Nelu Tătaru: ”Vom trăi cu coronavirusul și în următorii doi ani. După pandemie, vom avea epidemii sezoniere”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009 ne arată că au urmat doi ani de epidemii sezoniere, iar această situaţie se va repeta şi cu virusul SARS-CoV-2.

Nelu Tătaru a mai spus că trebuie “să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani”.

“După experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009, am putut vedea că o pandemie a fost urmată de doi ani de epidemii sezoniere.

Aşa va fi şi în acest moment. Să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani. Dar având în vedere prima curbă, putem evalua şi ce va urma în următorii doi ani.

Nu avem un tratament (…), nu avem un vaccin. În momentul în care noi putem să gestionăm astfel încât să avem puţine decese, puţine cazuri, mergem spre o curbă lină şi putem gestiona prin sistemul medical pe care îl avem, atunci putem spune că am reuşit să trecem prin această pandemie, gestionând-o.

Atunci când vom ieşi şi vom vedea că avem o mare parte a populaţiei care s-a imunizat, avem prezenţa unor anticorpi, putem vedea următorii doi ani ca nişte epidemii cu nişte cazuri care nu vor avea aceeaşi amploare ca în această perioadă, dar vor fi nişte cazuri cu o simptomatologie frustă sau uşoară care vor merge până vom avea o stare de imunitate la toată populaţia României.

Sperăm în acest context şi în descoperirea şi fabricarea unui vaccin cu care să putem gestiona următorii doi ani.

Încă nu suntem aproape de a avea un vaccin împotriva COVID-19. Acest vaccin impune o stabilizare a virusului. Trebuie să aibă o perioadă de studiu, de testare pe persoane sănătoase şi după această perioadă să-l putem procura şi să-l putem utiliza în întreaga masă”, a declarat ministrul Tătaru, într-un interviu la postul Antena 3.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că încă nu este aproape momentul în care vom avea un vaccin împotriva COVID-19./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns