Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat luni că simulările examenelor naţionale au fost anulate, fiind înlocuite cu testele de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a.
„Simulările sunt anulate. Nu mai putem susţine simulările, însă aceste simulări le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziţia elevilor de clasa VIII-a şi a XII-a.
Vom pune săptămânal câte cinci teste de antrenament. Vineri vom publica baremul iar în emisiunile realizate la TVR vor fi explicate rezolvările acestor modele sau teste de antrenament, cum le-a numit Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Aceste teste este bine să fie rezolvate în parteneriat cu cadrul didactic de la clasă. (…)
MEC pune la dispoziţie baremul şi elevul se poate şi autoevalua. Simulările le-am anulat şi am înlocuit simularea cu aceste teste de antrenament tocmai pentru faptul că elevul trebuie să se pregătească în continuare pentru examenele naţionale”, a precizat Anisie la Realitatea Plus.
Ea a spus că le-a recomandat cadrelor didactice ca în perioada vacanţei 3-21 aprilie să intre în concediu de odihnă.
„Pentru că oricum este vacanţă. Ca urmare, în această perioadă îşi pot lua concediul de odihnă”, a afirmat ministrul.
Cursurile online pentru învățământul preuniversitar vor fi reglementate printr-un act normativ, convenit de către Ministerul Educației cu profesorii, părinții și elevii, a mai spus ministrul.