Bradul are un muzeu unic în Europa, Muzeul Aurului. Acest spațiu adăposteşte o colecţie de peste 1.300 de exponate din aur native şi mai mult de 800 de eşantioane de minerale. Dar, dincolo de frumusețea și valoarea lor inestimabilă, aceste exponate reprezintă munca celor din subteran, a minerilor din zona Bradului și nu numai, iar acest lucru trebuie respectat.
Muzeul a fost înființat în 1896, iar prin diversitatea si complexitatea sa, colecţia mineralogică din Brad este unică pe mapamond. Cele mai importante sunt exponatele cu aur nativ, originare din Munții Metaliferi din Apuseni. Valoarea totală a acestora este imposibil de identificat, pentru că toate sunt diferite şi, dincolo de greutatea lor în aur, sunt unicate făurite în adâncurile Pământului vreme de milioane de ani.
Astăzi, am inițiat în Parlamentul României un proiect prin care Muzeul Aurului va trece în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brad, un demers necesar pentru valorificarea corepunzătoare a acestui obiectiv deosebit. Cu o promovare corectă, potențialul cultural, educațional și turistic al Muzeului Aurului este enorm. Comunitatea locală și muzeul în sine pot beneficia de o promovare unitară a obiectivelor din zonă, contribuind astfel la dezvoltarea întregii regiuni. Ce înseamnă asta pentru brădeni? Locuri de muncă, flux turistic, dezvoltare economică pe termen lung.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara