Lucrările la lotul 5 al autostrăzii Pitești – Sibiu încep pe 1 septembrie, anunță ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Potrivit acestuia, la începutul lunii viitoare se va intra în faza de execuție a celor 30 de kilometri de drum de mare viteză, constructorul fiind deja mobilizat în teren pentru a porni șantierul.
„Tocmai a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul Pitești-Curtea de Arges al autostrăzii A1. Proiectarea a fost încheiată, intrăm în faza de execuție. Constructorul este deja mobilizat în teren pentru a porni munca pe cei 30 de km ai șantierului”, a scris ministrul Transporturilor, într-o postare pe Facebook.
Drulă spune că investiția este complexă, cu o valoare de 1,7 miliarde de lei, și va cuprinde 13 poduri, trei pasaje, un viaduct, trei noduri rutiere, două spaţii de servicii, două parcări de scurtă durată, precum și două centre de coordonare şi întreţinere. /www.digi24.ro