcioc aglomerat, unde o grămadă de băieți se-mbulzesc să-ți vândă ceva „ieftin și bun, șefu’ “, nu te panica. Acum, în această lună octombrie, a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale, așa că ai în față o perioadă în care o să te tot lovești de candidați care-și vând marfa și-ți cer la schimb, votul.

De data aceasta, nu am mai văzut circ, așa cum a fost la alte campanii. Mircea Diaconu plictisit, cu ghidușiile sale subtile de actor, Cumpănașu a uitat că mai are și neamuri la Caracal, Dan Barna s-a resemnat, după dușul rece de a lua bani din fonduri europene, Doamna Dăncilă este ca și inexistentă, din când în când se transformă în Coana Mița Biciclista, Dl Iohannis nu este în campanie, fiind Președinte –turist și sigur că va fi iar Președinte (ah butoanele!) iar ceilalți sunt inexistenți ca și candidați. Dar oamenii în campanii se mai schimbă.

Nebunia din campanie

Pe măsură  ce se-apropie data alegerilor, candidații se vor transforma. O să-i auzi cum recită poezioare pompoase, cum îți repetă întruna cât de mult contează cetățeanul din tine sau cum se jură că opiniile și doleanțele tale sunt importante. Pe de-o parte, șarada asta poate fi măgulitoare, mai ales dacă n-ai trecut prin multe campanii electorale până acum. Na, e plăcut și distractiv să-i vezi pe oamenii ăștia cum se străduiesc să-ți intre pe sub piele și s-o facă pe adorabilii, chiar dacă între alegeri nici nu te bagă-n seamă. O să primești în cutia poștală plicuri care mai de care mai haioase, cu fel de fel de felicitări.

Nebunia asta din campanie poate deveni extrem de nocivă și chiar teatrală. Ca să eviți să te trezești peste o lună că ai de ales între cele mai mișto proiecte din lume, înconjurat de sute de pliante electorale și certat la cuțite cu rudele și prietenii apropiați, ți-am făcut un mic ghid, util pentru perioada asta. Din nefericire, nimeni nu prezintă un program viabil. Mă uit la PNL și văd că încep să meargă la plesneală. Pe ei îi interesează doar guvernarea, nu campania prezidențială. Și atunci mă întreb: dacă se cunoaște dinainte că Iohannis va câștiga, noi de ce mai votam? De ce mai cheltuim banii pe campania electorala?

Va curge lapte și miere…

Nu-i un secret că partidele și echipele de campanie au baze de date cu numere de telefon mai ceva ca marile companii de telefonie mobilă. Nu știu cum, dar de vreo câțiva ani, echipele de campanie ale PSD și PNL au numărul meu de telefon și mă asaltează cu SMS-uri. Nu doar în perioada alegerilor. M-am obișnuit să primesc câte-o felicitare de sărbători, inclusiv de ziua mea.  Iar în ziua votului, sunt invitat să-mi exprim opțiunea, „dacă nu am făcut asta deja”. Dar, fiecare campanie are ciudățeniile ei, că altfel n-ar fii campanie. Eu sunt foarte bucuros că peste o lună va curge lapte și miere. Guvernul ,,meu” va fi cel mai performant guvern, vom vedea pensii mărite, justiție perfectă, serviciile nu mai fac afaceri, autostrăzi în toată țara, diaspora așteaptă la vamă ore întregi să intre în țară și să se restabilească în Romania.

Cu duetul Orban -Turcan totul va fi ce nu a mai fost niciodată. Orban la mandolină și Turcan solo, că ați auzit ce voce are la microfon!  Iar cu Dl Iohannis la timonă! Vasul în derivă va fi adus, tractat, la mal. Până și flota lui Băsescu va fi adusă și refăcută. Of, doamne ! Câtă veselie, cât belșug, câtă bunăstare pe capul nostru, al românilor. Că în cap, nu știu dacă mai avem ceva nespălat! Noi romanii am luat viața și democrația la mișto. Să vedeți când se va întoarce roata și ne vor lua ele pe noi! Acum nu mai știm câte minciuni și câte știri mincinoase sunt, care este bună și care nu este reală.

Am trecut prin câteva campanii electorale până acum și, dacă am învățat ceva, e chestia asta: printre cei mai toxici candidați sunt ăia care-ți promit câte-n lună și-n stele. Știi, ăia care se bat cu pumnu-n piept c-or să schimbe din temelii totul și-or să facă ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani în țara asta. Pe ideea „dacă mă votați, va fi altceva, o să curgă lapte și miere”. Sunt ușor de identificat. De exemplu, un nene care îți garantează că-n câteva luni de la alegeri o să ai stație de metrou la ieșirea din bloc ori autobuze cu aripi, ca să nu mai pierzi vremea-n trafic, este nebun, nu poate fii Președinte.

Promisiunile sunt gratis și sună bine !

Dar, ține cont de regula asta: dacă ceva sună prea bine, atunci cel mai probabil nu e adevărat. Totodată, ăsta e și un criteriu bun de triere a candidaților. Da, e greu să te decizi cine-ți merită votul, dar poți să-ncepi prin a-i exclude pe ăștia care se laudă cu proiecte și programe fanteziste.

