Coșurile de fum obturate sau defecte continuă să fie cauza principală a acestor tragedii. La nivel național, în primele nouă luni, 137 de persoane au decedat în incendii la locuințe, majoritatea acestora find provocate de coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice defecte/improvizate, respectiv mijloacele de încălzire defecte.
Suntem bombardaţi aproape zilnic cu știri care descriu drame provocate de oameni care ajung victime în propria locuință, împreună cu familiile lor, de cele mai multe ori din neglijență. Intoxicația cu monoxid de carbon este cel mai des menționată între cauzele care duc la aceste tragedii, mai ales în sezonul rece, ceea ce înseamnă că simpla verificare a coșurilor de fum pentru asigurarea bunei lor funcționări a fost ignorată sau amânată pentru prea târziu. Alte numeroase cazuri tragice, chiar fatale, au ca origine centralele termice defecte sau folosirea aragazului drept sursă de încălzire.
Numai în zona deservită de compania Delgaz Grid (care acoperă 20 de județe din jumătatea de nord a țării) un număr de 18 persoane au căzut victime intoxicației cu monoxid de carbon, iar 9 dintre acestea au murit asfixiate în perioada ianuarie/septembrie 2019. Cea mai mare parte a victimelor sunt persoane adulte de peste 50 de ani și provin din mediul urban.
În județele Alba, Maramureş, Vaslui, Hunedoara, Mureș, Sibiu şi Cluj, în 7 din cele 10 cazuri petrecute în această perioadă, intoxicațiile cu monoxid de carbon au fost generate de gazele arse (rezultate de la mijloacele de încălzire) care nu au fost evacuate sau au fost evacuate insuficient, din cauza defectelor la coșurile de fum. Alte două cazuri au avut la origine centralele termice defecte, iar în alt caz, folosirea aragazului pentru încălzirea locuinței.
La nivel național, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), în primele 9 luni ale anului au fost înregistrate 422 de victime ale incendiilor la locuințe, dintre care 137 persoane au decedat. Majoritatea incidentelor au fost generate de coșuri de fum defecte sau necurățate, de instalații electrice defecte/improvizate și de mijloace de încălzire defecte.
„ Prevenția și responsabilitatea sunt lecții pe care nu ar trebui să le deprindem în urma unor tragedii, ci să fie reflexe ale unui comportament responsabil cu tot ceea ce înseamnă surse și instalații care utilizează electricitatea și gazele naturale”, spune Ferenc Csulak, directorul general al Delgaz Grid.
Monoxidul de carbon acumulat în încăperi este foarte periculos și acţionează fără să ne dăm seama, întrucât este indodor şi incolor, ceea ce îl face greu de depistat. Simptomele intoxicaţiei depind de durata expunerii şi de concentraţia monoxidului de carbon şi se manifestă prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap şi de aceea primele măsuri ce trebuie luate sunt scoaterea victimelor la aer curat şi contactarea serviciului medical de urgenţă.
Însă nu toate victimele au şansa de a rămâne în viaţă, mai ales dacă evenimentul se produce în timpul nopţii. Este bine nu doar să cunoaştem ce avem de făcut, o dată cu punerea în funcţiune a mijloacelor de încălzire, ci să le şi respectăm, fiindcă numai în acest fel ne putem pune la adăpost de situaţii critice.
De aceea este important să verificăm sistemele de evacuare a gazelor arse, în fiecare an, la începutul sezonului rece. Sunt lucruri simple pe care le avem de făcut în casele noastre, lucruri care ne aduc liniştea şi siguranţa de care avem nevoie fiecare dintre noi.
- În blocuri de locuințe trebuie să ne asigurăm că apartamentele au orificiile de evacuare a gazelor arse spre exterior şi să verificăm dacă canalul de evacuare a gazelor arse nu este obturat, iar în cazul în care observăm probleme, să le remediem cu specialişti autorizaţi.
- La case trebuie să verificăm coşurile de fum şi hornurile care trebuie curăţate de cel cel puţin două ori pe an, recomandat o dată înainte de începerea sezonului rece, numai cu persoane autorizate. Totodată, trebuie să verificăm şi îmbinările între sursele de încălzire şi coşurile de evacuare, deseori fiind necesară refacerea acestor îmbinări dacă sunt afumate. Nu mai puţin importante sunt garniturile de etanşare de la focare, care trebuie schimbate periodic, deoarece trebuie să reziste la temperaturi ridicate.
- Nu trebuie să uităm de aragazuri care trebuie supravegheate în timp ce preparăm hrana, existând riscul ca acestea să se stingă, provocând în acest fel acumulări de gaze. De asemenea, aragazurile nu trebuie utilizate pentru încălzirea locuinţei.
- Să nu lăsăm copiii nesupravegheați în încăperi în care sunt mijloace de încălzire în funcțiune.
- Recomandarea este să avem în locuinţe montate detectoare de monoxid de carbon, precum și detectoare de incendiu care emit semnale sonore şi ne avertizează cu privire la eventuale riscuri sau care chiar elimină pericolul (ex: detectoarele de gaze naturale cu electrovalvă)
Totuși, deși incidența cazurilor de intoxicații cu monoxid de carbon înregistrate în aria de activitate Delgaz Grid a scăzut cu aproape 38% în primele nouă luni din 2019, iar numărul victimelor cu 43%, se înregistrează o creștere a deceselor cu 28% față de perioada similară a anului trecut.
La nivel național, potrivit datelor IGSU, în primele nouă luni ale anului în curs incendiile la locuințe au înregistrat o creștere cu aproape 18% față de perioada similară a anului trecut.
În cadrul parteneriatului „ Împreună pentru siguranță”, încheiat în 2012 între I.G.S.U., E.ON România și Delgaz Grid, au fost derulate mai multe campanii comune de informare şi conştientizare a cetăţenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a energiei.
Astfel, în ultimii ani au fost derulate campaniile: “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conştientizării pericolelor la care sunt expuşi copiii lăsaţi singuri sau nesupravegheaţi în casă, urmată de “R.I.S.C.- Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populaţia, ci şi să schimbe, în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel naţional prin I.G.S.U.
În 2016, pornind de la necesitatea reducerii numărul de victime şi a pagubelor materiale, cele două părţi au iniţiat, sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populaţiei cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuinţa proprie. Campaniile R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!” şi „Siguranţa nu e un joc de noroc!” au continuat în anul 2017 și 2018, mesajele principale fiind curăţarea coşurilor de fum cu firme specializate/coşari specializaţi, respectiv modalitățile de prevenire a evenimentelor generate de scăpările de gaze inclusiv prin montarea detectoarelor de incendiu și de gaz în locuinţa proprie.