Național.

Național.

ARAD: Patru milioane euro din fonduri UE pentru extinderea şi dotarea UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă

Consiliul Județean Arad a câștigat 4 milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe (UPU), respectiv dotarea cu aparatură medicală performantă a Ambulatoriului Integrat de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. „Cele două proiecte fac parte din programul Consiliului Județean de modernizare

Citește mai mult »

Florin Drăgan, rectorul UPT: „Săptămânal ne întâlnim la universitate cu un nou investitor, însă nu putem produce mai mulți absolvenți pentru că nu mai avem cadre didactice”

Universitățile din România se confruntă cu cel mai scăzut grad de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare. La Universitatea Politehnica Timișoara vorbim despre o scădere de zece procente în ultimii ani pentru că din sistem au ieșit foarte mulți profesori. În prezent există specialiști care doresc să se angajeze

Citește mai mult »

Regiunea Vest devine prima din România cu un Program Operațional Regional propriu, avizat de Guvern și trimis la CE

Guvernul României a avizat astăzi Programul Operațional Regional al Regiunii Vest, pentru exercițiul financiar 2021-2027, pregătit de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în premieră în calitate de Autoritate de Management. „Pot să spun că e un moment istoric pentru noi și pentru România, în acest proces de descentralizare, pentru

Citește mai mult »

Inaugurarea primului laborator 5G Nokia la Universitatea Politehnica Timișoara

Cu ocazia Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, marcată anual în 17 mai,  Universitatea Politehnica Timișoara, împreună cu Nokia Networks au inaugurat Laboratorul 5G din cadrul Facultătății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (ETcTI) a Universității Politehnica Timișoara. În cadrul parteneriatului strategic dintre Nokia și UPT, început acum mai

Citește mai mult »

PEŞTERA IALOMIŢEI, TEMPORAR ÎNCHISĂ

Pentru realizarea unor lucrări la partea de alimentare cu energie electrică, Peştera Ialomiţei, aflată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.560 m, este închisă publicului, începând cu data de 18 mai 2022. Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri,

Citește mai mult »

Caută articol

Arhivă articole