O delegație oficială din Szigetvar (Ungaria) a participat la Zilele Devei 2019

Ca în fiecare an, oaspeți din orașul Szigetvar, localitate din Ungaria înfrățită cu Municipiul Deva, au onorat invitația primarului Nicolae-Florin Oancea de a vizita orașul nostru, cu ocazia evenimentelor prilejuite de Zilele Devei 2019.

Sâmbătă, 1 iunie 2019, la Primăria Municipiului Deva a avut loc o întrevedere între Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, și delegația din Szigetvar. Delegația oficială maghiară a fost compusă din domnul Varga Zoltán – Viceprimar al Orașului Szigetvar, domnul Szojkó Gábor – Consilier al Primarului Orașului Szigetvar, domnul Maretics József – Membru al Consiliului de Administrație Szigetvár și doamna Dér Anikó – Consilier pe aspecte de turism al municipalității din Szigetvar. Din partea Municipiului Deva au mai participat la discuții domnul Ferdinand Zoltan Pogocsan – Viceprimarul Municipiului Deva și domnul Vasilică Potecă – Administratorul public al Municipiului Deva

După discuții, oaspeții au luat parte la primirea oficială a Campioanelor Challange Cup 2002 – Universitatea Remin Deva și a legendei handbalului feminin românesc, Luminița Huțupan Dinu de către Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea și consilierii locali.

Partajează această știre

Lasă un răspuns