Am însoțit-o, astăzi, pe doamna Monica Cristina Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, în timpul vizitelor pe care le-a făcut la producătorul de biciclete Eurosport DHS și Liceul de Muzică și Arte ”Sigismund Toduță” Deva.
Ministrul a dorit să vadă, concret, cum au fost puse în practică reglementările cu privire la învățământul profesional și dual, reglementări la care și-a adus contribuția în perioada în care a fost Secretar de Stat. A aflat detalii chiar de la un elev practicant al acestui tip de învățământ, care învață la Liceul Tehnologic ”Transilvania” Deva – promotor al învățământului dual în România, alături de Școala Profesională Germană Kronstadt din Brașov.
Liceul Tehnologic ”Transilvania” are un parteneriat, de patru ani, cu Eurosport DHS, prima firmă din județ care s-a implicat în susținerea învățământului profesional și dual.
Am profitat de prezența noastră la Eurosport DHS pentru a readuce în discuție proiectul de mobilitate urbană non-poluantă pe care municipalitatea deveană îl are în vedere, odată cu realizarea pistelor pentru biciclete în întreg municipiul Deva.
În timpul vizitei la Liceul de Muzică și Arte ”Sigismund Toduță” am discutat cu ministrul Educației și Cercetării despre aprobarea de către Consiliul Local Deva, în ședința din luna ianuarie, a preluării investiției în curs de execuție de la Liceul de Muzică și Arte (clădirea neterminată).
Ministrul a promis că va veni la Deva, la momentul inaugurării imobilului, mai ales că și Liceul de Muzică și Arte va face parte din proiectul de iluminat arhitectural al clădirilor și instituțiilor publice din municipiul Deva.
Alături de profesorii pe care i-am întâlnit astăzi, i-am urat doamnei ministru succes în activitate. O asteptăm oricând la Deva, un oraș care susține ”Excelența în educație”!