Ca în orice campanie electorală mioritică, la final, pe ultima sută de metrii, și-n asta o să ai destule motive să râzi de ei. Mult și bine! Candidații se vor înghesui să arunce cu ”tone de rahat” unul într-altul. În ideea să iasă ei, ăia mai curați, mai integri și mai votabili în ochii alegătorilor. O să fie ceva gen „ăla e rău, fură de rupe, eu sunt soluția, cetățeni!” Versus: „ba nu, tipul ăsta mă acuză pentru că, de fapt, el e hoțul, așa că eu sunt omul care vă poate salva, dragi alegători!”. Mhm, da, chiar o să fie distractiv.

Uite, a dat tonul președintele Klaus Iohannis care, de cinci ani, critică și lovește cu răutate (să nu spun cu ce personaj seamănă) în partidele rivale chiar din prima zi de președinție și, bineînțeles, de campanie. Și ține-te bine, că-i doar începutul! Pe măsură ce înaintăm în campanie, o să apară acuzații mult mai spectaculoase. Iar pe final, cu câteva zile înainte de alegeri, se va apela la muniția ”hardcore”. Gen secrete dezgropate sau dezvăluiri incendiaro-oteviste din trecutul contracandidatului. Evident, ping-pong-ul ăsta cu fecale între candidați n-are de ce să cântărească în economia votului tău. Merită tratat strict ca sursă de amuzament.

Este bine să nu fii un extremist al votului tău, că atunci lucrurile vor fi pe măsură. Ca de obicei, în campanie se vor încinge discuții aprinse între cei care văd votul ca suprema îndatorire cetățenească și cei care, din contră, nu văd rostul să meargă la urne. O să le auzi la televizor, pe net, în scara blocului sau în stația de autobuz. E o perioadă-n care nu mai ai loc de oamenii care se mândresc că votează, ca și cum ar merita un premiu pentru asta. Sau, dimpotrivă, indivizi care au impresia c-au atins nivelul maxim de rebeliune dacă stau acasă.

Cum ziceam, sunt destui antipatici din ăștia, care încearcă să-și convingă prietenii de bere de utilitatea sau inutilitatea votului, așa că nu e cazul să devii și tu unul din ei. Până la urmă, fiecare cetățean are prioritățile lui și decide singurel dacă merită sau nu să se dea jos din pat, ca să dea cu ștampila. Se ajunge ca până și neamurile să se certe, unii cu alții, pe tema voturilor inutile.

Știm deja cele trei comportamentele electorale: unii merg până-n pânzele albe pentru candidatul din partidul pe care-l susțin, alții evită în mod expres un anumit partid, dar cei mai mulți votează omul pe care-l consideră competent și potrivit pentru comunitatea lor.

Nu uita, de data asta sunt alegeri prezidențiale!

Deci, culoarea politică nu contează atât de mult ca la cele parlamentare. Aici, mai mult contează omul. Și, mai știm o chestie: oricum ar fi, ție o să ți se pară că foarte mulți oameni din jurul tău greșesc grav. Dar, hei, și lor li se va părea la fel.

O să descoperi o grămadă de rude și cunoștințe cu care n-o să fii de acord. Probabil că vor fi o grămadă de discuții despre cum părinții și bunicii noștri se lasă manipulați și de asta votează fix pe dos decât ar trebui. Apoi, o să dai peste prieteni despre care aveai o părere decentă, până când ai aflat că-și bazează votul pe stilul vestimentar al candidatului. Și-o să te enervezi când o să auzi, din nou, o groază de persoane care-și argumentează opțiunile pe ideea „a furat destul ăsta, poate acum face și el ceva”. De ce nu vrem sa vorbim de inutilitatea voturilor, de inutilitatea unor candidați, de inutilitatea muncii și eforturilor depuse în general, de inutilitatea campaniilor electorale și a majorității clasei politice, care nu vede decât huzurul și viața lor îmbelșugată. Nu mai rentează discuții constructive pe tema campaniei sau a guvernării, când ei fac și desfac pentru binele și sufletele lor. Până și preoții se implică în campanii electorale, îndemnând enoriașii să voteze cu X și Y în, loc să-i îndemne să se apropie de Biserică și Dumnezeu. Când vor sosi acele timpuri, când toată lumea să aibă grija zilei de mâine? Ziua aceea este pe aproape. Dacă lucrurile vor merge așa, putem spune că ziua se vede, deja, sosită la orizont.

Să revenim cu picioarele pe pământ!

Să terminăm cu răutățile, că vremea politicienilor vine și pleacă, ei rămân cu averile și râd de noi. Trebuie sa vedem lucrurile reale, să avem încredere în semenii noștri. Să fim mai buni, mai înțelepți, să ne întoarcem cu fața spre Dumnezeu. Politicienii nu sunt Dumnezeii noștri, au și ei rolul lor, limitat. Îmi doresc ca într-o zi, să văd un partid al poporului, compus din oameni simpli, care niciodată nu au făcut parte din politică sau servicii, un partid condus de un grup de oameni înțelepți, care știu să orânduiască lucrurile în această țară.

Va îmbrățișez și vă respect pe toți care citesc articolele mele.

Al dumneavoastră, același om simplu,

Prof.Ioan Romeo Mânzală