Cultura.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva prezintă: INELUL DIN AUR CU GEMĂ, de la Micia

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva vă invită să descoperiți, virtual, o nouă PIESĂ REPREZENTATIVĂ din colecțiile sale.

Azi este vorba despre INELUL DIN AUR CU GEMĂ, de la Micia.

Iată povestea acestui obiect, spusă, atât de captivant, de către arheolog dr. Oana Tutilă, Secția de Arheologie:

[…] Ineluș-învârtecuș/ cu smaragdul jucăuș […]

Ieri mi-a încolțit în minte un gând: să-ți spun povestea lui sau atât cât știu din ea, doar atât cât el a apucat să-mi șoptească când l-am așezat, cu câțiva ani în urmă, între alte podoabe romane din a cincea vitrină a camerei de tezaur. Povestea inelului cu gemă de la Micia. Trebuie să-ți mărturisesc că m-a intrigat de la început forma ciudată a verigii; nu-i un inel rotund, ca cele cu care eu și cu tine suntem obișnuiți. Are mai degrabă forma unei piulițe cu nouă laturi. Exact! Dar cel mai tare m-a amuzat cum a fost gravat personajul grăsuț în piatra cărămizie. Dacă nu aș ști că trebuie să fii om mare, priceput și cu talent ca să faci astfel de lucruri, aș fi jurat că un copil a zgâriat piatra în joacă și a muncit o vreme până i-a ieșit desenul – un băiețel cu aripioare și picioare strâmbe, care seamănă mai degrabă cu niște copite. Fără prea mult tact, i-a așezat în mâini niște obiecte interpretabile (oamenii de știință le numesc atribute J). Trebuie să mă crezi pe cuvânt când îți zic că în imagine e Amor, zis și Cupidon. Da-da, chiar el, zeul poznaș al iubirii!

Inelul mi-a mai șoptit cum a fost descoperit. Într-o zi ploioasă de toamnă, cineva l-a trezit din amorțeală, l-a întors pe toate părțile și, într-un final, l-a dus la muzeu. Ședea de multe veacuri în sarcofagul rece și nu a putut să-mi dezvăluie ce căuta acolo. O fi jurat cu mult timp în urmă să nu zică mai mult decât e necesar, iar eu trebuie să respect legământul lui. Văzând din nou lumina zilei, a știut că nu va mai împodobi niciodată o mână și că destinul său era acum altul…

Povestea micuței bijuterii poate fi scrisă și rescrisă. De asta ne ocupăm noi, arheologii. Dar pe stăpânul inelului nu am cum să-l mai aflu nici dacă fac un descântec!

Ineluş-învârtecuş,

Moarte, joc cu lunecuş,

În ce inelar căzuşi ?

Juvaerul tău de fum

Toate le preschimbă-n scrum,

Că podoaba-ţi de nălucă

Pică-n deget şi-l usucă…

[…]

(Radu Gyr, Ineluş-învârtecuş, Balade, 1943)

Inelul din aur cu gemă diametru inel=1,2 cm; lățime max.=0,4 cm; diametru caboșon=0,9 cm), a fost descoperit la Micia (Vețel), în necropola de est. În octombrie 1974, în timpul săpării unei fundații lângă stația de pompe, au fost descoperite un sarcofag din andezit roșu de Măgura Uroiului, de mici dimensiuni (inelul de aur a constituit singura piesă de inventar) și un mormânt de cărămidă, în care s-au găsit un urcior, patru opaițe și câteva cuie.

Piesa face parte din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva (nr. inv. 23487) și este expus în Palatul Magna Curia, în sala dedicată obiectelor de tezaur.

Inelul cu veriga de formă nonagonală, are încastrată în chatonul sudat o gemă circulară din jaspis roșu, provenit cel mai probabil dintr-o sursă locală. Pe suprafața plană a pietrei a fost gravat schematic Amor întors spre stânga, cu aripioare și ținând în mâini atribute greu de identificat (o torță orientată în jos sau un pedum într-o mână, iar în cealaltă nu este exclus să fie un fluture redat extrem de stângaci). Sub picioare este marcată linia pământului. Piesa face parte, cel mai probabil, din producția locală de bijuterii și pietre gravate și este datată în secolele II-III p. Chr.

Dacă vrei să afli și mai multe despre inelul nostru, precum și despre alte pietre gravate sau inele cu gemă descoperite la Vețel, dar care se află în colecțiile altor muzee din țară și din străinătate, iată câteva referințe bibliografice:

Lucia Țeposu-David, Gemele și cameele din Muzeul arheologic din Cluj, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani, București, 1960, p. 525-534.
Maria Vîrtopeanu, Două morminte romane descoperite la Micia, în Sargetia, XI-XII, 1974-1975, p. 111-116.

https://drive.google.com/file/d/0Bz0TJ_SO1ak6NWxGYkJKbFFRS3c/view