Natalia INTOTERO: Priorităţile noastre pentru educaţie

Există un citat celebru al lui Heraclit din Efescare spune că educaţia este un al doilea soare pentru cei care îl avem. Pe măsură ce ne apropiem de anotimpul rece, îmi doresc mai mult decât orice ca soarele să răsară și să rămână pe cer pentru această generație de copii și tineri, care au avut ghinionul teribil să prindă pandemia din băncile școlii.   Partidul Social Democrat susține învățământul cu prezență fizică, într-un mediu sigur pentru toți elevii și studenții. În discuțiile pentru conturarea unei noi majorități parlamentare, insistăm pe trei direcții majore pentru educație.

Asigurarea condițiilor necesare prezenței fizice în școli este prioritară, punând în aplicare toate măsurile care țin de crearea condițiilor igienico-sanitare la nivelul unităților de învățământ.Testarea elevilor, profesorilor si personalului nedidactic trebuie realizată săptămânal.

Descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea unităților de învățământ la nivelul consiliului de administrație al școlii, cu avizul autorității de sănătate publică și consultarea tuturor factorilor implicați.     

Asigurarea egalității de șanse în ceea ce privește accesul la educație pentru toți elevii din țară indiferent de mediul de proveniență.

   Avem pregătite 15 măsuri realiste care să asigure o linie educațională sigură și consecventă până în 2024.Strategia de testare, orele remediale, cabinetele medicale și consilierii școlari, conectivitate pentru toate localitățile și un sistem accesibil pentru educație online sunt câteva dintre proiectele esențiale pe care le propunem. Mai întâi, trebuie să stabilizăm învățământul, să îi asigurăm condițiile de lucru indiferent de situația sanitară, iar apoi putem începe să conlucrăm spre noi orizonturi.

Natalia-Elena INTOTERO

Deputat PSD Hunedoara

PreședinteleComisieipentruînvățământ

Partajează această știre

Lasă un răspuns