O importanta grupare de crimă organizată, extrem de periculoasă, care acționa în Europa, a fost destructurată. A obținut aproape 700 de milioane de euro în ultimii 2 ani. Operațiunea a fost coordonată de Europol și de polițiile din mai multe țări europene, unde au avut loc și arestări.
22 de suspecți au fost arestați. Peste 450 de ofițeri din Spania, Polonia, Marea Britanie și Lituania au făcut raiduri în același timp. Operațiunea numită Spărgătorul de Gheață a vizat o grupare de crimă organizată implicată în asasinate, spălare de bani, trafic de droguri și de țigări.
Presupusul șef al grupării este un lituanian de 48 de ani. El a fost arestat în Spania. Forțele de poliție din cele 4 țări au percheziționat zeci de locuințe și au confiscat bunuri în valoare de 8 milioane de euro.
Este vorba despre cash dar și diamante, mașini de lux și bijuterii. Din datele strânse a rezultat că suspecții foloseau tehnici de spionaj și metode de comunicare criptate.
Gruparea criminală trafică droguri și țigări în Regatul Unit, transferă banii în Polonia, iar aceștia erau albiți în Spania și în alte țări, în special prin investiții în domeniul imobiliar./www.stiritvr.ro