Noi măsuri de relaxare începând din 1 iunie. Se dă start nunţilor şi botezurilor, iar cluburile îşi reiau activitatea

De la 1 iunie au intrat în vigoare noi măsuri de relaxare a restricțiilor împotriva Covid-19. Astfel, începând de astăzi, se reiau petrecerile private iar competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori și în spații închise. Se redeschid cluburile și discotecile, cu program limitat, la fel ca locurile de joacă și piscinele la interior. Numărul participanților este limitat, dar poate fi mai mare decât cel stabilit dacă toți sunt vaccinați. De asemenea, de astăzi nu mai este obligatorie purtarea măștii la birou, dacă toate persoanele sunt vaccinate, iar în aceeași încăpere nu sunt mai mult de cinci persoane.

Se deschid cluburile, barurile și discotecile pentru cei vaccinați

Începând de astăzi, cluburile, barurile și discotecile pot fi deschise la 50%,  în intervalul orar 5,00-24,00 pentru persoanele vaccinate.

De asemenea pot fi organizate evenimente mari, în spațiu deschis, cu până la 1.000 de persoane care fac dovada vaccinării, a unui test PCR negativ sau că au trecut prin boală și cu mai mult de 1.000 de persoane, cu condiția ca toate să fie vaccinate.

Activitățile culturale vor putea fi organizate în spații deschise cu cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Condiția este ca incidența COVID să fie mai mică 3 la mia de locuitori.

La aceste activități pot participa doar persoanele vaccinate cu schemă completă, pentru care au trecut 10 zile de la rapel, au un test COVID negativ sau sunt între a 15-a și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale. Numărul participanților poate crește peste 1.000 dacă toți sunt vaccinați. Numărul persoanelor care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale crește de la 6 la 8.

Este permisă organizarea nunților, botezurilor și a altor evenimente private

Nunțile, botezurile, mesele festive și parastasele pot fi organizate cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise, dacă incidența este sub 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară.

Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană. La stabilirea numărului maxim de persoane nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. 

Teatrele, cinematografele și alte evenimente cultural-artistice, doar cu mască

Potrivit deciziei luate de Guvern, la evenimentele culturale, artistice și de divertisment în spațiu închis nu se cere dovada vaccinului, a testului COVID negativ sau a trecerii prin boală, însă este obligatorie masca de protecție.

Publicul poate participa în limita a 70% din capacitate, însă, dacă toate persoanele care participă sunt vaccinate, această restricție este ridicată.

Schimbări în sălile de sport și pentru competițiile sportive

Competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori atât în spații închise, cât și deschise, la capacitate de 25%, dacă incidența în localitate este sub 3 la mie. Pot asista doar persoanele vaccinate, cele care au un test negativ și cele care au trecut prin boală în urmă cu cel mult 90 de zile.

Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 sau prezintă rezultatul negativ al unui test COVID și se vaccinează înaintea intrării în locația de desfășurare a evenimentului.

Sălile de sport și fitness pot funcționa cu 70% din capacitate dacă incidența este mai mică de 3 la mie, cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. Dacă incidența este până în 4 la mie, capacitatea scade la 50%. Totuși, poate fi permis accesul mai multor persoane, dacă acestea sunt vaccinate.

Se reia activitatea piscinelor închise, cu 70% din capacitate dacă incidența COVID este sub 3 la mie.

Alte măsuri de relaxare de la 1 iunie 

Locurile de joacă în spații închise se pot redeschide cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Restaurantele pot funcționa cu capacitate până la 70% acolo incidența este sub 3 la mie, în intervalul orar 5,00-24,00. Capacitatea poate crește dacă toți clienții sunt complet vaccinați e cel puțin 10 zile.

Gradul de ocupare al spațiilor de cazare din stațiunile de pe litoral poate crește de la 70% la 85%. Dacă toți turiștii sunt vaccinați, administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă. De asemenea, crește la 70% gradul de ocupare a spațiilor pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența este sub 3 la mie.

Se pot organiza festivități pentru finalul de an școlar în spații deschise, cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, au un test COVID negativ sau au trecut prin boală într-un interval de cel mult 90 de zile.

Masca de protecție poate fi eliminată la locul de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie complet vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.

Partajează această știre

Lasă un răspuns