OPINII:  De ce alegem totdeauna politicienii care ne mint cel mai frumos și convingător?

Ne mai aude cineva în această țară dacă avem probleme de rezolvat, de plâns ofurile la o instituție a statului! Sau democrația apără doar hoții, le creează cadrul legal, după care, sunt numiți și în funcții cheie, ca să apere pe hoții ce pleacă de pe scaune și să școlească viitorii hoți? Mai are cineva încredere în așa-zisa ,,democrație”? Bate vântul schimbării la nivel mondial, tinerii își pierd încrederea în sistemul democratic.

Această știre m-a impresionat, dar mi-a creat și fiori pe șira spinării. La ce mă gândesc și, totodată, simt și văd ce se întâmpla cu așa-zisa democrație cam în urmă cu 15 ani, m-a făcut să mă cutremur. Încrederea şi gradul de satisfacţie în democraţie se confruntă cu cel mai puternic declin în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, în aproape toate regiunile lumii, conform unui studiu realizat de Centrul pentru Viitorul Democraţiei al Universităţii Cambridge.

Studiul se bazează pe opiniile a aproape cinci milioane de persoane din peste 160 de ţări, cu excepţia Indiei şi Turciei, în perioada 1973-2020. Au fost analizate diferenţele de percepţie asupra democraţiei între patru generaţii: “Milenialii”, născuţi în intervalul 1981-1996, “Generația X”, cei născuţi între 1965 şi 1980, “Baby boomers”, născuţi între 1944-1964, şi “Generaţia interbelică”, cei născuţi între 1918 şi 1943, informează Mediafax.

“Este vorba de prima generaţie în memoria recentă cu o majoritate la nivel mondial care manifestă nemulţumire în legătură cu modul în care funcţionează democraţia, în timp ce au vârste de 20-30 de ani”, afirmă Robert Foa, coordonatorul studiului.

“În privinţa celor care au 35 de ani, 55% dintre mileniali, la nivel mondial, se declară nemulţumiţi de democraţie, în timp ce mai puţin de jumătate dintre cei din Generaţia X aveau aceleaşi opinii la aceeaşi vârstă. Majoritatea celor din generaţia Baby boomers, care acum au 60-70 de ani, continuă să manifeste satisfacţie faţă de democraţie, la fel ca şi generaţia interbelică”, explică Robert Foa.

“Milenialii” şi cei din “Generaţia X” par să fi devenit din ce în ce mai nemulţumiţi de democraţie pe măsură ce au avansat în vârstă.

“În întreaga lume, observăm un clivaj din ce în ce mai mare între tineri şi generaţiile mai avansate în vârstă asupra modului în care percep funcţionarea democraţiei. Această deconectare faţă de democraţie nu este automată, ci este rezultatul eşecului sistemelor democratice de a oferi rezultate care să conteze pentru tineri în ultimele decenii, de la locuri de muncă, la şanse în viaţă, la abordarea inegalităţilor şi a schimbărilor climatice”, subliniază Foa.

Studiul constată o creştere medie de 16% a gradului de mulţumire faţă de democraţie în rândul alegătorilor sub 35 de ani, în primii doi ani ai mandatelor liderilor populişti. Conform studiului, fie că este vorba de lideri de stânga, precum cei din Syriza şi Podemos în Grecia şi Spania, ori de dreapta, precum Viktor Orban în Ungaria şi partidul Lege şi Justiţie în Polonia, toţi au contribuit la creşterea sentimentelor prodemocratice în rândul milenialilor, la fel ca şi realinierea politică în ţări precum Brazilia, Mexic şi Cehia.

Democrația a ajuns o iluzie ?

Noi toți credem în iluzii, mai puțin cei de la butoane. Iluziile în care credem, sau cred mulți din jurul nostru, sunt  metode de distrugere premeditate, cu ajutorul tehnicilor, ce au fost aplicate pe români, mai ales după Lovitura de stat din 1989, când a fost eliminat un regim totalitar și România a fost transformată, pas cu pas, într-o colonie săracă a vestului. Sigur că iluziile în care cred românii sunt valabile și pentru multe alte popoare, pentru că, distrugerea mentală premeditată se practică pe scară largă, la nivel mondial. Aceste iluzii, în care suntem menținuți PREMEDITAT, blochează accesul la ADEVĂR, blochează

conștientizarea realității reale din jurul nostru, blochează evoluția și dezvoltarea poporului român, a societății românești, a României.

Percepție falsă, denaturată a realității, aparență înșelătoare, din cauza perceperii deformate a realității, este iluzia.

Iluziile care ASCUND adevărul ni se impun, ni se strecoară, ne sunt trimise în creier ÎNCĂ DE MICI COPII. Cei care nu sunt convinși că lucrurile de mai jos sunt iluzii, trebuie să citească mai mult ca să înțeleagă.

Iată mai jos o listă cu iluzii/falsități, în care se încăpățânează poporul român să creadă în continuare, care nu sunt numai vorbite, dar și trăite.

Ce este democrația ? Iluzii, falsități, neadevăruri, minciuni, manipulări, hoții pe față etc. Iluzia vieții – suntem suma gândurilor și a credințelor noastre. Credințe care au fost plasate în mintea noastră de părinți, școală, prieteni, filme, societate, de obicei fără acordul nostru sau, mai precis, fără să fim conștienți de asta. Toate aceste credințe și condiționări formează tiparul. Tiparul care, repetat la nesfârșit, ne va crea iluzia vieții. Noi nu suntem liberi, în realitate suntem neo-sclavi muncitori. Funcționăm într-o lume falsă. În realitate, marea majoritate a românilor HABAR N-AU ce se întâmplă în jurul lor. Dar nici n-ar fi în stare să facă față psihic, adevărului.  Noi vedem pe cei ce ne conduc, doar la televizor.

Suntem conduși din umbră !

De oameni din afara țării noastre (cu centre de comandă în SUA, UE, Israel, Vatican etc.), iar cei pe care îi vedem la televizor și care ocupă anumite funcții în stat, sunt doar INSTRUMENTE în sistemul de exploatare ascuns, pe care oamenii din umbră îl gestionează și în care noi ne trăim viețile de sclavi.  E singura noastră șansă! Toți conducătorii din Europa de Vest care apar pe la TV sunt instrumente în mâna celor care conduc lumea din umbră. Toate problemele pe care noi românii le avem, sunt cauzate de cei din afară, care au interese opuse intereselor neamului românesc. România mai este un stat suveran când noi suntem conduși din afara? Dar și în țară problemele sunt create de politic.

Când politicul căpușează toate instituțiile publice, când corupția este la maxim, când nu există transparență în gestionarea fondurilor publice, când se fură la greu din bani publici, când justiția nu funcționează ca lumea, când poporul NU mai este suveran, când Statul este condus din umbră, NU transparent, de către conducătorii instituțiilor democratice, atunci mai avem stat de drept? Este doar o iluzie? Luăm totdeauna exemplul democrației SUA. Dar există cu adevărat democrație care să fie exemplu pentru noi? După bâlbâielile în cazul Covid-19, anarhia creată de un imigrant-drogat, corupția care se discută pe toate posturile de TV, la nivelul cel mai înalt și multe altele… Nu mai rămâne decât să trageți dumneavoastră concluziile. În Europa de vest, toată bunăstarea s-a dezvoltat pe spinarea țărilor sărace, inclusiv Romania.

Dar chiar și așa, bine și civilizat cum e în Vest, oamenii au devenit ca niște roboți. Să nu aveți ILUZIA că europenii din Occident sunt liberi! NU, NU! Sunt tot sclavi, ca și noi, doar că regimul lor de sclavie e puțin mai „soft”.

Intrarea în UE a însemnat, de fapt, pierderea și mai accentuată a independenței economice, a suveranității, a puterii de decizie, a resurselor minerale, a resurselor umane, a forței de muncă, a creierelor inteligente etc. etc. etc. Legile se decid la nivelul UE, prețurile se decid la nivelul UE, viața noastră este gestionată de la nivelul UE etc. Intrarea în UE s-a făcut după distrugerea industriei româneşti şi privatizarea a ce a mai rămas, ca să nu cumva să producem ceva ce ar putea face concurenţă firmelor din Vest. În felul acesta, produsele româneşti sunt pe cale de dispariţie și implicit, economia românească. Intrarea în UE a însemnat, pe scurt, pecetluirea statutului de COLONIE al României! Noi am fost acceptați în UE doar pentru interes, ESTE FIECARE PENTRU EL.

Ni s-au oferit iluzii

La schimb, pentru acceptarea de către populație a intrării în UE, fără să aibă habar în ce se bagă. Libertatea de decizie și mișcarea liberă este o iluzie. Mișcați-vă, călătoriți, munciți, supraviețuiți și cheltuiți unde vreți voi! Oriunde veți face asta, tot străinii câștigă din munca voastră, ei tot pe spinarea  noastră vor trăi, ne vor exploata și tot sclavii lor vom fi (multinaționalele duc toți banii tot la ei în țară).

ILUZIA unor fonduri europene, care într-adevăr au ajutat pe mulți, dar dacă vedem imaginea de ansamblu, o să realizăm că România A COTIZAT LA UE MAI MULT DECÂT A ACCESAT! Raportul este absolvit de 25% fonduri din total decât am cotizat. Foarte multe din fondurile accesate s-au dus la băieţii deştepţi, deci nu în economia reală a României, la infractorii din mediul economic îmbârligaţi cu infractorii din mediul politic. Corupția în vest este mai mare decât la noi. Va rog să citiți presa internațională și o să vă cruciți la ce nivel a ajuns corupția în afară. Guvernul ,,0″ nu a luat niciun euro și mai sunt cazuri.

Atâta timp cât masele de oameni muncesc ca să ţină în spate nişte infractori paraziţi, care nu ştiu decât să exploateze munca fraierilor şi să trăiască în lux de pe urma ei, nu vom avea democrație.  Cum să fie democraţie cu atâta corupţie, dar fără o economie reală?

Economia este sub ocupație străină

”Ponderea capitalului străin în total capital investit fiind de peste 80%, iar la nivelul sectorului bancar, depășind și acest nivel.” (…) ”Aderarea României la UE nu a reprezentat un factor de creștere economică și dezvoltare a industriei și agriculturii naționale, ci din contră, un factor de decădere a acestora, prin presiuni concurențiale.” (…) ”Corupția politică a transformat, în 30 de ani, statul român într-un stat capturat”.

Cine mai poate să pună ordine în această țară? Cel mai de jos OM vede zi de zi, bâlbele și minciunile guvernanților. Orban pare un om depășit de situația din țară.

O parte din presă MANIPULEAZĂ, DEZINFORMEAZĂ și ASCUNDE ADEVĂRUL! Principalele canale media sunt deținute de infractori îmbârligați și vânduți politic. Ce livrează trusturile lor de presă publicului larg, este Minciună și Dezinformare.

Această manipulare media nu se face decât la ordinul politicienilor despre care, foarte mulți spun că sunt trădători. Dar cei mai mulți nu sunt trădători! Ei n-au fost niciodată de partea României sau a românilor, ca să trădeze cauza neamului românesc! Ei sunt doar  instrumente, controlați din umbră, pentru a sluji interesele străine. Ei nu au trădat niciodată, ei au făcut EXACT ce au fost puși să facă (DE STRĂINI!).

Ei, politicienii corupți care au distrus România, n-au făcut acte potrivnice nouă, au făcut ceea ce trebuia față de ei și față de stăpânii lor (cei care conduc lumea din umbră). Ei n-au făcut un pact cu dușmanul, deoarece pentru ei, ”dușmanul” era prietenul lor. Deci, au făcut un pact cu un prieten. Dacă făceau pact cu românii și luptau pentru interesele României, abia atunci am fi putut spune că au trădat interesele celor care i-au pus acolo (adică cei care conduc lumea din umbră). Acești politicieni, care conduc astăzi România, doar au mimat acest lucru. Ei nu sunt trădători, ei execută doar ordine.

Poate e prea subtil sau nu explic suficient de clar. Dar adevărul este cel pe care îl puteți vedea zi de zi. Realizez că așa zisul ,,stat paralel” a existat. Și acum, încep să se toarne unii pe alții. Tremuri când vezi cine sunt trădătorii!!!

Al dumneavoastră același

Prof . Ioan Romeo Mânzală 

Partajează această știre

Lasă un răspuns