Când ai toate puterile statului în mână, Guvern, Parlament, Servicii, atunci ești cel care conduci totul, nu doresc să intervină derapajul. Oricum, după cum merge țara astăzi, va fi greu în viitor! Trebuie schimbat ceva, în toată conducerea executivă. Monopolizarea puterii nu este normală într-un stat democratic.

 Această monopolizare a puterii este posibilă printr-un control strict al guvernului asupra tuturor aspectelor societății și vieții indivizilor. Conducerea totalitară nu permite libertatea individuală, iar organizațiile vechi și instituțiile sociale sunt limitate și suprimate. Datorită acestui fapt, statul supraveghează toate aspectele care privesc grupurile de tineret, grupurile culturale, religioase, profesionale și sportive printr-un control politic, iar guvernul are puteri nelimitate în treburile de zi cu zi ale cetățeanului. În acest fel, putem spune că regimurile totalitare diferă de formele mai vechi ale regimurilor autoritare, unde, obiectivul principal era, în general, limitat la obținerea controlului politic.

Nu puțini sunt aceia care consideră că România a înlocuit totalitarismul de tip comunism, cu totalitarismul de tip globalist. Avem idei trăsnite: ard spitalele iar nouă ne arde de alegeri. Pentru cine și de ce să defilam cu tancuri și avioane, când oamenii mor zilnic, cu sutele. Iar salvările transportă continuu bolnavi, care nu știu dacă se mai întorc. Argentina a declarat trei zile de doliu pentru  un celebru fotbalist, Maradona, iar la noi, pentru 15 morți arși de vii, nu s-a declarat o zi de doliu. Orice ar spune acum Orban, Tătar sau Arafat, nu-i mai crede nimeni.

Cineva se joacă cu viețile  oamenilor

Au pierdut controlul! Mă refer la sănătate. Nici biserica nu iartă ce s-a întâmplat, nici oamenii din piețe, restaurante, magazine. Cine se mai gândește la actori, artiști și alții?! Pensiile mici nu au fost mărite nici măcar cu câteva sute de lei, fără a fi mărite și cele mari. Doamna ministru vorbește ca Iliescu la televizor, dar nimic concret pentru oameni. Mă întreb de ce mai facem alegeri, când Președintele a spus public că premierul îl va da un anume partid. Cineva se joacă cu mințile și nervii  oamenilor, inclusiv cu viețile lor.

“Ne îndreptăm spre o globalizare totalitară. Este la fel de periculoasă și în Occident și în Orient. Am ieșit din comunism în 1989, e adevărat. Dar cum bine observa un remarcabil analist francez, Jean Francois Revel, nu contează numai să ieși din comunism, contează să părăsești toate consecințele comunismului, ceea ce e mult mai greu. Noi am ieșit din comunism, dar funcționăm în formele lui mentale. Care era criteriul absolut în comunismul marxist, după care era judecată realitatea socială? Factorul economic. Este astăzi un alt factor mai important decât cel economic? Nu. Comunismul era certat cu ideea de tradiție. Și lumea de azi, cu ideologiile de azi, caută să o distrugă. Comunismul era anti-naționalist, cu desființarea granițelor naționale. Este exact ce se întâmplă astăzi în comunitatea europeană. Vasăzică, am rămas pe aceleași coordonate, numai că lanțul e ceva mai lung. Asta e tot ce-am câștigat. Sau dacă vreți, am căzut din lac în puț”, a spus Daniel Codrescu, la Trinitas TV.

Esența și misterul experiențelor totalitare ale secolului al XX-lea sunt de găsit în cele ce urmează: „Respingerea completă a tuturor barierelor și tuturor constrângerilor pe care politicul, civilizația, moralitatea, religia, sentimentele naturale de compasiune și ideile universale de fraternitate le-au ridicat spre a modera, reprima sau sublima potențialul uman pentru violență individuală sau colectivă” (Pierre Hassner).

Similitudinile existente între experimentele comunist și fascist (rolul determinant al partidului, preeminența ideologiei, omniprezenta poliție secretă, fascinația tehnologică, cultul frenetic al „Omului Nou”, celebrarea cvasi-religioasă a liderului carismatic), nu ar trebui să oblitereze diferențe la fel de importante (una dintre acestea fiind absența proceselor-spectacol naziste sau epurările permanente în interiorul partidului).

Cu toate acestea, istoricul Eugen Weber observa cu multă judiciozitate că „distincția dintre fascism și comunism este mai curând relativă decât absolută, mai degrabă dinamică decât fundamentală.” În aceste condiții, cineva ar putea pune aceeași întrebare ca Weber: „Nu este această similitudine fundamentală între convingerile și sistemele totalitare cel puțin la fel de importantă ca diferențele lor de viziune?”

De-a lungul carierei mele, am încercat să mă angajez într-un dialog permanent cu cele mai influente contribuții la aceste importante întrebări morale și politice. Secolul al XX-lea a fost chinuit de dureroase polarizări ideologice, ale căror efecte continuă să ne bântuie și astăzi. Pe de altă parte, atât stalinismul, cât și nazismul, au căutat „inamici concreți” și au operat cu noțiunile de vinovăție colectivă și chiar genetică. În mod evident, ficțiunea bolșevică stigmatiza „păcatele” politice, în vreme ce Weltanschauung-ul nazist zeifica deosebirile genetice.

„Foarte multe se spune despre marii lideri. Dar o cauză nu este niciodată câștigată dacă nu există condițiile prielnice. Și principalul lucru aici îl constituie cadrele de mijloc… Ele sunt cele care aleg liderul, care explică maselor poziția noastră și se asigură de succesul cauzei noastre. Ele nu încearcă să treacă peste condiția lor; nici măcar nu le remarci… Generalii nu pot face nimic fără un corp de ofițeri”.

 De ce avem tendințe spre ,,totalitarism”?

Pentru că tinerii care au acum 30-35ani nu știu ce înseamnă comunismul, totalitarismul. Nu citesc cărți, mulți nu acceptă educația, nu o acceptă nici părinții lor. Ce să mai vorbim despre credință.

Am stat de vorba la Rostok cu un cunoscut politician german. Am întrebat de unde provine acest nazism, această tendință de a fi unic conducător, unic comunicator. Domnia sa a spus o frază memorabila pentru mine, ca un om care am trăit și văzut multe: ,,Oare nu cumva la unii este și genetic”? Am plecat de la această fraza cu multe, multe întrebări. Așteptând avionul pe aeroport, mă gândeam la țara mea.

Mi-e teamă că ne îndreptăm către un totalitarism pe care nu îndrăznim să îl denumim. Cel care deține informația deține puterea, și cred că azi e foarte limpede. Pentru unii veghează ,,Globalismul”, pentru mine veghează Dumnezeu!

Eu nu cred  că este posibil ca lucrurile să dea semne de revenire. Mă tem că „ne îndreptăm către o formă de totalitarism”. Cred că mergem către „abisul sărăciei”, că nu poate fi vorba acum despre o salvare a culturii, decât izbucnirea nemulțumirilor și a revoltelor. Eu nu cred că va mai fi ceva din ceea ce a fost înainte de această criză, vorbind despre modul în care lumea și-a întors faţa de la Dumnezeu și cum am ajuns să hrănim delațiunea, deși am trăit zeci de ani în comunism.

După nouă luni de la izbucnirea epidemiei de Covid-19 în țară și de la implementarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, nu vad nimic la orizont. Nu știm de un an, de unde vine virusul, ce este, cine și cum a fost împrăștiat așa repede. De ce nu există tratament decât după ureche; mor oameni cu zile, vaccinurile, ne place sau nu, sunt bune când sunt testate ani de zile, dar când producătorii nu-și asumă răspunderea, înseamnă că este un ,,FAS”, ca de obicei.

Ne umplem de vorbe și ne trezim vorbind în fața zidurilor. Avem 80 de miliarde pe hârtie, dar în realitate sunt 30 nerambursabile, accesăm de regulă 10-12. În final, sunt vorbe goale. Să ai ministru la transporturi și să spui că 10 km de autostradă rămași se vor termina în 4-5 ani, înseamnă ca minți și nu știi nimic. Trăim ca și Covidul, într-o minciună și o nebuloasă totală.

În această perioadă, trebuie să încercăm să punem laolaltă plusurile și minusurile momentului actual, să găsim o soluție și pentru noi, pentru familie, dar și pentru comunitate.

