Noi performanțe medicale la Cardiologia din Deva

Miercuri, 1 noiembrie 2023, între orele 11.00 și 22.00, în Laboratorul de Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență din Deva, s-au efectuat proceduri la 10 pacienți: 5 diagnostice, 5 angioplastii și s-au implantat 9 stenturi.
„Este pentru a doua oară în decurs de o lună când, la Spitalul Județean de Urgență din Deva se efectuează proceduri medicale la Laboratorul de Cardiologie Intervențională. După cum se știe, pe 4 octombrie au avut loc primele intervenții de acest gen la Deva, când au fost supuși unor proceduri medicale opt pacienți. Puțini sunt cei care au crezut că acest proiect va prinde contur. Iată că, așa cum ne-am propus, pacienții din județ nu mai sunt nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru o șansă la viață. Procedurile se fac și la Deva, e adevărat, deocamdată sub coordonarea medicilor de la Timișoara. Încet, dar sigur și hotărât, ne îndreptăm spre atingerea scopului propus, adică utilizarea la capacitatea optimă a acestui laborator. Mulțumesc medicilor și asistenților pentru implicare și îi felicit pentru această nouă performanță medicală înregistrată la Deva”, a declarat joi, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Șeful Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Deva subliniază că necesitatea înființării acestui serviciu se confirmă prin creșterea numărului pacienților cu afecțiuni cardiace.
„În urma celor două zile de lucru de până acum am observat cu îngrijorare proporția crescută de pacienți cu patologie complexă, cu încărcătură aterosclerotică importantă chiar la vârste tinere, care au necesitat proceduri de dilatare prin implant de stent. În general se estimează că 30-40% dintre cazurile explorate prin coronarografie vor necesita angioplastie coronariană, iar la Deva până acum s-a constatat că acest procent depășește 50%, confirmând așteptările legate de observațiile clinice anterioare, care argumentau înființarea unui astfel de serviciu. Atât criteriile de eligibilitate a pacienților pentru explorare, cât și criteriile de angioplastie și implant de stent, au respectat cu strictețe indicațiile din ghidurile de specialitate. Rezolvarea în acest mod a patologiei agresive cardiovasculare este oportună, prevenind timpii lungi de așteptare pentru efectuarea procedurilor în clinici universitare și reducând atât suferința pacienților, cât și riscul de deces de cauză cardiovasculară”, a declarat dr. Constantin Blaj.
Potrivit reprezentanților SJU Deva, toți pacienții supuși procedurilor medicale sunt internați în secția Cardiologie, cu stare generală bună. Echipele de medici și asistenți au fost conduse de Dr. Milovan Slovenski (Timișoara)
Partajează această știre

Lasă un răspuns