Noiembrie – luna lui Brumar

Aflată la cumpănă dintre anotimpuri, luna noiembrie este a 11-a lună din calendarul gregorian și a 9-a din calendarul roman, numele ei venind din latinescul novem – adică nouă. Noi o numim Brumar sau Promorar, fiind asociată cu bruma sau promoroaca zilelor reci, care se așterne peste pământul reavăn, unde  ”mirabila sămânță”  dătătoare de viață, așteaptă primăvara.

Floarea lunii noiembrie este  crizantema, considerată de chinezi și japonezi un simbol al tinereții și purității. În China, crizantema albă era folosită în mai multe preparate culinare.

 Piatra lunii noiembrie este topazul, iar denumirea-i vine din limba sanscrită, care înseamnă foc. Topazul roșu și roz au fost, uneori, folosite la crearea bijuteriilor casei regale din Rusia.

În tradiția populară românească

Lunile anului sunt asociate unui copac bătrân, cu 12 brațe,  sau celor doisprezece fii ai Anului, care, prin numele pe care-l poartă, sugerează fie o activitate din viața oamenilor, fie o tradiție sau anumite lucruri legate de starea vremii, potrivit traditiipopulare.ro.  Tot în noiembrie este vremea mustului, care se transformă în vin, luna fiind numită și ”Vinar”. De asemenea, este o lună ce stă sub semnul șezătorilor, al postului și al sărbătorilor creștine și  precreștine. Și cum în noiembrie plouă des  și bate vântul,  există credința că, dacă plouă mărunt, va fi o iarnă grea. Luna are 30 de zile, ziua 10 ore iar noaptea 14 ore.

Sărbătorile lunii noiembrie

Pentru creștini, luna noiembrie aduce cu ea mai multe sărbători importante.

  • Chiar în prima zi – 1 noiembrie, sunt pomeniți Sfinții Doctori fără de arginți, Cosma și Damian.
  • Dar, cea mai mare sărbătoare a lunii stă sub semnul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – celebrați de către Biserica Ortodoxă la data de 8 noiembrie. Ca semn de cinstire, Sfinții Voievozi sunt pictați pe ușile diaconești ale Sfântului Altar, unul purtând crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celalalt, o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Raiului. La noi, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil au fost aleși drept patroni spirituali ai Jandarmeriei Române.
  • În cea de-a 11-a zi a lunii este pomenit Sfântul Mare Mucenic Mina, iar pe 12 noiembrie, Biserica îi consemnează pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni. La 13 noiembrie, se face pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.
  • În data de 15 noiembrie începe Postul Crăciunului, care se încheie în ziua Praznicului Nașterii Domnului, pe 25 decembrie.
  • Tot în 15 noiembrie, este prăznuit Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. Născut în anul 1722,în Ucraina, a studiat teologia la Kiev, iar la 19 ani, a intrat în viața monahală. A venit în Moldova în anul 1763, unde a condus obștile monahale de la Dragomirna, Secu și Neamț. A încurajat traducerea din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, în limbile română și slavonă. A trecut la Domnul în anul 1794, fiind canonizat de Biserica noastră în anul 1992, scrie basilica.ro.
  • La 16 noiembrie se face pomenirea Sfantului Apostol și Evanghelist Matei, iar 20 noiembrie, este cinstit Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este celebrată în data de 21 noiembrie. Sărbătoarea amintește de ziua în care Sfinții Părinți, Ioachim și Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară la Templul din Ierusalim.
  • Ultima mare sărbătoare a lunii – 30 noiembrie este închinată ocrotitorului României, Sfântului Andrei, cel Întâi chemat. Începând cu anul 2011, la 30 noiembrie, Biserica noastră face și pomenirea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, scrie crestinortodox.ro.

 

Persoanele născute în noiembrie

Sunt talentate, cu o minte ageră, dar nu vor spune niciodată ce au pe suflet. Și, în funcție de ziua în care s-au născut, iată care sunt previziunile astrelor:

Perioada: 1-8 noiembrie

Persoanele născute în acest interval sunt sensibile și se pot baza pe al șaselea simț. Fac față în meseriile tehnice, găsind soluții pentru orice. Le place meditația, sunt misterioase și uneori pot anticipa viitorul, scrie sfatulparintilor.ro. Nu sunt foarte deschise și, în general, nu au încredere în oameni.

Perioada 9-15 noiembrie

Nativii acestei perioade sunt demni de încredere, înțelepți, câteodată egoiști, dar iubesc viața de familie. Li se potrivesc meseriile din sfera economică și financiară. Fac tot ce le stă în putință pentru a reuși în viață. Uneori, pot fi chiar agresivi.

Perioada: 16-22 noiembrie

Cei născuți în această perioadă sunt talentați și au succes în tot ceea ce fac. Sunt interesați de partea spirituală a vieții și se asigură ca persoanele din jur să aibă tot ce le trebuie, potrivit dazzling.news. Dar, nu le place riscul. Pot fi profesori, scriitori, poeți.

Perioada : 23-30 noiembrie

Despre persoanele născute în intervalul 23-30 noiembrie, astrele ne spun că întâmpină unele greutăți, dar niciodată nu renunță. Sunt inventive, au idei geniale și pot avea mult succes, potrivit kanald.ro. Sunt romantice și au înclinații spre filozofie și științe sociale.

Partajează această știre

Lasă un răspuns