Obiectul acestei săptămâni este o statuetă sculptată în marmură, descoperită în timpul săpăturilor preventive la băile termale romane de la Germisara. Cercetarea arheologică a scos la iveală nu doar complexul balnear antic, ale cărui urme pot fi văzute și azi în centrul stațiunii Geoagiu-Băi, dar a dus și la descoperirea unor piese votive, câteva dintre ele considerate rarisime la acea vreme, dedicate divinităților care patronau apele curative de aici.
Este vorba de opt plăcuțe de aur (pe două din ele sigur vi le amintiți din postările noastre de săptămânile trecute!!!), câteva sute de monede din argint și bronz aruncate în bazin ca ofrande, altare dedicate nimfelor și o statuetă înfățișând-o pe Diana. Ea este vedeta noastră de azi!
Zeița este redată frontal, purtând veșmintele tipice, chiton-ul scurt, fără mâneci, și apoptygma. Mâna stângă, îndoită, cu palma ușor strânsă, este pregătită să țină arcul. Cea dreaptă este ridicată la nivelul capului, vârful degetelor atingând părul, ca într-un salut aproape milităresc. De fapt, cu această mână ar fi trebuit să scoată săgeata din tolba de la spate, care nu a mai fost sculptată. Exemplarul de la Germisara este deosebit de static comparativ cu tipul iconografic consacrat, în care Diana la vânătoare apare în mișcare vie, în fandare spre dreapta sau spre stânga. Compoziția este plană, veșmântul oarecum lipsit de organicitate. Stângăcia artizanului se ghicește în maniera de realizare a sculpturii, de la lipsa de grație a personajului, membrele supradimensionate, la schematismul cu care tratează câinele care o însoțește pe Diana. Dar toate astea fac sculptura noastră specială, nu-i așa?
Statueta se află în prezent expusă la Madrid, în cadrul expoziției „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”.
Informații:dr. Oana Tutila, arheolog,Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
MuzeulCivilizațieiDaciceșiRomane din Deva văinvităsăvizionațipropunerea de astăzi, înmediul virtual, pe pagina de facebook a muzeuluihttps://www.facebook.com/MCDRDeva/și pe site-ul instituțieiwww.mcdr.ro.