OPINII: CÂINII AȘTEAPTĂ LA ,,MĂCELĂRIA LUI CÎȚU”, CARE VINDE CIOLANE, PNRR ȘI ”ANGHEL SALIGNY’’

O țară nu poate fi guvernată de oameni care n-au condus un SRL, de țepari și bețivi prin SUA, de inculții cu diplome luate din Occident și SUA, care n-au trecut o zi pe la școală. Numirea lui Orban și Cîțu a fost cea mai slabă alegere a Președintelui! Alegerile și hotărârile nu se concep la terenul de golf de la Pianu.

Țara moare și fierbe, iar politicienii își împart ciolanul!

Domnule Președinte, vă rog, optați între binele țarii și ciolan! Cîțu aproape a distrus țara, de ce tot insistă să o distrugă de tot? Orban a făcut la fel, el uită că a condus prost această țară. Creditele mari s-au făcut pe vremea lui. Vor veni și,,slabii din PSD la ciolan. Au sosit câinii la Măcelărie! Carnea se numește PNRR! Julien este paznic, nu stă degeaba, vrea sa prindă și el o bucată, iar vulpile veghează! De ce suntem aici? Pentru că bugetarii și-au dat salarii uriașe, pensii enorm de mari, drepturi nesimțite, fără să muncească nimeni nimic. Pentru că plecăm cu prostia de la educație și ajungem la incultură. Prostia este cea mai bine plătită. Justiția și alții veghează. Nu a pățit nimeni nimic, faptul este un fals. Eu fac legea, favorabila mie, ca să pot fura cu legea în mână. Proștii și inculții nu au ce căuta în politică. Educația este temelia, școlile se dărâmă peste elevi, nu există bani pentru repararea acestora, pentru asigurarea transportului elevilor, pentru crearea de condiții decente de studiu.

Cu cât știi mai puțin, cu atât mai bine!

Pentru că, politicienii te vor incult. Un om cult detectează mai ușor politicienii, limbajul de lemn, demagogia, manipularea. Bolnavii, care sunt săraci și nu au bani de medicamente, merg și se roagă în biserici. Ei speră sa găsească la preoți alinare. În fiecare duminică, preoții care primesc bani mai mult decât educația, sănătatea și cultura la un loc, te vor pune în genunchi să te rogi pentru binecuvântarea conducătorilor țării, a celor care te-au prostit, vaccinat forțat, păcălit și îmbolnăvit. Trebuie să stai în genunchi și să le mulțumești ca te-au lăsat în viață. Dar politicienii și BOR te vor în genunchi!

Trăim vremuri de o tristeţe fără margini. Mitocănia a devenit politică de stat, analfabetismul e promovat ca virtute a lipsei de conflictualitate, iar educaţia o anexă bună de oferit celor mai inculţi şi mai lipsiţi de caracter dintre profesorii ţării. 

Societatea românească se sufocă

Sub neruşinarea celor care pretind că deţin adevărurile, mai grav, adevărul unic. Educaţia, ca sistem şi ca valoare, a început să piară în momentul în care marea majoritate a profesorilor din universităţi au transformat-o într-o afacere, renunţând pentru un pumn de bani la orice exigenţă profesională sau morală. Toţi am văzut în jurul nostru şi am ştiut că şcoala se năruie în clipa în care profitul a devenit valoare şi pentru instituţie şi pentru profesor, când facultăţile de stat cu specializări la modă au devenit uzine monstruoase de fabricat şomeri cu patalama, dar buni de plată. Pentru că, nu-i aşa, cu cât mai prost, cu atât mai util, căci fiecare restanţă se plăteşte… Când profesorii cu trei norme din facultăţi au început să formeze profesori mediocri de liceu, care, la rândul lor, fabricau elevi submediocri şi aşa mai departe.

Toată maşinăria infernală a imposturii pedagogice a fost încinsă politic ani la rând, pentru că în joc erau bani mulţi, pentru că existau interese economice majore în jurul fabricilor de diplome. Astfel încât, după aproape trei decenii de educaţie liberalizată, şcoala românească, de la grădiniţe şi şcoli speciale, până la universitate, este un câmp de bătălie, pe care se înfruntă rectori deveniţi senatori ai puterii (mereu ai puterii), cu inspectori şi directori numiţi şi acţionând exclusiv politic, cu profesori umiliţi şi resemnaţi, cu studenţi visând doar să uite şi să plece, cu elevi abuzaţi sau dezabuzaţi, cu copii resimţind şcoala ca un blestem, ca o maltratare. Acest sistem educaţional intoxicat a scos plagiatori și doctoranzi inculți.

Slugărnicia şi dispreţul se deprind din copilărie

Sărac fiind, de mic copil înveţi că doar pupând mâna şefului sau a popii ai o şansă să reuşeşti. Fiind bogat, trebuie să demonstrezi că eşti tare, dacă ştii să-i scuipi în creştet pe rataţii care te-au făcut să fii bogat. În nicio variantă nu e nevoie de educaţie, de şlefuire de caractere, de respect sau demnitate. Alături de spectacolul obscenităţii din mass media, şcoala prăbuşită este celălalt vehicul cu care ne întoarcem legaţi la ochi, printr-un labirint întunecat, înspre o lungă noapte a minţii colective, a tăcerii şi a supunerii voluntare.

Nicio societate nu a reuşit având în fruntea ei oameni slabi, fuduli şi intoleranţi; sau, când a reuşit pentru o vreme scurtă, s-a prăbuşit apoi în sânge. Şi s-a ridicat cu adevărat abia prin educaţie şi cultură, nu prin ignoranţă şi dogmatism. Putem să dăm vina pe oricine, putem să ne comparăm cu cine vrem şi să arătăm cu degetul cât vrem în afară. Până una-alta, nu avem un singur ministru care să vorbească şi să scrie corect româneşte. Şi nici măcar unul singur care să aibă o problemă cu asta, să dorească să se educe el însuşi ori măcar să se ruşineze de handicapul lui. De aceea, reconstrucţia şcolii, adică a naţiunii înseşi, trebuie începută simultan şi de jos, şi de sus.

Deci: politicienii sunt slabi si inculţi, ticăloşi, fuduli. Mamă, ce fuduli sunt! De parcă lumea a început şi o să se sfârşească cu ei. Cei mai mulţi sunt aşa. Adică, vreo 99%. Chiar dacă nu le au toţi pe toate cele de mai sus.

Cei mai mulţi nu prea au resurse intelectuale – stau prost cu logica, cu raţiunea. Asta înseamnă, la oricare muritor, prostie. Unii pot gândi, dar sunt ticăloşi: tot prostie. Alţii, chiar au mai şi citit, dar ori nu gândesc, ori sunt lepre, aşa că cititul nu le foloseşte şi deci, tot slabi  sunt. Unii au venit cu entuziasm, dar pe drum au rămas fără el. Şi asta e prostie.

Să fii slab ca om politic înseamnă să ai o minte slabă, să fi mincinos, hoţ, corupt, ticălos, incult, egoist, lipsit de responsabilitate, încrezut, arogant, fudul. De aceea, şi politica acestor politicieni este de cea mai proastă calitate. Recunoaşte-ţi ceva pe aici prin jur?

Şi aşa sunt şi rezultatele politicii lor. Cum să aibă ei grijă de ţară dacă sunt slabi. Cum să administreze corect bugetul dacă sunt hoţi? Cum să facă ei legi bune dacă sunt inculţi? Cum să facă ei legi bune dacă au minţi slabe şi deformate? Cum să se gândească la interesul naţional când se gândesc, că atât îi duce capul, la cel personal?

Întrebaţi-i încotro se îndreaptă România, sau, după mintea lor, încotro ar trebui să se îndrepte. Habar nu au! Nu are niciunul o imagine despre o Românie care să fie a tuturor şi nu numai a lui şi a găştii lui de tâlhari, travestiţi în reprezentanţi ai poporului. Urmariți-i pe Cîțutu,Turcan, Orban, Voiculescu, Anisie, Pop etc.

Întrebaţi partidele acelaşi lucru, dacă au un proiect naţional pentru România, adică o proiecţie în viitor a acestei ţări. Nu au! Vă vor arăta programe, adică nişte liste pe care înşiră de-a valma obiective populiste, obiective realiste, obiective fanteziste, obiective europeniste (adică dictate de la Uniune) şi pe urmă măsuri. Ce dacă obiectivele se anulează reciproc, ce dacă măsurile se fugăresc una pe alta. Nu contează, oricum totul e la mişto. Pentru proşti, după cum consideră ei. Că, în mintea lor, proştii sunt ceilalţi.

Păi, măi oameni buni, dacă nu ştii în ce casă vrei să stai mâine, cum să te apuci să o construieşti? Şi dacă te apuci să arunci banii fără un plan, fără un proiect, fără să ştii cât te costă şi dacă ai banii necesari, nu înseamnă că eşti prost? Da’ prost de-a binelea?

Aşa că:   Politicienii sunt slabi pentru că Dumnezeu le-a dat o şansă extraordinară –  aceea de avea grijă de semenii lor, de mii şi milioane de semeni – iar ei o ratează în modul cel mai jalnic şi ordinar cu putinţă. SCAPĂ CINE MAI POATE!! VĂ AȘTEPT LA ”MĂCELARIA LUI CÎȚU”, GAJATĂ DE ORBAN! MĂ grăbesc, merg la o partidă de golf la Pianu! AH !! AM UITAT PALTONUL PE CAPOTA MȘINII! AȘTEPT PE CIOLACU , DÂNCU LA MĂCELĂRIE. Baronii și Primarii așteaptă PRADA.

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns