La propunerea președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, un proiect de lege inițiat de deputatul arădean Sergiu Bîlcea, împreună cu alți colegi parlamentari, a devenit o lege care va avea un impact extrem de bun pentru reglementarea circulației pe drumurile județene.
Ordonanța 43 din 1997, care reglementează regimul drumurilor județene, a fost modificată și îmbunătățită, propunerile venind din practică, din experiența de zi cu zi a administrației arădene și din necesitatea de a reglementa cuantumul amenzilor.
Concret, șapte articole au fost modificate, după cum urmează: articolul 38 impune primăriilor să întrețină șanțurile, rigolele, podețele, plantațiile, trotuarele aferente drumurilor județene care traversează localitățile rurale. Celelalte articole modificate cresc nivelul sancțiunilor în unele cazuri cu până 300%.
„L-am invitat alături de mine pe deputatul Sergiu Bîlcea, pentru a accentua și prin asta colaborarea pe care o avem cu parlamentarii noștri de la București în probleme importante care țin de gestionarea județului Arad. Îi mulțumesc și dlui deputat Glad Varga, care este un partener al primarilor din județ.
Așa după cum știți, Consiliul Județean Arad a invitat deputații și senatorii care ne reprezintă în Parlamentul României să îi informăm cu privire la nevoile și problemele județului. Profit de prezența dlui Bîlcea pentru a-i mulțumi că a preluat mai multe inițiative locale și le-a susținut la București, în Parlament, și sunt sigur că implicarea sa se justifică și prin faptul că atunci când în mandatul precedent a fost vicepreședinte al CJA și răspundea de investițiile în infrastructura rutieră a înțeles cât este de important parteneriatul între administrațiile locale și Parlament, respectiv ministere.
Astăzi, vă prezentăm împreună un succes comun în modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, privind regimul drumurilor județene.
După cum știți, Consiliul Județean Arad a început în anul 2016 cel mai ambițios program din România pentru modernizarea drumurilor județene și construirea de la zero a unor tronsoane de legătură între puncte strategice din județ.
Am investit din fonduri europene, fonduri naționale, bugetul propriu și credite, angajând lucrări pe aprox. 750 de km din rețeaua de 1180 de km din județ și aici fac o precizare importantă: județul Arad are cea mai extinsă rețea de drumuri județene din România. În momentul în care am preluat președinția Consiliului Județean Arad am găsit doar blocaje peste tot, dar nu și soluții. Ne-am concentrat pe atragerea de fonduri europene și peste 80% din lucrările inițiate sunt finanțate, astăzi, de la Bruxelles.
Am insistat însă, și insistăm în continuare, pe faptul că aceste investiții trebuie asociate cu o grijă față de infrastructura rutieră și am făcut un parteneriat cu Poliția Rutieră pentru a convinge transportatorii să respecte restricțiile de tonaj prin care protejăm calitatea infrastructurii noi, fiindcă ne dorim cu toții ca aceste drumuri să reziste cât mai mult și în condiții cât mai bune. Am inițiat controale în trafic la care câteva sute de sancțiuni au fost acordate contravenienților care circulă cu tonaj depășit. Aici aș vrea să subliniez un lucru important: nu ne-am propus să dăm amenzi, să descurajăm transportatorii sau să luptăm împotriva lor.
Eu îmi doresc ca legea să fie respectată, ca banii investiți în drumuri să fie cu folos. Vreau să știți ca una dintre primele măsuri pe care le-am luat ca președinte al CJA a fost să solicit Direcției Tehnice contractele de reparare a drumurilor județene și am constat, de exemplu, că la întrețineri nu exista perioadă de garanție. Am solicitat atunci impunerea unei garanții inclusiv pe plombări, să nu ajungem în situația ca după o săptămână să trebuiască intervenit din nou pe banii arădenilor pe același tronson de drum.
O altă măsură a fost extinderea perioadei de garanție la drumurile noi la șapte ani de zile. Asta înseamnă că în acest interval constructorul repară pe banii săi drumul respectiv. Pentru asta, însă, e importantă respectarea condițiilor de trafic și CJA a cumpărat două cântare mobile pentru verificarea camioanelor.
Din păcate, am constatat că și în aceste condiții există o predispoziție pentru asumarea riscului de a primi amenzi, fiindcă ele erau atât de mici încât aproape nu speriau pe nimeni.
În consecință, am cerut dlui deputat Sergiu Bîlcea să depună o inițiativă legislativă și îi mulțumesc încă o dată pentru colaborare.
Au fost modificate în Ordonanța 43 din 1997 șapte articole.
Articolul 38 impune primăriilor să întrețină șanțurile, rigolele, podețele, plantațiile, trotuarele aferente drumurilor județene care traversează localitățile rurale.
Celelalte articole modificate cresc nivelul sancțiunilor în unele cazuri cu până 300%.
În final, aș dori să fac câteva precizări legate de drumurile județene, informații care ne sunt solicitate frecvent și țin de profilul drumurile, condițiile de trafic:
– sunt trei categorii de drumuri județene stabilite prin Ordonanța nr 43 din 1997: cu lățimea benzii de circulație de 3,5 metri, de 3 metri, respectiv de 2,75 metri.
– viteza de proiectare depinde de categoria drumului și este între 60 și 100 km/oră la șes, respectiv 40-60 km/oră la munte.
– orice drum județean este format dintr-un substrat constructiv, fundație, un strat de bază de asfalt și un strat de uzură de asfalt. Fiecare dintre aceste straturi sunt verificate de dirigintele de șantier, de Direcția Tehnică a CJA, dar și de echipele de experți ale finanțatorului, pentru a reduce eventualele „economii” pe care executantul le-ar putea face la materiale.
Și am insistat pe aceste detalii pentru că vreau să se înțeleagă că de la inițiativa modernizării sau construirii unui drum județean și până la momentul în care se poate circula pe el trec uneori mai mulți ani și din cauza piedicilor birocratice, dar și datorită procedurilor prin care se urmărește respectarea legilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA, în cadrul conferinței.
„A intrat în vigoare modificarea legislativă pe care am inițiat-o alături de Glad Varga și alți colegi, care dă dreptul autorităților locale să protejeze drumurile prin amenzi. Am participat la o conferință de presă cu președintele CJA, Iustin Cionca și cu directorul Răzvan Ciubotaru, împreună cu care am lucrat la acest proiect. Modificarea legislativă urmărește protejarea mai eficientă a investițiilor în drumuri, sancționarea celor care folosesc supra-tonajul pe drumurile publice.
Dăm posibilitatea autorităților locale să crească amenzile pentru depășirea tonajului, pentru aruncarea sau depozitarea deșeurilor, să întrețină șanțurile de pe lângă drumurile pe care nu le au în administrare. Dar cel mai important, este introdusă cântărirea dinamică a vehiculelor aflate în trafic, fără să fie oprite. Prin noul sistem, nu mai este nevoie de intervenția poliției, cântărirea se face automat pentru toate vehiculele și amenzile sunt aplicate acolo unde este nevoie”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea.