Înseamnă să nu fii sub controlul fizic, mental sau emoțional al altuia/ altora.

Cum trăim liber? Ne fixăm propriile standarde, reguli, principii, valori pentru viața noastră, nu trăim după regulile, așteptările, pretențiile altora, nu le permitem altora să ne dicteze cum să trăim.

Eu am constatat că foarte mulți oameni nici măcar nu-și trăiesc propria viață; ei trăiesc viața pe care le spun alții (părinții, soțul, soția, biserica, societatea etc.) că „trebuie”, e bine” să o trăiască. Și apoi ne întrebăm de ce nimeni nu e fericit…Pentru că oamenii nu-și trăiesc viața așa cum simt ei că vor să trăiască, ci după cum le cer/ impun alții să o trăiască!

Și când trăiești în acest mod ajungi la un moment dat să te oprești și să spui: „Stai puțin, asta este viața mea! De ce fac eu ce vor alții să fac? De ce le permit eu altora să îmi spună cum să trăiesc? A venit timpul să-mi recuperez puterea personală! A venit timpul să preiau controlul asupra vieții mele, să îmi fac propriile alegeri”.

Și da, este dificil să faci asta într-o lume care se bazează pe rațiune, pe statistici, pe analize de date, pe comparații etc. și care îți poate aduce nenumărate argumente „raționale”că lucrurile stau așa cum spun alții, nu așa cum simți tu. Este greu să rămâi aliniat cu adevărul tău când toți cei din jur vin cu argumente „raționale” care „demolează” ceea ce simți tu a fi adevărat; mai ales când ei sunt atât de mulți și tu ești unul singur.

O să vă dau un exemplu: dacă ești un artist și creezi o melodie, oricât de încântat ești de creația ta, nu-i poți obliga pe ceilalți să o asculte și nici nu-i poți obliga să le placă.

Dacă tu ai anumite așteptări, în sensul că vrei ca ceilalți să te înțeleagă, să te valideze, să te susțină, ca să îți permiți să trăiești așa cum vrei tu (adică liber), atunci nu mai ești liber, fiindcă depinzi de validarea celor din jur.

Dacă trăiești liber, tu creezi din spațiul inimii, lași inspirația să te conducă și compui acea melodie care te exprimă cu adevărat pe tine însuți, fără să te intereseze părerea altora. Tu creezi din inima ta, faci tot ce depinde de tine pentru ca această creație să fie cea mai bună pe care o poți realiza la acel moment și împărtășești cu lumea ceea ce ai creat. Ce face lumea mai departe este treaba ei, nu e treaba ta. Nu ai niciun fel de așteptări legate de modul în care primește lumea creația ta, nu îi evaluezi valoarea după reacția celorlalți și nu îți evaluezi nici propria valoare după modul în care cei din jur tratează creația ta. Nu e problema ta dacă ceilalți nu înțeleg valoarea creației tale și nu percep frumusețea creației tale, spunea Devon Franklin.

 Când trăiești liber

Faci diferența între cine ești tu (valoarea ta ca ființă) și modul în care sunt primite darurile tale, pe care le împărtășești cu ceilalți. Nu îți evaluezi valoarea după validarea pe care o obții (sau nu) din exterior. Dacă unii oamenii nu înțeleg sau nu sunt dispuși să primească darul tău este treaba lor, nu înseamnă că darul tău nu are valoare sau că tu nu ai valoare.”Dar frica, spaima, panica ne controleaza viata?

Frica, şi sub acest  titlu generic înţeleg toate manifestările ei: frică, anxietate, spaima, panică este produsă de perceperea unui pericol real sau închipuit. Sentimentul produce schimbări majore în organism; palpitaţii, respiraţie rapidă şi gâfâit, transpiraţie, mâini “umede”,senzaţie succesivă de frig şi cald, tremur. Frica poate fi produsă de o seama de factori: înălţime, spaţiu închis,   apă, foc, insecte, duhuri rele, moarte sau pur şi simplu de “necunoscut”. Această din urmă frica de necunoscut, de  ce s-ar putea întâmpla dincolo de orice închipuire a noastră, creează ,,panică”. Panica este între ,,frici” cea mai copleșitoare. Întreaga fiinţă este copleşită. Bătăile de inima se înteţesc până la a intra în stop cardiac. Raţiunea nu mai funcţionează, se pot comite acte extreme, de la crimă la sinucidere. (Este interesant că numele fenomenului ,,panică”este asociat cu Pan, zeul păşunilor. Se spune că trezit brusc din somnul lui de după amiază, Pan scotea un ţipat teribil, care aruncă turmele şi păstorii în amoc.)

Personal, cea mai completă şi mai exactă descriere a stării de panică şi auxiliarele ei, frică, spaima, anxietate, am găsit-o în ,,Cartea Înţelepciunea lui Solomon” în capitolul 17.

Este descrisă acolo starea de panică în care se aflau locuitorii Egiptului atunci când au fost bântuiți de ,,plăgi”. Plăgi lăsate de Dumnezeu deoarece nu au dat ascultare poruncii ,,lăsaţi Poporul meu să meargă”. Citez: ,,Nelegiuiţii, având încredinţarea că pot să asuprească neamul cel sfânt, zăceau închişi sub acoperişurile lor-înlănţuiţi de întuneric şi robi unei nopţi fără ziua-şi fugari erau de la veşnica Ta purtare de grijă…Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înspăimântau şi arătări posomorâte care îi umpleau de groază…Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una care se ştie vinovata şi mustrată ea de sine însuşi; ea îşi vede mărită nenorocirea. Căci spaima nu este altceva decât numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreptul judecător. Şi când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii şi mai mult, dacă nu ştii care este pricina de unde îţi vine chinul…peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului ce avea să-i înghită, şi ei pentru ei înşişi erau mai grea povara decât acel întuneric”.

Este o descriere foarte precisă şi care în acelaşi timp avertizează. Avertizează că în mai toate cazurile starea de panică şi cele asociate ei sunt rezultatul conștiinței unui păcat săvârşit sau a unei stări de păcat în care te afli.

Spaima poate fi depăşită

Prin terminarea stării de păcat. Iar aici să nu credem că este ceva  chiar aşa de lesne de realizat. De foarte multe ori ne este teamă să apucăm pe o ,,altă” cale şi de fapt ne este teamă să ne încredem în ajutorul de Sus. Este aici vorba de  o trăsătură a firii omeneşti foarte interesantă. De foarte multe ori preferăm să rămânem în starea ,,căldicică” în care ne aflăm; ne este frică să ne scuturăm şi să apucăm pe calea îndreptării. Poate cel mai bine este exprimat acest lucru în ‘Parabola talanţilor”.

În acea Parabolă ni se spune că un împărat (fără îndoială chiar Dumnezeu) a împărțit slugilor lui ,,talanți”, i-a îndemnat să îi înmulţească şi apoi a plecat ,,departe”. La întoarcere, Împăratul a făcut socoteala cu cei cărora le împărțise daruri şi i-a răsplătit generos pe toţi care, după puterea fiecăruia, înmulţiseră ,,talantul”. La urmă soseşte şi cel care primise un ,,talant”. Acesta îngropase ,,talantul” şi acuma întorcea Stăpânului său ceea ce îi fusese dat din capul locului. ,,Justificarea” lui fiind că, ,,am ştiut că eşti om aspru”. Pe acesta Stăpânul îl pedepseşte cumplit; îl aruncă în ,,întunericul din afară” iar ,,talantul” lui îl da celuia care avea zece ,,talanți”. De ce? ,,Căci celui care are i se va da, iar de la cel ce nu are, şi ceea ce are se va lua”. Era Stăpânul nedrept? Nicidecum. Cel cu un “talant” a fost pedepsit deoarece nu s-a încrezut în ajutorul de Sus. Asta însemnând că s-a complăcut în starea ,,călduţă”, în starea nehotărâtă, nu şi-a asumat riscul Credinţei.

Din cele arătate rezultă că o singură frică este justificată, frica de Dumnezeu. Spune Sfântul Pavel; ”Nu va împovăraţi cu nicio grijă, ci întru toate, prin închinăciune şi prin ruga cu mulţumiri, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu”(Filipeni,4;6-7). Deci, din nou, o singură frică este justificată, cea faţă de Dumnezeu. Iar mai departe, sub pavăza şi ca parte a Bisericii Dreptmăritore, să nu avem teamă. ,,În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”(Ioan 16;3), istoric USA, A Nemoianu.

Cu toții ne temem de moarte deoarece am fost învățați să credem că noi suntem corpul și mintea noastră. De fapt nimeni nu moare, ci doar părăsește acest corp iar prezența în această viață are anumite scopuri.

Ceea ce noi numim ,,Moarte”, este doar încheierea activității pe acest Pământ, unde doar corpul nostru moare, dar noi, esența care suntem cu adevărat trăim pentru totdeauna, însă în altfel.

Noi, la cererea noastră am ales să venim aici să experimentăm și să învățăm anumite lecții pentru dezvoltarea și evoluția umană. În momentul în care ne-am îndeplinit scopurile și misiunea a luat sfârșit, ne întoarcem de unde am venit.

,,Să ne iubim pe noi și pe toți cei care ne însoțesc în această călătorie, să ne iertăm pe noi înșine cât și pe cei care ne-au greșit sau care ne greșesc și să participăm activi și treji în continuare la acest joc al vieții știind că fiecare are rolul, scopul și timpul lui în viața noastră în funcție de cât timp și ceea ce el însuși a ales să facă, Diana Hell.

Să profităm de acest timp pe care îl avem aici trăind în iubire și armonie și să ne amintim că totul se termină doar pentru a începe din nou.

Nu vă încadrați/ potriviți în această lume. Vă simțiţi diferiţi.

V-aţi criticat/ subestimat de atât de multe ori în viața voastră – iar asta doare.

Aveți tendința să vă îndoiți de voi: „Ce fac? De ce nu mă integrez, de ce nu sunt şi eu normal? Probabil că am o tulburare ciudată, pentru că nu reușesc să fiu ca toți oamenii”, Geoffreiy Hoppe.

E necesar să înțelegeți că aţi venit înaintea timpului vostru.

Știați asta. Aţi știut asta înainte chiar să vă fi născut în această viață, dar apoi aţi uitat. Aţi știut asta în primii câțiva ani de viață, dar apoi aţi ajuns la vârsta de 3-4 ani, când vi s-a spus că ființele cu care vorbeaţi nu există, că sunt doar invențiile voastre.

Mai târziu în viață, când ați simțit că există cu mult mai mult în viața asta, vi s-a spus: „Nu, chiar nu există. Asta este tot: ai o slujbă – îţi faci o familie – mori”.

Când aţi simțit că trebuie să existe și altceva, vi s-a spus: „Este doar mintea ta nebună. De ce nu poți fi mulțumit cu ceea ce ai? Nu poți și tu să te integrezi și să te mulțumești cu puţin circ și nişte pâine.

Uneori oamenii se îndepărtează de iubire pentru că este atât de frumoasă încât îi îngrozește. Dragostea adevărată nu este o cale ușoară – pregătirea este totul. Fie ca să întristăm pierderea fără a o personaliza, Jeff Brown.  Sa învățăm să ne iubim pe noi înșine în absența iubitului.

 De ce  se  despart oamenii?

Unii din plictiseală. Iar ceilalți,  deoarece nu știu să învingă plictiseala primilor… În fapt, nici nu cred că se despart. Se separă… Iar dacă stau și mă gândesc mai bine, nici măcar nu se separă. Doar se îndepărtează. Și nu aceea îndepărtare sufletească, pentru că, acolo s-au îndepărtat prima dată. Se îndepărtează fizic…

Până la urmă,  aceasta este ,,alchimia” Sufletului. Transformă clipele în comori. În valori inestimabile. Comori care nu pot fi furate, împrumutate, gajate ori vândute. Sunt ale Sufletului…Mai multa dragoste în loc de ură, mai multă înțelepciune în loc de violență. Trebuie sa avem un suflet curat care automat naște multa iubire.

 Al dumneavoastră, același,

 Prof Ioan Romeo Mânzală

Am dorit în aceste momente grele și neînțelese care sunt provocate de politicieni, să scriu ceva de iubire, dragoste, înţelegere, frică, spaimă, panică. Sunt elemente care le trăim zi de zi.