Ministrul Sănătății: Pe lângă creșe, after school-uri și grădinițe private, se pot deschide și grădinițe de stat pe vară

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat la TVR de ce s-a luat decizia redeschiderii after school-urilor, grădinițelor private și creșelor, după care a spus că și grădinițele de stat pot fi deschise de autoritățile locale, acolo unde, la fel ca în alți ani, pe vară rămâneau deschide pentru a fi folosite de părinții care nu aveau cu cine să lase copiii cât timp erau la serviciu.

Tătaru a spus că motivul redeschiderii acestor instituții este acela că dupa încheierea cursurilor anului școlar actual, adică din data de 12 iunie, părinții nu mai primesc o indemnizație de 75% ca să stea acasă cu copiii, așa cum s-a întâmplat de la intrarea în vigoare a Legii 19 până acum.

”Având în vedere că pe 12 se termină școala, cum s-ar fi terminat în mod tradițional, și atunci părinții care primeau până acum 75%, pentru ca unul dintre părinți să rămân acasă cu copiii, nu vor mai putea sta și atunci am gândit că trebuie să gestionăm deschiderea creșelor, grădinițelor private sau, dacă autoritățile locale vor, după cum știam în verile trecute, o grădiniță publică putea rămâne deschisă să poată prelua pe ceilalți, dar și after school urile”, a spus Tătaru./www.edupedu.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns