Am predat amplasamentul constructorului și am emis ordinul de lucrări pentru investiția ,,Amenajare trotuare strada Bucovina, sat Cristur” din municipiul Deva.
Vor fi amenajate trotuare pe o lungime totală de 1423 de metri pătrați, pe ambele sensuri ale străzii.
Trotuarele vor fi pavate cu dale și încadrate de borduri din beton.
Investiția prevede și executarea de șanțuri betonate și rigole carosabile pentru preluarea apelor pluviale, sistem de drenaj a apelor subterane, amenajare acces la fiecare gospodărie și amenajare zone verzi (3853 metri pătrați).
Valoarea totală a obiectivului de investiție este de 1.300.000 lei fără TVA (proiectare și execuție).
Finanțarea este alocată din bugetul general al municipiului Deva.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 8 luni de la predarea amplasamentului către constructor.
Strada Bucovina este a doua ca mărime din satul Cristur.
Am considerat necesară amenajarea de trotuare pentru ca circulația pietonală și cea auto să se desfășoare în condiții optime.
Dezvoltarea și modernizarea arterelor de circulație pietonală și rutieră din municipiul Deva se află pe lista de investiții a administrației publice locale.