Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) i-a exclus miercuri, pe sportivii din Rusia și Belarus de la Campionatele Mondiale din luna iunie de la Budapesta, după ce a autorizat iniţial participarea lor la această competiţie sub drapel neutru, informează AFP.
Biroul organismului a luat în considerare o “evaluare independentă a riscurilor” pentru a-i exclude pe înotătorii şi oficialii din cele două ţări de la Mondiale-2022 (18 iunie-3 iulie) din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, a indicat FINA într-un comunicat.
“În urma acestor decizii, FINA fost informată de Federaţia rusă de nataţie în legătură cu retragerea tuturor înotătorilor ruşi” din competiţiile sale “pentru restul acestui an”, a precizat organizaţia.
Nataţia se alătură astfel numeroaselor sporturi care i-au exclus pe sportivii ruşi din competiţiile internaţionale, de la fotbal şi atletism până la hochei pe gheaţă, rugby, badminton, handbal, ciclism şi Jocurile Paralimpice de iarnă.
La începutul lui martie, FINA îi autorizase pe ruşi şi belaruşi să concureze, cu condiţia să o facă sub drapel neutru, la fel ca în tenis, box sau judo,însă această poziţie a devenit greu de menţinut în faţa protestelor altor delegaţii, Federaţia Elveţiană de Nataţie ameninţând, de exemplu, că va boicota Mondialele în cazul participării Rusiei şi Belarusului.
FINA a retras în cele din urmă Rusiei competiţiile pe care urma să le organizeze, printre care Campionatele Mondiale în bazin scurt de la Kazan (17 – 22 decembrie), şi va căuta alte gazde și a deschis o procedură disciplinară împotriva rusului Evgheni Rîlov, campion olimpic en titre la 100 m şi 200 m spate, pentru “presupusa sa participare la o manifestaţie pro-război pe stadionul Lujniki din Moscova”.
Printre cei mai cunoscuţi înotători ruşi sunt Kliment Kolesnikov, vicecampion olimpic la 100 m spate şi medaliat cu bronz la 100 m liber, şi Anton Ciupkov, locul 4 la 200 m bras la JO de la Tokyo.
Natație: Sportivii din Rusia şi Belarus excluşi de la Mondiale
Partajează această știre
Noutăți
Crăciun Fericit!
decembrie 24, 2024
DAS Deva: Program special în perioada 25 – 27 decembrie 2024
decembrie 24, 2024
Mica Publicitate