Cei 40 de Sfinţi mucenici din Sevastia sunt sărbătoriți de creștini, în 9 martie. În această zi se respectă superstiţii şi obiceiuri vechi de sute de ani. Se spune că în această zi se încheie ”zilele babelor” și încep ”zilele moșilor”.

Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.  Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.

Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre.

Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei.

La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit.

Cei rămași să îndure gerul au început sa se roage. În urma acestei rugăciuni se spune că s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor.

Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumina din cer încălzeste apa și ca o cununa din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze (pentru că unul era mort), s-a aruncat în apa, mărturisind că și el este creștin.

Pentru ca au fost scoși vii din lac, comandanții au ordonat să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu.

Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii.

Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, își ia fiul în brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă îi dorea salvarea, trebuia sa fie lipsit de credința în Hristos. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale.

Cei patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

A doua zi, trupurile soldaţilor au fost arse, o parte din cenuşă fiind aruncată în apă, iar alta, cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de binecredincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare, în cinstea martirului Thyrus.

O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia.

Tradiții de 9 martie

Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenicii. Aceştia pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă.

Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în acesată zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Tradiţia spune că, pe 9 martie, an de an, bărbaţii trebuie să bea 44 de pahare cu vin roşu. Vinul simbolizează sângele vărsat de Sfintii 40 de mucenici. Dacă nu poţi bea 44 de pahare cu vin, încearcă 44 de pahare mai mici, dar tot cu vin.

În această zi, în multe părți ale lumii creștine au loc ritualuri de alungare a gerului.

Tot în 9 martie se încheie perioada cunoscută ca „zilele babelor” şi începe săptămâna moşilor

Praznicul Moşilor de iarnă este întotdeauna în sâmbăta ce precede săptămâna albă sau a brânzei, o etapă pregătitoare pentru începerea Postului Mare, când credincioşii au dezlegare să consume lapte, brânză, peşte, ouă, bucate de culoare albă sau care conţin ingrediente de aceeaşi culoare.

Odată cu Moşii de iarnă, începe etapa celor şapte sâmbete dedicate celor răposaţi întru Domnul, etapă care se încheie cu Sâmbăta lui Lazăr, prăznuită înainte de Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor lui Iisus.

La sărbătoarea Moşilor de Iarnă se face pomenirea moşilor şi strămoşilor cei mai îndepărtaţi din neam, de la care se ştiu multe lucruri privind tradiţiile şi obiceiurile religioase, transmise de ei din generaţie în generaţie. Începând cu sâmbăta Moşilor de Iarnă şi pe parcursul celor care urmează, până la Sâmbăta lui Lazăr, chipurile celor dragi comemoraţi în acest interval revin în viaţa credincioşilor cu cele mai frumoase amintiri.

„La aceste comemorări, ne întoarcem în timp şi retrăim momentele plăcute alături de rudele şi de prietenii noştri mutaţi la viaţa de Dincolo”, spune părintele Constantin Stoica.

Ca la orice praznic de pomenire, cele mai importante de Moşi sunt coliva, un colac, o sticlă de vin, pomelnicul şi lumânările. După posibilităţi, fiecare credincios poate să mai ducă la biserică, spre pomenire, şi alte bucate preferate de cei pe care îi comemorează.

Totodată se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu „botele” (beţele) în foc. De asemenea, mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă după stingerea jarului în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate purificatoare deoarece curăţau spaţiul de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a anului nou. Totodată acestea erau și profilactice pentru că preveneau neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii, fertilizatoare pentru grădini, livezi şi vii prin împrăştierea cenuşii pe pământ.

În ziua de 9 martie, în toate comunitățile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curățat și purificat. Între plugari se încheiau înțelegeri pentru întovărășire la arat, iar în dimineața acestei zile plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presăSărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici, şi se încheie în 11 martie, cu Beţia rituală. Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi.

Rețeta pentru mucenici

Gospodinele fac în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau bradoși. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8 și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă. În Dobrogea și Muntenia, mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. Aceștia sunt duși la biserică pentru a fi binecuvântați și apoi sunt consumați în familie.

Pentru aluatul din care se fac mucenicii este nevoie de 250 grame făină; 120 ml apa caldă și sare.

Mucenicii se fac șnururi lungi și subțiri din coca, apoi se fac cerculete mici sau opturi. Mucenicii se lasă peste noapte la uscat, pe masa presărată cu faină. Peste mucenici se presară de asemenea făină.

În dimineața de 9 martie, mucenicii se trec prin sită, pentru ca sa cadă făina de pe ei, apoi se pun la fiert într-o zeamă preparată din următoarele ingrediente: apă, sare (un vârf de linguriță), coaja de la o lămâie (rasă) și zahăr.

Mucenicii se pun în apă, numai după ce aceasta a dat în clocot. E important să punem la fiert apa cu sarea. Se rade o coajă de lămâie și atunci când mucenicii încep să fiarbă se adaugă zahărul. Ne putem da seama ca mucenicii sunt fierți, atunci când aceștia se ridică la suprafață.

Se servesc cu miez de nucă și cu praf de scorțișoară./www.alba24.ro