Din vară, șoferii vor putea circula pe autostradă, fără întrerupere, de la Sibiu la Cluj-Napoca. Cătălin Drulă, noul ministru al Transporturilor, anunță că Autostrada Sebeș-Turda va fi dată în circulație integral în acest an.
Autostrada dintre județele Cluj și Alba este un proiect inclus în bugetul de 8 miliarde de lei pe care România îl are la dispoziție în acest an pentru infrastructura rutieră şi feroviară.
Ministrul Transporturilor anunţă investiţii record de 8 miliarde de lei în infrastructură. Suma reprezintă fonduri europene nerambursabile şi contribuţie naţională, a declarat ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, la TVR.
Din vară, șoferii vor putea circula pe autostradă, fără întrerupere, de la Sibiu la Cluj-Napoca. Ultimul lot lipsă al autostrăzii Sebeș – Turda, „Sântimbru – Aiud” ar urma să fie gata în iunie.
Construcția tronsonului, lung de aproape 25 de kilometri, a început în decembrie 2014 și trebuia să fie finalizată, inițial, la sfârșitul lui 2016.
„Nu e mândrie pentru noi, deoarece acest contract pentru lotul 2 a fost semnat în 2014, deci la finele lui 2016 trebuia să fie gata. Să fie terminat în acum, în 2021, e trist pentru țara asta.
Ar însemna ca în acest an să avem o autostradă completă de la Sebeș la Turda, lotul fiind acum finalizat în proporție de 25%. De asemenea, între Târgu-Mureș și Ungheni vor fi 10 km din Autostrada Transilvania (A3) – dintre care 5 km de autostradă și 5 km de drumuri de legătură – care se termină anul acesta”, a spus ministrul.
Pe Autostrada Transilvania ar urma să fie gata, anul aceasta, un tronson de aproape 10 kilometri, între Târgu Mureș și Ungheni. Jumătate e cu profil de autostradă, iar restul, drum de legătură. Și segmentul „Chețani-Câmpia Turzii”, lung de 16 kilometri, are termen de finalizare 2021. Lucrările nu au avansat corespunzător, constructorul e în insolvență, iar contractul ar putea fi reziliat.
Anul acesta au termen de finalizare și două loturi ale drumului expres Craiova – Pitești, de aproape 40 de kilometri, dar și centura ocolitoare a orașului Satu Mare, de 20 de kilometri, din care jumătate este drum expres. Și pe centura Capitalei sunt lucrări care ar putea fi gata.
Dintre toate cele cinci pasaje care se construiesc pe șoseaua de centură a Capitalei, doar cel de la Mogoșoaia ar putea fi gata în avans anul acesta. Termenul din contract pentru finalizarea lucrării este aprilie 2022.
Lotul 1 al A10, între bretelele scurte ale nodului Sebeș și nodul Alba Iulia Nord, a fost deschis în decembrie.
Lotul 2, care va permite rularea doar pe șosele de mare viteză de la Cluj la Sibiu, va fi gata în acest an. A10 va avea 70 km, fiind împărţită în patru loturi.
Lotul 1 al A10, între bretelele scurte ale nodului Sebeș și nodul Alba Iulia Nord, a fost deschis în decembrie. Lotul 2, care va permite rularea doar pe șosele de mare viteză de la Cluj la Sibiu, va fi gata în acest an. A10 va avea 70 km, fiind împărţită în patru loturi.
Primul se întinde pe 17 km, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia, iar lotul doi are 24 km, de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud. Pe lotul 1 antreprenor general este Impresa Pizzarotti (Italia), iar pe lotul 2, Aktor (Grecia). Loturile 3 şi 4 au fost deschise circulaţiei în 2018.
„Mă lămurisem de ce nu avem autostrăzi în România înainte de a ajunge la minister. De opt ani mă uit la acest domeniu şi am bine dimensiunea a ceea ce se întâmplă în domeniu. Lipseşte sau a lipsit foarte mult capacitatea instituţională, competenţa, profesionalismul, apoi natura în sine a domeniului.
Oamenii nu mai au răbdare. Atunci e tentaţia de a promite marea cu sarea şi de a nu aşeza niciodată lucrurile pe baze solide. E nevoie de reformă, de profesionalism, de eficienţă. Au fost ani de zile când nu am reuşit să absorbim fonduri europene, dar anul acesta îmi doresc să fie recordul în materie de sume investite în infrastructura rutieră şi feroviară.
Vor fi 8 miliarde de lei care se vor duce în proiecte pe feroviar şi rutier, proiecte care sunt în construcţie, precum ar fi Piteşti – Sibiu, lotul 1, podul de la Brăila, Sebeş – Turda (A10), lotul 5 de la Piteşti – Sibiu, A0 Sud – autostrada de centură a Bucureştiului”, susţine oficialul. /www.alba24.ro