După ce, cu câteva zile în urmă, întindea o mână de ajutor refugiaților din Ucraina, prin punerea la dispoziție a 120 de locuri de cazare în căminele proprii, Universitatea Politehnica Timișoara lansează o nouă inițiativă pe care și-o dorește generalizată la nivel național și chiar internațional – Solidaritate în Cercetare și Educație cu Ucraina.
În fața situației legate de venirea refugiaților din teritoriile ucrainiene aflate în stare de conflict este nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate între oameni și popoare. În acest sens, Universitatea Politehnică Timișoara lansează inițiativa „Solidaritate în Cercetare și Educație cu Ucraina”, pe care o propune la nivel național și internațional, constând în:
- oferirea de oportunități de integrare a cercetătorilor ucrainieni în colectivele de cercetare ale universității;
- oferirea de cazare în spațiile Universității Politehnica Timișoara;
- acces la echipamentele de cercetare și la facilitățile universității;
- posibilitatea de predare de cursuri în domeniile lor de specialitate, fie prin preluarea unor discipline, fie prin organizarea de cursuri facultative de specialitate pentru studenți și cadre didactice;
- posibilitatea de colaborare cu instituțiile partenere ale universității atât în domenii de cercetare cât și de transfer tehnologic către agenții economici;
- participarea la activități interculturale organizate în universitate.
„Universitatea Politehnică Timișoara lansează apelul pentru identificarea de urgență de fonduri la nivel național care să fie alocate în acest scop, prin granturi de cercetare și integrare a solicitanților ucrainieni în mediul academic din România precum și simplificarea formalităților de angajare pentru astfel de situații. Solicităm ca acest proces să inițializat cât mai repede, să fie deschis și nebirocratic. În același timp am finalizat și procedura de înscriere la programe de studii de licență, master sau doctorat pentru tinerii care au studiat în Ucraina. Vom oferi și un număr de burse de doctorat din venituri proprii, similare cu cele pentru studenții români.”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT.
Universitatea Politehnica Timișoara propune multiplicarea acestui mecanism la nivelul României, a Uniunii Europene și în special la țările care se învecinează cu Ucraina.
Universitatea Politehnica Timișoara va identifica și oferi fonduri pentru dezvoltarea unor cercetări pe teme de interes specific, prin organizarea unor competiții interne de proiecte rezervate pentru beneficiarii acestei inițiative.