Noi măsuri anti-Covid în Grecia

Grecia ia noi măsuri în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Vaccinarea anti-COVID-19 va deveni obligatorie pentru anumite grupuri profesionale. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a făcut anunţul oficial luni seară.

Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 va începe în căminele de bătrâni, a declarat premierul Greciei. Angajaţii care refuză vaccinarea vor fi suspendaţi începând cu data de 16 august. Pasul următor are în vedere angajaţii din domeniul sănătăţii, de la 1 septembrie. Ulterior, vor fi vaccinaţi toţi membrii Forţelor Armate.

În plus, Mitsotakis a anunţat noi restricţii epidemice cu privire la accesul exclusiv al persoanelor vaccinate în baruri, cinematografe, teatre şi alte spaţii închise.

Măsurile vor fi anunţate de Kyriakos Mitsotakis în cadrul unei apariţii televizate, începând cu ora locală 19:00, scrie Ekathimerini.com

Anterior, purtătorul de cuvânt al guvernului, Aristotelia Peloni, a declarat că noile măsuri au drept obiectiv reducerea ritmului de creştere a numărului de cazuri, înregistrată în mai multe regiuni ale ţării, inclusiv în Creta, Attica sau Marea Egee de Nord. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns