Noile reguli pentru tratarea pacienților cu COVID. UPU va face teste rapide iar unii pacienți vor fi consultați telefonic

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat ordinul prin care pacienții cu COVID-19 fără simptome sau cu forme ușoare nu vor mai fi internați, ci vor fi izolați la domiciliu, fiind monitorizați de la distanță de medicii de familie.

Pacienții monitorizați la domiciliu vor fi declarați vindecați după 14 zile, fără un al doilea test, și își vor putea relua activitățile obișnuite, cu purtarea măștii pentru încă 10 zile.

Acești pacienți, care nu vor mai ajunge în spitale decât în cazul înrăutățirii stării de sănătate sau dacă au factori de risc de agravare a bolii, nu vor fi evaluați prin analize de laborator sau radiografie pulmonară.

  • „Pentru triajul simptomaticilor, conform definiției de caz, în UPU/CPU, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar în siguranță, aceste zone se pot utiliza teste de detecție a antigenelor SARS-CoV-2. Concomitent cu testul rapid se va face și recoltare pentru RT-PCR.
  • Pacienții cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolați imediat în zonele Covid; pacienții cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menținuți în zona-tampon dacă prezintă simptome care necesită spitalizare; dacă nu necesită spitalizare, acești pacienți vor fi lăsați la domiciliu până la primirea rezultatului RT-PCR. Pentru asimptomatici nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide” – ordinul aprobat de Tătaru.

După 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru pacienții declarați vindecați de COVID-19, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu este necesar aviz epidemiologic și nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2, precizează ordinul./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns