Ministerul Finanțelor Publice (MFP) emite, începând cu 4 ianuarie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,5% și 3,75%.
Titlurile de stat pot fi cumpărate între 4-27 ianuarie de la unitățile Trezoreriei Statului între 4-25 ianuarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 4-26 ianuarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română, anunță MFP, într-un comunicat.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.
Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile/câștigurile aferente fiind neimpozabile.
Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. /www.alba24.ro