O armă neletală, 96 de cartuşe şi 19 cuţite de vânătoare, găsite în maşina unui bărbat din Ilia

La data de 07.11.2021, în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ilia au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că pasagerul unui autoturism a efectuat mai multe focuri cu o armă, cel mai probabil cu un pistol.

Exploatând cu operativitate informațiile deținute, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia au organizat o acţiune în teren, iar în jurul orei 16:00 au reușit identificarea în trafic, pe DN 68A, pe raza localității Dobra, a autoturismului din care au fost executate focurile de armă.         

După oprirea autoturismului, conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani şi pasagerul, în vârstă de  23 de ani, ambii din comuna Dobra, au fost conduşi la sediul unităţii pentru audieri, după ce în autoturism, la picioarele pasagerului din dreapta, a fost identificat un pistol neletal din categoria celor supuse autorizării. În autoturism, în urma controlului, au fost găsite 96 de cartușe (muniție aferentă armei neletale) şi 19 cuțite de vânătoare.

În cauză, polițiștii  efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și  munițiilor și uz de armă fără drept, arma și muniția în cauză fiind ridicate în vederea expertizării şi a stabilirii provenienţei.

Din primele cercetări, se pare că pasagerul ar fi achiziționat recent arma neletală (fără însă a deţine documente de provenienţă ori autorizare) şi ar fi dorit să o „testeze”, executând mai multe focuri de armă între satele Răduleşti, Bujoru şi Lăpuşnic, din comuna Dobra.

Partajează această știre

Lasă un răspuns