Noi reguli de funcționare ale activității CNAIR în PTF după aderarea României la spațiul Schengen!

Aderarea României la spațiul Schengen și cu granițele terestre va determina schimbări în ceea ce privește controlul la frontierele cu statele UE, astfel încât autoritățile române trebuie să elimine orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului prin PTF (Punctele de Trecere ale Frontierei) și implicit eliminarea controlului specific al CNAIR.

În consecință, CNAIR va desfășura în ACI (Agențiile de Control și Încasare) din PTF cu statele UE (Ungaria și Bulgaria) doar activitate comercială pe sensul de intrare în țară, respectiv comercializare de roviniete și emitere AST (Autorizații Speciale de Transport) la cerere.

Pentru reorganizarea activității în ACI de la frontieră cu Ungaria și Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2025, au fost dispuse următoarele măsuri:

–   demararea procedurilor de conservare a instalațiilor de cântărire de pe sensul de ieșire din țară;

– păstrarea în stare de funcțiune a instalațiilor de cântărire pe sensul de intrare în țară și utilizarea unei instalații pentru emitere de Autorizații Speciale de Transport la cerere;

–  redimensionarea personalului existent, astfel încât să fie asigurate cu personal în ture de lucru doar activitatea comercială pe sensul de intrare în țară (vânzare rovinieta și AST).

Concret, începând cu 1 ianuarie 2025, CNAIR asigură pe sensul de intrare personal în spațiile adiacente fluxurilor de trafic, în actualele amplasamente ACI dotate cu sisteme de cântărire, în vederea facilitării obținerii imediate a Autorizațiilor Speciale de Transport, la solicitarea conducătorilor auto, pentru vehiculele cu depășiri de mase și/sau dimensiuni, în scopul punerii în legalitate a circulației vehiculelor agabaritice din punct de vedere al traseului optim, esențial pentru siguranța rutieră și traversarea sectoarelor de drum în limitele restricționate.

Facem precizarea că pe sensul de ieșire din țară, CNAIR nu menține personal, urmând ca pentru arterele și dotările existente să fie demarate procedurile de conservare.

Excepție face menținerea activității de încasare a tarifului de trecere a podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu – Ruse, unde CNAIR va asigura personal pentru toate cele 8 benzi de tranzit, pentru toate categoriile de vehicule, urmând ca în perspectiva imediată să fie implementat sistemul online de plată electronică a tarifelor de trecere pentru autoturisme.

 

CNAIR SA

Partajează această știre

Lasă un răspuns