Ministrul Sănătății: Din 15 septembrie începe administrarea vaccinului anti-gripal

Achiziţia dozelor de vaccin antigripal pentru acest an se va realiza pe 9 septembrie, urmând ca, după data de 15 septembrie să înceapă şi campania de vaccinare propriu-zisă a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

„Pe 9 septembrie noi avem achiziţionarea vaccinurilor pentru gripă, iar după 15 (septembrie – n.r.), hai să spunem 1 octombrie ar trebui să avem şi începutul acestui, eu ştiu, sezon de vaccinare antigripală.

Să se vaccineze persoanele cu risc, copiii, cei care lucrează în instituţii direct cu persoane, cum ar fi în învăţământ, cum ar fi în spitale. Noi discutăm foarte mult în această vară de prezenţa acestui vaccin şi vaccinarea antigripală. (…)

Avem în acest moment în intenţie acest lucru, urmând ca din a doua jumătate a lunii septembrie, cel mai sigur începutul lui octombrie, să avem şi aceste vaccinări”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

„După cum aţi putut vedea, sunt dezbateri destul de aprinse în Parlament şi atunci nu ne rămâne decât să aşteptăm ca aceasta rezolvare să o vedem în Parlament”, a spus ministrul despre legea vaccinării.

Vaccinul gripal nu poate provoca gripă. Vaccinurile conţin fie tulpini gripale inactivate, ceea ce înseamnă că nu sunt infecţioase, fie nu conţin deloc un virus gripal, ci o particulă proiectată să arate ca un virus gripal (ex. vaccinul antigripal recombinat).

Efecte secundare ale vaccinului gripal

Ca orice alt produs farmaceutic, vaccinul gripal poate provoca reacţii adverse. Acestea sunt în general uşoare şi dispar în câteva zile.

Reacţii adverse uşoare:

– Ulceraţie, roşeaţa sau umflături în zona în care a fost administrat vaccinul

– Durere de cap

– Febră

– Greaţă

– Dureri musculare

– Leşin – ocazional

Reacţii alergice severe:

– Dificultate în respiraţie

– Răguşeala sau respiraţie şuierătoare

– Umflarea zonei din jurul ochilor sau a buzelor

– Urticarie

– Paloare

– Slăbiciune

– Bătăi rapide ale inimii sau ameţeli

Reacţiile alergice severe care pun în pericol viaţa persoanelor vaccinate sunt rare și pot avea loc în decurs de câteva minute până la câteva ore după administrarea vaccinului gripal./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns