Modelul de declarație pe propria răspundere după implementarea noilor restricții nu va fi modificat, după introducerea noilor restricții. Singura schimbare care va trebui făcută în document este ora.
Magazinele și localurile, închise de la ora 18:00
- Dacă incidența e cuprinsă între 4 și 7,5 cazuri la mie în ultimele 14 zile, magazinele se închid la ora 18:00 doar vineri, sâmbătă și duminică.
- Dacă rata de infectare trece de 7,5 cazuri la mie în ultimele 14 zile, magazinele se închid la ora 18:00 pe toată durata săptămânii.
Carantină de noapte, de la ora 20:00
- Dacă incidența e cuprinsă între 4 și 7,5 cazuri la mie în ultimele 14 zile, intervalul de liberă circulație se restrânge până la ora 20.00 doar vineri, sâmbătă și duminică.
- Dacă rata de infectare trece de 7,5 cazuri la mie în ultimele 14 zile, intervalul de liberă circulație se restrânge până la ora 20:00 pe toată durata săptămânii.
Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, între orele 18:00 – 20:00 nu este obligatorie declarația pe proprie răspundere. Declarația este obligatorie doar după ora 20:00.
„Da, va fi necesară declarație pe propria răspundere după ora 20.00, în care să fie menționat motivul deplasării. Este aceeași declarație, pentru că motivele rămân cele valabile și acum (n.r. – pentru carantina de noapte de la ora 22.00)”, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.
Conform reglementărilor care sunt în vigoare și acum, după intervalul de la care intră în vigoare restricțiile se va putea circula doar cu următoarele excepții motivate de:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie şi locul/ locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
MODELUL DECLARAŢIEI PE PROPRIE RĂSPUNDERE