“Puteți avea defecte, puteți fi neliniștiți și chiar supărați, dar nu uitați că viața voastră este cea mai mare companie din lume.” Doar tu poți să o împiedici să eșueze. Ești apreciat, admirat și iubit de atât de mulți. Amintește-ți că a fi fericit nu înseamnă să ai un cer fără furtună, un drum fără accidente, o slujbă fără efort, o relație fără dezamăgiri.

“A fi fericit înseamnă să găsești putere în iertare, speranță în bătălii, siguranță în frică, iubire în discordie.” Nu înseamnă doar să te bucuri de zâmbet, ci și să reflecte tristețea. Nu este vorba doar de a sărbători succesul, ci și de a învăța din eșecuri. Nu e vorba doar de a te simți fericit cu aplauze, ci de a fi fericit în anonimat. Fericirea nu este o soartă a destinului, ci o realizare pentru cei care pot călători în interiorul lor.

 “A fi fericit înseamnă să nu te mai simți victimă și să devii autorul propriului destin.” “Este a merge prin deșerturi, dar a fi capabil să găsești o oază în adâncul sufletului tău. Înseamnă să-i mulțumești lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru miracolul vieții. A fi fericit înseamnă să nu-ți fie frică de sentimentele tale și să poți vorbi despre tine însuți. Să ai curajul de a auzi un “nu” și să găsești încredere în critici, chiar și atunci când acestea sunt nejustificate. Înseamnă să-ți îmbrățișezi copiii, să-ți îmbrățișezi părinții, să petreci clipe poetice cu prietenii, chiar și atunci când aceștia ne rănesc.

“A fi fericit înseamnă să lași să trăiască creatura care trăiește în fiecare dintre noi, liberă, veselă și simplă.” Aveți maturitatea de a putea spune: “Am făcut greșeli”. Să ai curajul de a spune “îmi pare rău” Este să ai sensul de a spune “am nevoie de tine”. Este să ai capacitatea de a spune “Te iubesc”. Fie ca viața ta să devină o grădină de oportunități fericite… ca primăvara să fie un iubitor de bucurie și iarna un iubitor de înțelepciune.

“Și când faci o greșeală, ia-o de la capăt”. Pentru că numai atunci te vei îndrăgosti de viață. Vei descoperi că a fi fericit nu înseamnă să ai o viață perfectă. Dar folosește lacrimile pentru a iriga toleranța. Folosește-ți înfrângerile pentru a-ți antrena răbdarea.

“Folosește-ți greșelile cu seninătatea sculptorului. Folosiți durerea pentru a vă conecta la plăcere. Folosiți obstacolele pentru a deschide ferestrele inteligenței. Nu renunțați niciodată… Mai presus de toate, nu renunțați niciodată la oamenii care vă iubesc. Nu încetați niciodată să fiți fericiți, pentru că viața este un spectacol uimitor”, (Papa Francisc).

Noi trăim într-o epocă unică, nemaiștiută

Unde nu mai există fericire. În fața noastră avem două uși. Una – spre dispariție,  Alta – spre un viitor fantastic. Această ipoteză, schimbarea de sine însuși, poate deveni bază la realizarea acelui viitor fantastic. Astăzi umanitatea cunoaște doar șase forme de energie. Dar, prin ipoteza nouă, am putea cunoaște 32 forme de energie. Această ipoteză ne dă cheile cunoașterii. Cunoașterea integrată se găsește în istoria umanității.  Ipoteza cunoașterii integrate permite o altă viziune asupra structurii lumii noastre. Ar duce spre fericire. Asta ar trebui să ne dea cheile de la programul de conducere cu materia și crearea de tehnologii unice. Dar altceva, există deja. Dacă ai ochi, vin-o să vezi! Vis spre noua lume (se simte sosirea) …și vis spre apogeu (visul american). Un lucru este cert, fericirea a dispărut.

”Visul american” e un produs vândut celor mai sărace țări, poate cum era România la începutul anilor ’90, când mulți au plecat în America. În comparație cu o societate în care minerii făceau legea și imprevizibilul domn Iliescu ne pregătea surprize neașteptate la orice colț în 1992, America era o soluție pentru mine și mulți alții treziți cu norocul de a fi căzut comunismul suficient de rapid – când eram foarte tineri. Aveam 34 ani. Pe de altă parte, ne era frică de efemeritatea acestei oportunități. Fără a fi (noi, românii) cetățeni legitimi ai Europei la acea oră, America părea o soluție, profesional cel puțin vorbind. Nu mai conta că mâncarea era de o calitate mai îndoielnică în America în care am fost parașutat, chiar și decât cea din zilele sărace ale copilăriei mele ceaușiste din anii ’80, că grupul cu care eram în contact, lumea academică, nu avea și nu are nici azi noțiuni de istorie, geografie sau orice în afară de știința butoanelor laboratoarelor lor sofisticate. Nu mai conta nimic, ai scăpat de Iliescu și de o lume săracă și instabilă”,  scria prof. Mihai Ducea.

Treizeci de ani mai târziu

”America e o caricatură a ceea ce încerca să proiecteze la vârful său istoric, în momentul în care a învins Uniunea Sovietică și comunismul. România, pe de altă parte, e azi o țară stabilă, care face progrese uriașe de la an la an, cu o populație, ce e drept, suferind de depresia și iluzia că undeva, altundeva, lucrurile merg mai bine și care vrea să fie „ca afară”. De fapt, chiar este exact ca afară. Comparând mere cu mere, săraci cu săraci, oameni din clasa mijlocie cu echivalenții lor și așa mai departe, în România se trăiește vizibil mai bine azi decât în America. Visul american poate e simpla dorință de a câștiga undeva mai mulți bani și a-i cheltui la tine acasă. Dar ăsta e visul oricărui „căpșunar” plecat oriunde. Cu siguranță, banii câștigați în America cumpără mai mult aproape oriunde, inclusiv în Europa, poate la paritate doar cu Norvegia sau Elveția. Dar acest „avantaj” e mai degrabă util unui cetățean mexican care baleiază în ambele sensuri granița peren fluidă între Mexic și SUA, e logistic extrem de dificil să fii un „căpșunar” român eficient în America.

Azi, orice român este un cetățean cu drepturi egale într-o Europă care e la ani-lumină în fața Americii în tot ce ține de provocări sociale, climatice și altele. Azi poți să mergi oriunde în Europa să lucrezi, să vizitezi, să faci business într-un spațiu cu bunele și relele sale (de exemplu, birocrația ne cam ucide aici, ca să fim sinceri) și să fii tratat ca un egal. Fiind de profesie geolog și unul care a făcut mult teren în toate colțurile lumii, chiar aș recomanda un pașaport românesc în locul unuia american – e net superior în 2023. Cu pașaportul românesc intri fără viză și cu mult respect cam peste tot –desigur, nu în America, culmea. America e în continuare insulară, incapabilă să înțeleagă orice detaliu care nu e specific ei. Hidos de grasă, nesănătoasă, scumpă, inegală, cu business-uri care practic nu mai funcționează, visul american tinde să devină coșmar, iar America, în general, e un motor ruginit care nu mai are ulei, nu mai are benzină, nu mai are nimic.

Hai să trecem un pic la concret, în lumea în care am trăit eu din ziua în care am adormit și am început să visez „visul american”. Am trecut prin universități de elită pentru a-mi completa educația, după care am lucrat în continuare în lumea academică în calitate de profesor universitar, unde am trecut prin toate treptele. Frustrarea mea evidentă nu vine de la nereușite profesionale, sunt OK profesional. Câte umilințe legate de faptul că nu „aparții”, că nu ești ca majoritatea lor, copii americani de cadre universitare, de oameni de clasă mijlocie-superioară anglo-saxonă, de câte ori trebuie să te mulțumești cu locul doi pur și simplu pentru că sunt niște indivizi mai aristocrați care trebuie să ajungă la „salam” înaintea ta…

După 30 de ani am reușit să mă conving că sunt, profesional, la nivelul cerut de America academică. Dar în procesul ăsta mi-am pierdut răbdarea și sănătatea mintală. Și tot cetățean de mâna a doua sunt acolo pentru că se simte că sunt imigrant, (spunea Mihai Ducea, profesor de geologie în Arizona în interviul din Dilema Veche.)

”De asemenea, nu înțeleg de ce atâția colegi și prieteni din România insistă să își trimită copiii în America, la studii. Toate universitățile americane sunt ca niște hoții ajunse azi aproape la capăt de drum, toate spoliază milioane de părinții de sute de mii de dolari pentru a ține în viață aceste corporații osificate. Aceste instituții diluează educația pentru „stăpânul nostru, clientul nostru”: studentul plătitor. Imbecilitatea americană clasică este azi coborâtă la standarde  inimaginabile în scopul mercantil de a vinde diplome. America e o țară în care singura valoare este banul. Nu cred că în 23 de ani de când sunt profesor universitar am discutat cu colegii mei în ședințe de facultate sau de altă natură vreun alt subiect decât banii.

De ce nu își trimit prietenii ăștia copiii în Europa (e adevărat că mulți alții o fac, desigur) și insistă cu America? După facultate, toți acești copii vor fi la fel de neangajabili în State pentru că vor fi cetățeni de mâna a doua fără Green card, fără vize de lucru și gata de a fi chinuiți și târâți prin proceduri idioate și de lungă durată de emigrare.

America a demonstrat că e capabilă să se debaraseze de anumite rele de-a lungul timpului și să-și corecteze din mers problemele. Dar e treaba lor, sunt provocările lor. Știu că sunt mulți fani ai Americii, inclusiv o grămadă de emigranți care nu au puterea de a se uita în oglindă și  care nu vor fi de acord cu părerea mea. Analiza mea se bazează pe o lungă istorie trăită cu tot stresul și motoarele turate la maximum, nu e doar o opinie căzută din cer. Așa că cel mai pozitiv mesaj pe care îl am la capătul unui eseu despre visul american este să ne focusăm pe bunele și relele noastre aici, în România.

Suntem o roată esențială a Europei moderne

Și vreau să nu mai visăm cai verzi pe pereți. Azi nici nu mai simțim politicul în România (nici nu mai are importanță cine e la putere – și asta e bine!). Economia României este într-o creștere continuă, spectaculoasă, de ani de zile, e curat și safe în orice oraș, putem reforma învățământul și sănătatea dacă avem răbdarea și înțelepciunea necesară, și cred că le avem. Visul american este undeva în oglinda retrovizoare a României, e pentru cei sărmani din țări înapoiate care nu au nici o altă perspectivă. Nu pentru noi. Nu azi. Acest lucru vă spune subsemnatul, care tatăl meu a locuit în America 40 ani, iar fiul meu a terminat Colegiu. Ca și prof. Decea sunt un cunoscător al Americii. America nu mai este ”Tărâmul Făgăduinței” (stai ore întregi în mașină pentru a avea acces sa faci un duș, o dată pe săptămână). Sunt orașe întregi nepopulate, oamenii mor în stradă consumând droguri, iar în învățământ și în viața de zi cu zi noi romanii suntem departe, față de mulți americani ca intelect, dar ce păcat, la noi lipsește caracterul.

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală