O echipă de voluntari de la Timişoara s-a aflat la Orăștioara de Sus pentru vaccinare împotriva COVID-19

O echipă de voluntari formată din medici și asistente de la Spitalul Județean Timișoara, coordonată de prof.dr. Dorel Săndesc, desfășoară în perioada 20.02.2021-21.02.2021, în comuna Orăștioara de Sus, o acțiune de vaccinare împotriva „COVID-19”.

Vaccinarea persoanelor din această zonă a putut fi organizată în primul rând datorită cadrelor medicale voluntare dar și cu sprijinul prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, al Direcției de Sănătate Publică, Casei de Asigurări de Sănătate, Direcției Județene de Tineret și Sport și al primăriei Orăștioara de Sus.

Serviciul de Telecomunicații Speciale – Hunedoara a asigurat dotarea tehnică și conectarea Centrului de vaccinare la sistemul național.

S-au înscris pentru a fi vaccinate 180 persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu afecțiuni cronice, imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu împreună cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

Prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreședinte al Societății Române de A.T.I, prorector al Facultății de Medicină din Timișoara, originar din comuna Orăștioara de Sus, spune că acțiunea de voluntariat pentru vaccinarea împotriva „COVID-19” înseamnă un act medical important pentru persoanele din zone îndepărtate de centrele de vaccinare din orașe. Mai mult, consideră coordonatorul acțiunii, Orăștioara de Sus a fost aleasă ca prim proiect pentru județul Hunedoara în semn de respect față de oamenii printre care și-a petrecut copilăria și adolescența.

Prefectul județului, Călin Petru Marian, este mulțumit de reușita acțiunii de vaccinare și intenționează să propună medicilor și asistentelor din Timișoara să continue această caravană, în limita timpului avut la dispoziție, și în alte zone rurale îndepărtate, din județul Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns