Iată cartea de vizită a candidatului la funcţia de PRIMAR a oraşului Simeria din partea Partidului FORŢA NAŢIONALĂ :
Pentru cei care nu mă cunosc personal, mă numesc MLADIN ADRIAN – IONEL, am 47 de ani, căsătorit, tatăl unui băiat şi al unei fete, născut în municipiul Deva şi crescut în oraşul nostru drag Simeria, de profesie sunt jurisconsult, absolvent al Facultatii de Drept, iar din anul 1999 activez in cadrul celei mai vechi si iubite companii ale orasului Simeria care are o experienta in domeniul feroviar de peste 165 de ani, respectiv REVA S.A. Simeria, in functia de consilier juridic si pe aceasta cale doresc sa-mi anunt candidatura la functia de primar al orasului Simeria.
In cazul care voi castiga aceste alegeri imi propun sa realizez printer altele, urmatoarele obiective:
– atragerea de noi investitori si crearea de noi locuri de munca;
– dezvoltarea unui serviciu in cadrul Primariei orasului Simeria axat pe atragerea de fonduri europene nerambursabile;
– construirea unui bloc ANL;
– analizarea tuturor lucrarilor de investitii facute in ultimii 4 ani in orasul Simeria si prioritizarea viitoarelor lucrari;
– reabilitarea strazilor Libertatii, Vasile Alecsandri si Preot Nistor Socaciu;
– crearea de noi spatii de joaca pentru copii si noi spatii de relaxare pentru locuitorii orasului Simeria;
– construirea unui strand si a unui patinoar;
– eficientizarea si imbunatatirea activitatii serviciilor oferite de catre Primaria orasului Simeria;
– finalizarea lucrarilor la Biserica Ortodoxa Sfantul Ierarh Andrei Saguna si sprijinirea tuturor cultelor religioase ce activeaza pe raza teritoriala a orasului Simeria;
– modernizarea si dotarea cu mobilier a Centrului de recereere a persoanelor varstnice;
– efectuarea unor intalniri bilunare cu reprezentantii si locuitorii satelor apartinatoare orasului Simeria, in vederea identificarii si rezolvarii pe cat posibil a problemelor cu care acestia se confrunta.