O delegație a județului Hunedoara, formată din consilieri județeni, pleacă la Adunarea Generală și Reuniunea de Primăvară a Biroului Adunării Regiunilor Europei care va avea loc la Larnaca, Cipru, în perioada 05-06 iunie 2019.
Rolul de membru activ pe care Consiliul Județean Hunedoara îl are în Adunarea Regiunilor Europei oferă instituției hunedorene dreptul de vot în cadrul alegerilor generale, care vor avea loc în acest an. În cadrul Adunării Generaledin acest an vor fi votați Președintele, Vicepreședinții, Trezorierul, precum și președinții Comisiei 1 pentru economie și dezvoltare regională, Comisiei 2 pentru politică socială și sănătate publică și Comisiei 3 pentru cultură, educație și tineret.
Delegații hunedoreni vor participa, totodată, la mai multe grupuri de lucru organizate în cadrul Reuniunii de Primăvară a Biroului Adunării Regiunilor Europei. Vor fi avute în discuție teme cum sunt rolul regiunilor în asigurarea siguranței alimentare, migrația și problemele ei legate de promovarea diversității și incluziunii sociale, precum și stabilirea unor domenii și probleme-cheie pe seama cărora ARE să poată derula lobby,astfel încât să influențeze decizia politică în sensul rezolvării acestora.
Delegația hunedoreană este compusă din consilierii județeni Maria Ivăni și, Ancuța-Elena Suciu și Ioan Nicolaie Chirilă, respectiv Dan-Eugen Crișan, șeful Serviciului Relații Externe, Asocieri și Comunicare Interinstituțională din cadrul CJ Hunedoara.
Creată în anul 1985, Adunarea Regiunilor Europei (ARE) este o rețea independentă a regiunilor europene și cea mai mare organizație de cooperare interregională din Europa lărgită. Reprezintă 150 de regiuni din 29 de țări. Județul Hunedoara este membru ARE din anul 1992.