Primii 149 de sportivi din cadrul loturilor olimpice au intrat începand de luni în cantomanente de pregatire, deocamdată în regim închis pentru 2 săptamâni, dar acest lucru este obișnuit pentru marea performanță.
Preşedintele COSR, Mihai Covaliu a declarat că: “În cantonamentul de la Izvorani vor fi loturile olimpice de judo, box, lupte, gimnastică, nataţie şi kaiac-canoe, un număr de 149 de sportivi, asta în primă fază. Iar canotajul va fi la Snagov cu aproximativ 100 de persoane. Ăsta este primul val, sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice sau în curs de calificare”.
Alături de sportivi în aceste cantonamente se afla “specialişti care fac parte din comisia medicală din cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, o parte sunt membri COTAS, Centrul Olimpic de Testare şi Asistenţă Ştiinţifică, sunt specialişti în domeniu. Am făcut săptămâna trecută o vizită la Izvorani să vedem exact cum decurg pregătirile. Totul este în regulă, traseele sunt marcate, practic nu va fi ceva foarte diferit pentru sportivi, va fi o procedură asemănătoare celei de intrare într-un sat olimpic. Aşa am gândit această procedură, să fie cât mai prietenoasă cu sportivii. Nu este ceva cu mult diferit de o cazare într-un sat olimpic. Aşa că sportivii sunt obişnuiţi, antrenorii sunt obişnuiţi”, a subliniat Mihai Covaliu.
Cei 149 de sportivi care urmează să intre în cantonamentele centralizate fac parte din loturile olimpice de canotaj (96 de sportivi), haltere (7), box (6), kaiac-canoe (5), judo (12), lupte (12), gimnastică artistică (6), nataţie (5).