O NOUĂ ZI ÎN PROGRAMUL CARAVANEI VACCINĂRII ÎN ZONELE RURALE

Sâmbătă, 6 noiembrie 2021, echipe medicale de vaccinare s-au aflat în comunele hunedorene Șoimuș și Certeju de Sus. Aproape 285 de locuitori ai celor două localități s-au vaccinat cu una din cele trei doze, fiind folosit atât vaccinul produs de Pfizer BioNTech cât și Johnson & Johnson.

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian s-a aflat la cele două centre de vaccinare, împreună cu subprefectul Lorincz Szell și cu cei doi primari, Mihai Irimie – Șoimuș și Petru Cîmpian – Certeju de Sus, care au organizat această acțiune împreună cu Instituția Prefectului și cu Direcția de Sănătate Publică.

Prefectul Călin Petru Marian spune că aceste acțiuni îi ajută foarte mult pe cei care doresc să se vaccineze, locuitorii din zonele rurale nemaifiind nevoiți să se deplaseze în centrele de vaccinare de la orașe.

De asemenea, continuă și astăzi „CARAVANA VACCINĂRII” în municipiile Deva, Hunedoara și Petroșani, organizată inclusiv mâine, urmând ca de luni, vaccinarea locuitorilor județului Hunedoara să continue în centrele obișnuite.

Partajează această știre

Lasă un răspuns