Nevoia de transparenţă reală!

Un nou tip de discurs în care nu se fac promisiuni fără acoperire, în care nu se evidențiază nereușitele sau “lucrurile rele” făcute de “ceilalți”și în care se vrea doar să îmbunătățim abordarea actuală cu scopul de a eficientiza utilizarea resurselor prin reducerea pierderilor, competitivitate, abordare structurată (managerială) și constantă.

Nu trebuie să facem câte ceva doar cu predilecție înainte de campaniile electorale… un oraș necesită o activitate zilnică, săptămânală, lunară și în fiecare interval de timp trebuie și se poate face câte ceva. Un exem­plu este cel legat de “ecolo­gizarea” zonei de la fosta unitate militară…
Transparența în comunicare trebuie dusă la un nivel următor deoarece cel actual în care, dacă vrei și ai mijloacele necesare, poți afla unele informații de pe site-ul primăriei, nu este un mijloc de informare eficient deoa­rece prezintă o sumedenie de date, dar fără ca acestea să fie transformate în informație… aici se poate îmbunătăți comunicarea cu ajutorul ziarului local, fiind totodată și un suport pentru transmiterea de informații asupra activității.
Echipa cu un palier social și profesional divers, cu categorii de vârstă începând de la tineri absolvenți până la pensionari… ajută la o bună prezentare a problemelor, așa cum sunt ele percepute, și la oportunități de abordare și soluționare, uneori mergând până la cele de tip “out of the box”.
Tinerii au voce în această echipă și ei se fac auziți și înțeleși, putând fi sprijiniți acolo unde este nevoie. Acest lucru nu se face doar pentru ei ci împreună cu ei.
Cristina Neagu
Candidat la funcția de primar al orașului Simeria

Partajează această știre

Lasă un răspuns