Chiar dacă este o perioadă dificilă creată de pandemia de coronavirus prin care trecem cu toții, administrația locală din comuna Bistra a făcut tot posibilul ca și în acest an, Moș Crăciun să ajungă la copiii din grădinițe și școli.
Evenimentul a fost organizat în cadrul manifestării ,,Deschide ușa creștine”, un spectacol de colinde și obiceiuri de Crăciun care era pus în scenă de copiii din Bistra și profesorii lor. Însă de această dată, din păcate spectacolul nu a putut avea loc din cauza regulilor impuse de pandemie.
,,Este o tradiție la noi să vină Moșul în fiecare an. Copiii trebuie să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă, chiar dacă sunt luate anumite măsuri de siguranță pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS COV-2. Le-am pregătit copiilor pachete cu dulciuri, cărți și câte o felicitare, în funcție de vârsta fiecăruia”, afirmă primarul Traian Gligor.
Aproape 450 de copii de la școli, grădinițe, de la Centrul de Zi ,,Sfântul Nicolae” și de la Centrul Cultural Bistra au fost și în acest an pe lista Moșului.
Cutia de Crăciun este darul Moșului, iar ajutoarele acestuia au fost primarul comunei, Traian Gligor și echipa lui.
,,Atenția noastră este îndreptată înspre copii, ei sunt viitorul nostru. Bucuria din ochii lor și zâmbetul lor nu au preț atunci când văd că în sacul Moșului există cadouri pentru ei. În fiecare an, am reușit să găsim soluții pentru ca pachetele pentru copii să nu lipsească. Este un gest mic dar care contează pentru copiii noștri. Le doresc tuturor copiilor dar și părinților lor, sărbători de iarnă cu pace și liniște”, spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.
Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare de către copii. Colindele, bradul împodobit și darurile Moșului ar trebui să nu lipsească din nicio casă.
Însă dincolo de Moș Crăciun și cadouri, trebuie să ne învățăm copiii care este adevăratul spirit al Crăciunului.
Crăciunul este despre a dărui, a iubi, a împărți cu cei dragi și cu cei mai puțin norocoși decât noi. Acest lucru trebuie să conteze cu adevărat pentru copiii noștri.