Lucruri care până recent erau importante, acum parcă și-au pierdut sensul. Am ajuns să îmi pun întrebări legate de planeta întreagă. Să mă întreb unde merge. Nu s-a întâmplat niciodată povestea asta în istoria planetei – economiile să se oprească toate, ca la un semnal, să nu putem vedea ce ne aduce ziua de mâine. Ajungem să reconsiderăm o mulțime de lucruri pe care până mai ieri le consideram ca fiind importante.  Toate astea și-au pierdut sensul. Inclusiv în America se fură în draci! Vede o planetă și nimeni nu reacționează. Atunci, cuvântul adevăr nu mai există, nici libertate, nici democrație.

„Mulți vorbeau despre acest avantaj – de a sta acasă, ca într-o vacanță, de a te întoarce în bibliotecă, să te apuci să citești. A durat o săptămână, două, trei, dar, încet-încet, totul se transformă progresiv într-un non-sens de talie cosmică. Nu sunt deprimat, dar dintr-o dată s-au adunat mai multe întrebări fără răspuns decât m-aș fi așteptat” spunea cunoscutul regizor Cristi Puiu.

„Mie personal îmi este teamă că ne îndreptăm către o formă de totalitarism, pe care nu îndrăznim să îl denumim”.

„Întotdeauna ajungem să privim lucrurile rele retrospectiv.  Nu pot să mă gândesc că politicul nu are înțelepciunea necesară pentru a nu ne condamna poporul la o moarte lentă, în disperare și foamete”.

„Deja este greu pentru oameni să-și ducă zilele și toată lumea stă și așteaptă câte un semn de la clasa politică, de la președintele României. Președintele nu este al unui partid, ca să blameze alte partide. Președintele este al tuturor romanilor. Un partid care a luat scursuri de alte partide blamate de Președinte, va ajunge tot o scursură. Când ajungi să conduci pe baza unui partid blamat zi de zi de Președinte și te aliezi cu unul care a făcut cel mai mare rău oamenilor, prin tăieri de pensii și salarii, cum te poți numi?

 Care este identitatea ta?

De ce ești apărat de mulți? Înseamnă,  conform logicii mele, că nu faci jocul poporului tău, că ești trimis ca prin orice mijloace, să faci jocul altora și să distrugi tot ceea ce mai este bun. De ce ne credem mai cinstiți și mai deștepți ca alții, când în urma noastră rămâne ,,praf și pulbere”? De ce plătim păcatele altora și nu plătim păcatele noastre? Moneda de schimb este ,,sparanghelul”. Pe vreme de război, spunea N.Iorga, după bombardamente, oamenii ieșeau pe stradă și se îmbrățișau. Acum ne îndepărtăm cu botnița la nas, iar de la București avem ordin pe unitate, ,,urâți-vă mult”.  Ce să mai înțelegem? Că acolo sus am pus greșit, noi cei de jos, oameni care nu meritau? Oare 30 de  ani înseamnă că cei care critică acum, trebuie să înapoieze banii, că ei nu au fost la serviciu și nu au făcut nimic. Credeți că acum s-au deșteptat? Tot manipulare, care ne duce spre faliment. Soluția care rămâne clar valabilă, în opinia mea, este transparența.

Trăim într-o lume care s-a răsturnat peste noapte cu fundul în sus. Trăim acea frică a zilei de mâine. Înainte mă gândeam ce voi pune mâine pe masă, astăzi mă gândesc dacă mai trăim, ori ne îmbolnăvim, ori ne omoară  cei cărora nu le convine de noi. Eu încă sper ca Președintele să lase partidele cu treaba lor, să le invite pe toate la dialog, fără discriminare și ură, să se consulte cu liderii lor, nu numai cu unii, că în viitor vor lua locul celor blamați acum. Trebuie pus pe masă un plan al dialogului social, să se facă dezbateri cu societatea civilă, nu cu asociațiile lui Soros și a altor escroci. Atunci va dispărea o parte din corupție și vom simți și noi că, în sfârșit, avem un Președinte al tuturor românilor. Până atunci, ne îndreptăm spre haos instituționalizat și spre ură, dezbinarea oamenilor, împotriva cui, nu se știe. Exista un ,,bumerang”. Mai devreme sau mai târziu, vine spre noi.

Sau cum zicea cineva: „ Fie roata și pătrată, tot se-nvârte ea odată”!

Mergeți la vot și nu votați după ureche!!!

Al dumneavoastră același

Prof . Ioan Romeo Mânzală