Spectacolul „Înmormântare de iarnă” de Hanoch Levin, în regia lui Eugen Gyemant, va avea premiera sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 18, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”.
Piesa lui Levineste o savuroasă comedie plină de umor negru și tâlc, o parabolă amuzantă despre viață și moarte. Mătușa unei viitoare mirese moare chiar în ajunul nunții, iar fiul ei face eforturi disperate pentru a aduna familia la înmormântare, cum își dorise răposata. Doar că, alegând între o nuntă și un eveniment trist, „invitații” trec prin nenumărate peripeții ca să evite înmormântarea.
„E o comedie neagră puțin suprarealistă, ca un tablou de Chagall, despre familia tipică evreiască văzută ca un coșmar amuzant, despre iluzia că fuga de moartea celuilalt te poate salva de cea proprie”, spune regizorul Eugen Gyemant, aflat la prima colaborare cu trupa de la Petroșani.
Eugen Gyemant a studiat regia de teatru la UNATC, unde este în prezent profesor. A montat spectacole în multe teatre din România (București, Târgoviște, Satu Mare, Brăila, Oradea, Galați, Sibiu etc.). A obținut premii pentru regie la Festivalul Internațional de Teatru Undercloud și la Maratonul Teatrului Independent.
Hanoch Levin (1943-1999) este un important scriitor israelian al secolului 20. Ca dramaturg s-a afirmat cu piese de satiră politică, fiind considerat mult timp un autor incomod pentru regimul conservator israelian. A scris 63 de piese, din care în România au mai fost jucate „Yakobi și Leidenthal” și „Krum”.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Mihai Alexandru, Izabela Badovics, Irina Bodea-Radu, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu, Daniel Cergă, Simona Codreanu, Nicoleta Niculescu, Mihai Sima, Andrei Șchiopu. Scenografia este creată de Sabina Veșteman, iar muzica originală de Swipe Studio.
Biletele se pot cumpăra de la casieria Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”, de marți până joi între orele 8-17, vineri între orele 8-13 și 17-21, sâmbătă între orele 17-21 și duminică între orele 11-14.
Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani este o instituție publică de cultură finanțată de Consiliul Județean Hunedoara.
TDIDS
Secretariat literar & PR